Expertizele în Procesul Penal

1.Noţiune, obiect, scop şi importanţă

Aflarea adevărului în unele cauze penale presupune cunoaşterea şi rezolvarea unor probleme de strictă specialitate, motiv pentru care se recurge la cunoştinţele unui expert.

În această privinţă, art. 116 Cod procedură penală, prevede că atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Expertul este persoana fizică având cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu al ştiinţei, tehnicii sau artei, abilitată special în această calitate, chemată în procesul penal pentru lămurirea chestiunilor care necesită astfel de cunoştinţe.

Noţiunea de expertiză, precum şi cea de expert, denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia îşi au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi, iar expertus: cel care are experienţă, care încearcă sau care a probat.

În literatura juridică din ţara noastră cât şi din alte ţări, s-au formulat diferite definiţii ale expertizei ca mijloc de probă, dar în ultima analiză expertiza poate fi denumita ca: activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluţionării de către un expert, prin cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate desfăşurată la cererea organului judiciar în situaţia în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.

Obiectul expertizei îl constituie lămurirea unor împrejurări de fapt a căror cunoaştere reclamă o competenţă specială (ştiinţifică, tehnică, artistică). Asupra acestor împrejurări de fapt vor purta cercetările expertului şi tot cu privire la ele expertul va formula concluzii motivate ştiinţific . Totuşi, folosirea expertizelor ca mijloc de probă în procesul penal este limitată, în sensul că nu se poate dispune efectuarea expertizelor pentru orice problemă care cere o lămurire suplimentară, ci doar pentru dovedirea împrejurărilor de fapt.

Aşadar, obiectul expertizei îl poate forma numai clarificarea unor împrejurări de fapt ale cauzei şi, mai mult decât atât, numai a acelor împrejurări de fapt pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe de o anumită specialitate (medicină, biologie, contabilitate, pictură, tehnică etc.).

Pornind de la definiţia dată expertizei, în raport cu situaţiile concrete ce reclamă folosirea acesteia în procesul penal, printre scopurile sale se înscriu următoarele:

- identificarea făptuitorului

- stabilirea stării infractorului, în situaţia în care, de exemplu, se constată că acesta a avut aptitudinea biologică de a săvârşi o infracţiune la viaţa sexuală sau că este responsabil din punct de vedere psihic pentru faptele comise

- determinarea compoziţiei şi calităţii unei anumite substanţe, de multe ori decisivă în dovedirea existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei celui cercetat

- evaluarea forţei probante a unui mijloc de probă deja administrat în cauză

- stabilirea cauzelor şi a mecanismului de producere a unor evenimente

- clarificarea contrazicerilor care există între două sau mai multe mijloace de probă administrate, cu privire la acelaşi aspect al cauzei

- evidenţierea realităţii şi legalităţii operaţiunilor contabile şi de gestiune, întinderea prejudiciului cauzat prin fapta generatoare de pagube, persoanele răspunzătoare din punct de vedere material de situaţia creată

- stabilirea faptului că cel în cauză suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a suporta regimul de detenţie, etc .

În condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza oferă posibilitatea specialiştilor din diverse ramuri de activitate de a se pronunţa asupra celor mai diferite probleme pe care le ridică anumite cauze penale. Importanţa expertizei sporeşte odată cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii aplicate în activitatea judiciară, probaţiunea întemeindu-se pe date ştiinţifice, cu caracter obiectiv, faţă de relatările unor persoane – părţi sau martori – influenţate de subiectivism.

Sub acest aspect, în mod corect, s-a subliniat în literatura de specialitate că nu li se poate cere organelor de urmărire penală şi judecătorilor să posede cunoştinţe de specialitate în toate domeniile ştiinţei, tehnicii sau artei, pentru a lămuri personal chestiunile care solicită asemenea noţiuni să fie făcută de o persoană care nu are calitate judiciară oficială, întrucât concluziile acestor persoane pot constitui doar argumente în susţinerea unei soluţii.

2. Caracterul expertizelor

2.1. Regula

De regulă, expertiza este facultativă. Organul judiciar apreciază dacă într-o cauză este necesară efectuarea unei expertize.

Ea se dispune fie la cererea părţilor interesate ( în faza de judecată ) şi a procurorului, fie din oficiu, de către organele judiciare când acestea socotesc că sunt necesare cunoştinţele unui expert pentru lămurirea anumitor aspecte ale cauzei penale.

2.2 Excepţia

În mod excepţional, atunci când legea prevede expres, expertiza este obligatorie.

Expertiza este obligatorie în următoarele cazuri:

a) În cazul infracţiunii de omor deosebit de grav ( art. 117 alin. 1 Cod procedură penală );

b) Atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. Acest caz există când starea psihica rezultă din antecedentele medicale. De pildă, este obligatorie efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice atunci când există acte medicale din care rezultă că inculpatul a suferit în trecut boli psihice grave. În ipostaza în care nu există elemente care să determine o asemenea îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului, nu este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

c) Pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal;

d) Pentru a se stabili dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru infracţiunea de pruncucidere (art.177 Cod penal);

e) Pentru a se constata boala gravă de care suferă inculpatul în vederea suspendării urmăririi penale sau a judecăţii (art. 239, 303 Cod procedură penală);

f) Pentru a se stabili boala gravă a condamnatului în vederea amânării sau întreruperii executării pedepsei (art.453, 455 Cod procedură penală).

În primele două cazuri se efectuează o expertiză psihiatrică obligatorie într-o instituţie sanitară de specialitate. Internarea persoanei expertizate se dispune de organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau de instanţă. Dispoziţia de internare este executorie şi în caz de opunere se aduce la îndeplinire prin intermediul organelor de poliţie.