Falimentul - efectuarea lichidării

Cap. 1. Falimentul

Încă din perioada antică , a apărut problema reacţiei faţă de un comerciant a cărui activitate necorespunzătoare afectează viaţa economică. Astfel, dreptul roman a introdus primele reglementări, care mai târziu au determinat apariţia instituţiei falimentului, respectiv vânzarea în bloc a bunurilor datornicului în favoarea creditorilor.

Tradiţia dreptului roman a fost preluată şi dezvoltată în Evul mediu, în special în oraşele italiene. Astfel, comercianţii se bucurau de anumite avantaje în ceea ce priveşte obţinerea creditelor, dar în situaţia în care abuzau sau nu puteau restitui la scadenţă sumele împrumutate erau consideraţi infractori şi sancţionaţi cu închisoare, falimentul având astfel un caracter represiv.

1.1. Noţiunea de faliment

Din punct de vedere etimologic termenul de falimentul provine de la cuvântul latin fallere care semnifică a înşela. Falimentul este o procedură reglementată în majoritatea legislaţiilor din lume, sub denumiri diferite, însă, în principiu, toate evocă aceeaşi problemă de fond: intrarea debitorului în încetare de plăţi. În legislaţia Statelor Unite ale Americii, procedura falimentului este reglementată în Uniform Commercial Code, în legislaţia britanică în Insolvency Act 1986, în cea germană în Codul Comercial, în timp ce în cea franceză se aplică procedura de redresare şi lichidare judiciară

Falimentul provine din venditio-bonorum, reglementată în dreptul roman, ca modalitate de executare a tuturor bunurilor debitorului. În cazurile în care creditorii obţineau trimiterea în posesie (missio in possessionem), bunurile datornicului erau sechestrate în scopul vânzării lor în bloc. Pe durata desesizării datornicului, bunurile erau administrate de un curator bonorum.

Întregul patrimoniu al datornicului era vândut la licitaţie publică de reprezentantul creditorilor. Pentru a evita executarea asupra patrimoniului, datornicul insolvabil putea să

cedeze de bună voie creditorilor toate bunurile sale (cessio bonorum). În acest fel, datornicul nu mai putea fi condamnat pentru datoriile anterioare decât în limita resurselor necesare existenţei sale (beneficium competentiae). În epoca imperială, vânzarea în bloc a bunurilor debitorului insolvabil a fost înlocuită cu vânzarea în detaliu (distractio bonorum).

În legislaţia republicilor oraşe italiene, falimentul a fost reglementat ca o procedură concursuală de executare a tuturor debitorilor, indiferent de profesiunea lor.

Începând cu a doua jumătate a secolului XX, concepţia privind tratamentul aplicabil comerciantului în dificultate a suferit mutaţii importante. S-a admis că existenţa unor dificultăţi financiare nu poate fi imputată întotdeauna comerciantului, deci devine oportună salvarea acestuia. Acţiunea poate fi benefică şi pentru creditorii comerciantului, deoarece aceştia au mai multe şanse de a-şi recupera creanţele, chiar cu întârziere, decât urmând procedura lichidării patrimoniului debitorului. Astfel a apărut ideea redresării juridice a activităţii.

Falimentul indică situaţia unui comerciant, care nu-şi poate plăti datoriile ajunse la scadenţă, fiind în încetare de plăţi. Falimentul mai reprezintă organizarea juridică a creditorilor, care se apără în comun de insolvenţa comercială a debitorului lor. Tot falimentul constituie şi o măsură legală de ocrotire a creditului prin repartizarea riscurilor între toţi creditorii comerciantului.

Falimentul este o procedură specială de executare silită unitară, colectivă, concursuală şi egalitară asupra bunurilor debitorului comun, aflat în stare de insolvenţă comercială, în scopul satisfacerii tuturor creditorilor acestuia. Procedura falimentului se aplică deopotrivă comercianţilor persoane fizice cât şi comercianţilor persoane juridice. Elementele caracteristice ale falimentului privesc următoarele aspecte: - procedura de executare silită este unitară, colectivă, concursuală, egalitară; obiectul urmăririi silite priveşte toate bunurile debitorului; patrimoniul debitorului se împarte tuturor creditorilor; debitorul culpabil poate fi supus inclusiv unei sancţiuni de natură penală.