Expunerea de Motive a Codului Penal

I. CONSIDERAŢII GENERALE

1. Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricărui stat. Decizia de a se trece la elaborarea unui nou Cod penal nu este o simplă manifestare a voinţei politice, ci reprezintă, în egală măsură, un corolar al evoluţiei economico-sociale dar şi a doctrinei şi jurisprudenţei.

Elaborarea unui cod (penal, civil, comercial etc.) presupune, aşadar, mai multe premise: o evoluţie a relaţiilor sociale, care face ca vechile reglementări să apară ca depăşite; o activitate de cercetare ştiinţifică laborioasă, desfăşurată în prealabil şi menită să identifice necesităţile de reglementare relevate de doctrină şi practică; cunoaşterea aprofundată a celor mai recente tendinţe ale legislaţiilor naţionale din Europa şi a normelor europene în domeniul considerat.

Profundele transformări în plan politic, social şi economic, suferite de societatea românească în cele aproape patru decenii care au trecut de la adoptarea Codului penal în vigoare, şi mai ales în perioada de după 1989, nu lasă loc pentru nicio îndoială în privinţa necesităţii adoptării unui nou cod penal.

Pornind de la aceste premise, pentru elaborarea proiectului noului cod penal a fost constituită în cadrul Ministerului Justiţiei o comisie formată din cadre didactice universitare, judecători, procurori, cu participarea reprezentanţilor Consiliului Legislativ. Pe parcursul procesului de elaborare a proiectului comisia a avut privilegiul să beneficieze de colaborarea şi sprijinul unor renumiţi specialişti în materie precum prof. univ. dr. Jean Pradel, profesor emerit al Universităţii din Poitiers, prof. univ. dr. George Antoniu - directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei - , prof. univ. dr. Costică Bulai şi prof. univ. dr. Valerian Cioclei – ambii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. De asemenea, a existat o foarte bună colaborare cu judecătorii şi procurorii de la instanţe şi parchete, care prin criticile şi sugestiile formulate asupra reglementărilor propuse în proiect au influenţat semnificativ opţiunea finală în favoarea anumitor soluţii, disponibilitatea şi interesul de care au dat dovadă trebuind subliniate în mod deosebit.

2. În elaborarea proiectului s-a urmărit pe de o parte, valorificarea tradiţiei legislaţiei penale române, iar pe de altă parte racordarea la curentele de reglementare actuale ale unor sisteme juridice de referinţă în dreptul penal european. Aceste două direcţii avute în vedere la elaborarea proiectului au putut fi conciliate tocmai prin analiza atentă a evoluţiei legislaţiei penale române. Astfel, în valorificarea tradiţiei legislaţiei noastre penale s-a pornit de la prevederile Codului penal din 1936, multe dintre ele menţinute şi de Codul penal în vigoare. Aşa cum este cunoscut, codul din 1936 a avut două surse de inspiraţie principale – codul penal italian şi codul penal din Transilvania (în esenţă, de inspiraţie austriacă). În acelaşi timp, este o realitate că, în prezent, reglementările penale cu cea mai largă influenţă în dreptul european aparţin în continuare spaţiului german şi italian. Convergenţa reglementărilor propuse de proiect cu cele din aceste legislaţii, şi cu cele pe care ele le-au inspirat (dreptul spaniol, elveţian, portughez), a permis valorificarea creativă a tradiţiei naţionale concomitent cu realizarea unor reglementări racordate la tendinţele actuale ale dreptului penal european. Fidelitatea faţă de tradiţia italo-germană nu presupune însă preluarea unor dispoziţii din aceste legislaţii în forma în care ele se regăseau la momentul elaborării Codului penal din 1936, ci, dimpotrivă, luarea în considerare a evoluţiilor intervenite în aceste sisteme, a teoriilor şi reglementărilor moderne dezvoltate între timp.

Pentru toate aceste considerente, membrii comisiei nu s-au raliat opţiunii comisiei de elaborare a Legii nr.301/2004, care a adoptat modelul francez (abandonat de legiuitorul nostru penal în 1936) ca principală sursă de inspiraţie pentru reglementările nou introduse. Această orientare a comisiei de elaborare a proiectului nu a presupus însă în nici un caz ignorarea soluţiilor adoptate de alte sisteme europene, cum este cazul dreptului francez, belgian, olandez sau cel al unora dintre ţările scandinave.

Au fost, în egală măsură, păstrate o serie de instituţii specifice legislaţiei penale române, unele introduse prin Codul penal în vigoare, care şi-au dovedit funcţionalitatea (spre exemplu, a fost menţinută participaţia improprie, deşi majoritatea legislaţiilor operează în aceste ipoteze cu instituţia autorului mediat). Nu în ultimul rând, au fost preluate din Legea 301/2004, dar mai ales din anteproiectul întocmit de Institutul de Cercetări Juridice care a stat la baza elaborării proiectului respectivei legi, o serie de elemente în acord cu tendinţele actuale ale legislaţiilor penale europene (renunţarea la instituţia pericolului social, consimţământul victimei etc.).

3. În ceea ce priveşte partea specială, sub aspectul sistematizării, s-a renunţat la structura codurilor penale anterioare, fiind reglementate mai întâi infracţiunile care aduc atingere persoanei şi drepturilor acesteia şi abia după aceea infracţiunile care aduc atingere atributelor statului. Această structură se regăseşte la majoritatea codurilor europene recente Austria, Spania, Franţa, Portugalia, etc. şi reflectă concepţia actuală privind locul individului şi al drepturilor şi libertăţilor acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale.

În acelaşi timp, proiectul aduce o reaşezare, în limite normale, a tratamentului sancţionator pentru infracţiunile incriminate în partea specială. Noile prevederi nu trebuie înţelese ca o simplă diminuare a limitelor de pedeapsă, ce ar determina o slăbire a represiunii penale. Ele sunt expresia unei viziuni moderne asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni. Practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii. Astfel, deşi pedeapsa pentru furtul calificat este în legea în vigoare închisoarea de la 3 la 15 ani, această sancţiune legală – nemaiîntâlnită în nici un alt sistem de drept din Uniunea Europeană - nu a dus la o scădere semnificativă a numărului acestor fapte. De altfel, în perioada anilor 2004, 2005 şi 2006 aproximativ 80% dintre pedepsele aflate în curs de executare prin privare de libertate pentru furt şi furt calificat erau de cel mult 5 ani închisoare, ceea ce indică faptul că instanţele de judecată nu au simţit nevoia să aplice sancţiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege ( 12 ani în cazul furtului simplu respectiv 15 ani, 18 ani şi 20 de ani în cazul furtului calificat). Pe de altă parte, intervalul extrem de larg dintre limita minimă şi cea maximă a pedepsei ( unu la 12 ani, 3 la 15 ani, 4 la 18 ani) a dus în practică la soluţii mult diferite în ceea ce priveşte pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare ori la pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiţie. Soluţia de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică (spre exemplu, furtul unui autoturism ce valorează mai mult de 200.000 RON este sancţionat de legea astăzi în vigoare la fel ca omorul). Într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care permit o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru concurs şi recidivă. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că limitele pedepselor propuse de proiect sunt în concordanţă cu limitele prevăzute de majoritatea codurilor penale europene pentru infracţiuni similare, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute în mod tradiţional în dreptul nostru, atât de codurile anterioare cât şi de codul penal în vigoare, anterior modificărilor efectuate de Legea nr.140/1996.

O altă trăsătură a reglementărilor din partea specială este încercarea de simplificare a textelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări şi evitarea suprapunerilor cu textele părţii generale. Astfel, în cazul în care o circumstanţă este prevăzută de partea generală ca şi circumstanţă agravantă generală, ea nu a mai fost reluată în conţinutul incriminărilor din partea specială, urmând a se aplica textul general. Aşa se explică faptul că, în condiţiile prevederii în partea generală a agravantei comiterii faptei de trei sau mai multe persoane, s-a renunţat la elementul circumstanţial agravant contând în săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane, diferenţierea între unul şi doi făptuitori putând fi făcută cu suficientă acurateţe în planul individualizării judiciare.

Vom prezenta, în cele ce urmează, principalele elemente de noutate aduse de reglementările cuprinse în partea generală, respectiv în partea specială a codului.