Extrădare

Cap.1 SCURT ISTORIC

Lupta contra infracţiunilor este o problemă care intereseză nu numai un stat, ci şi alte state. De multe ori, efectele infracţiunii săvârşite într-un stat se răsfrâng, într-un fel sau altul şi asupra altor state.

Exită numeroase situaţii când anumiţi infractori, după ce au comis infracţiuni sau după ce au fost condamnaţi pe teritoriul unui stat, se refugiază în alt stat, căutând în acest fel, să scape de urmărire sau condamnare, ori de executarea pedepsei. Statul pe teritoriul căruia s-a refugiat infractorul va trebui ca, pe baza solicitării adresate, să-l predea statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta sau acelui care a fost lezat prin infracţiune, ori al cărui cetăţean este făptuitorul, în vederea judecării, condamnării sau executării pedepsei, contribuind astfel la lupta comună dusă pe plan internaţional împotriva criminalităţii.

Pentru uşurarea realizării unor astfel de relaţii între state a fost creată instituţia extrădării. Extrădarea este consecinţa teritorialităţii legii penale şi se bazează pe colaborarea internaţională ce priveşte asistenţa juruidică între state.

În ştiinţa dreptului penal român extradrea este definită ca fiind un act bilateral, politic şi juridic prin care statul, pe al cărui teritoriu se află un infractor străin, predă pe acesta statului unde s-a săvârşit infracţiunea ori statului ale cărei interese au fost afectate prin comiterea faptei sau al cărui cetăţean este, în vederea tragerii la răspundere penală ori a executării pedepsei la care a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă.

Din punct de vedere istoric, instituția extrădării a cunoscut o continua evoluție, de la extrădarea ca act disciplinar, al suveranului (sec.XII), la o procedură aproape exclusiv juridică, aşa cum este reglementată de decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul European de arestare şi procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene .

Jurisdicția extrădării reprezintă un act de asistență juridică pe care statele și-o acordă reciproc în vederea combaterii criminalității. Fără această asistență nu s-ar putea aplica legea penală în cazurile în care după săvârşirea infracțiunii făptuitorul poate să părăsească teritoriul țării.

Protocolul Adițional la Convenţia Europeană de extrădare (Strasbourg, 15 octombrie1975), în TITLUL III Articolul 3, prevede:

1. este deschis semnării de către statele membre ale Consiliului Europei, care au semnat convenția.El va fi acceptat sau ratificat. Instrumentele de ratificare, de coperare sau de aprobare se vor depune pe lângă secretariatul general Al Consiliului Europei.

2. Protocolul va intra în vigoare după 90 de zile de la data depunerii celui de-al trilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare .

3. El va intra în vigoare față de orice stat semnatar, care îl va ratifica, accepta sau aproba ulterior, după 90 de zile de la data depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Extrădarea este o formă deosebit de importantă a coperarii internaționale a statelor în lupata împotriva criminalității.

Nimeni nu trebuie să scape de răspundere penală atunci când a săvârşit o infracțiune și aceasta este considerentul pentru care s-a creat instituția extrădării .

Actuala constituție, a cărei revizuire s-a impus, din perspectiva intrării țării noastre în structurile Uniunii Europene, a adus modificări de substanţă, inclusiv în această materie, art. 19, alin(4) se referă la formularea unei cereri de extrădare să fie luată tot de instanţă de judecată.

Extrădarea constă în predarea la cerere, de către un stat (statul solicitat) a unei persoane aflate pe teritoriul său, către un alt stat (statul solicitant) pentru ca aceasta să fie judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost deja codnamnată în acel stat.

Ca natură juridică, spre deosebire de expulzare, extrădarea reprezintă un act de asistență juridică internațională în lupta împotriva criminalității.

Cap. 2 Noțiunea de extrădare

Extrădarea este actul prin care un stat predă, a cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autorul unei infracţiuni, pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Ca regulă, cetăţenii proprii nu se extrădează .

Într-o concepţie internă, se stabileşte că extrădarea “este actul prin care un stat, solicitat, predă unui alt stat, solicitant, un infractor care a săvârşit o infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriul acestui stat sau îndreptată împotriva intereselor acestuia, ori când infractorul este cetăţean al statului solicitant]”.

În doctrina de specialitate, aceasta nu apare numai ca o “măsură” ci şi ca un “act de asistenţă judiciară” astfel că extrădarea este “un act de asistenţă judiciară interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat” sau ca un act de asistenţă juridică în domeniul dreptului penl, fiind definită că “actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat, acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnat. Din această deducem că rolul principal al extrădării este acela de a asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei, prin represiunea infracţiunilor.

Extrădarea este o instituţie juridică atât a dreptului intern cât şi a dreptului internaţional prin care persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite a le judeca şi condamna ori a le obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate.

Din perspectiva dreptului internaţional , extrădarea “reprezintă un atribut al suveranităţii statului care o acordă” statele fiind îndreptăţite să aprecieze dacă un asemenea act se impune ca necesar ori să-l refuze în caz contrar.

De asemenea, într-o altă concepţie, extrădarea este definită ca fiind „actul prin care un stat remite altui stat un individ urmărit sau condamnat pentru o altă infracţiune la legile ţării reclamante.