Familia și Rolul ei pentru Societate

Sectiunea I- Consideraţii generale cu privire la familie si căsătorie

1. Familia şi rolul ei pentru societate

Sub aspect juridic, familia desemnează grupul de persoane intre care există drepturi si obligaţii ce izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie) precum si din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie.

În sens restrâns, familia este nucleul social elementar cuprinde pe soţi si descendenţii lor necasatoriti.

În sens larg, din familie fac parte soţii si copii lor, părinţii soţilor, precum si alte persoane cu care aceşia se află in relaţie de rudenie. ( Codul familiei).

Privită sub alt aspect moral-creştin, familia este o instituţie de origine divina stabilită de la Creaţie. Ea este construită prin căsătorie ale cărei principale caracteristici au fost de la întemeiere, unitatea si indisolubilitatea. Fiind instituită de Dumneazeu, familia are un caracter sacru, acest caracter de sacralitate fiind pus in evidenţă prin urmatoarele carecteristici: iubirea desăvarşită, comuniunea, unitatea si egalitatea membrilor acesteia.

2.Căsătoria- baza a familiei. Modul de protecţie a acesteia de către stat

Art. 1 Codul familiei:

-În România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.

Statul apără interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.

Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi.

În relaăiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.

Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor.

Art.2

-Relaţiile de familie se bazează pe prietenie si afecţiune reciprocă între membrii ei care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.

Căsătoria, bază a familei nu constituie numai o problemă de ordin personal, nu interesează numai pe cei doi soţi, ci şi societatea. În toate relaţiile de familie trăieşte un interes social.

Statul este direct interesat în apărarea căsătoriei şi familiei, pentru că in familie se pune baza educării copiilor într-o morală sănătoasă şi pregătirii generaţiilor viitoare.

Dar, apărarea căsătoriei nu înseamnă menţinere ei cu orice preţ. Pe această idee se fundamentează admiterea, în legislaţia noastră mai recentă( legea 59/1993) a divorţului prin consimţamântul ambilor soţi în condiţiile stabilite de lege.

Chiar dacă, în principiu, căsătoria se încheie pe viaţă, totuşi menţinerea ei nu trebuie făcută în orice condiţii şi cu orice preţ, deorece menţinerea ei poate da naştere unor stări conflictuale cu consecinţe negative.

„Când,prin urmare, justiţia costată că credinţa ce şi-o datoresc soţii, nemaiexistând, căsătoria a devenit o situaţie necinstită din dosul căreia se ascund relaţii ilicie, sau că legătura sufletească dintre soţi, nemaiputând exista, e înlocuită prin dispreţ, aversiune şi relaţii ostile, nu e interesul nici al copiilor, nici al familiei de a se impune menţinerea unei situaţii legale care nu mai corespunde realităţii.

3.Notiunea de desfacere a căsătoriei. Elemente de diferenţiere între desfacere-încetare şi desfiinţare

În principiu, căsătoria se încheie pe viaţă; totuşi atunci cand işi pierde raţiunea de a continua, oricare dintre cei doi soţi ori amândoi soţi sunt ândreptaţiţi sa ceară desfacerea ei. Principiul libertăţii căsatoriei, potrivit căruia incheierea căsătoriei este expresia consimţamântului liber al soţilor, implică şi principiul libertăţii desfacerii acesteia, această voinţă a soţilor neputând fi ignorată, căsătoria privind in primul rând si în mod nemijlocit pe respectivii soţi. Aceasta explică de ce numai manifestarea de voinţă a unuia sau a ambilor soţi poate declanşa acţiunea de divorţ.

Totuşi, libertatea divorţului nu este totală, căsătoria nu este o chestiune de ordin exclusiv privat ci are un caracter social. Iata de ce voinţa soţilor de a pune capăt căsătoriei este numai premisa desfacerii acesteia, divorţul presupunând în toate cazurile o statuare judecătorească în acest sens.

Divorţul este singurul mijloc de desfacere a căsătoriei, având un caracter prin excelenţă judiciar, şi care, la cererea unuia dintre soţi sau pe baza consimţamântului ambilor soţi, conduce la stingerea cu efect numai pentru viitor, a principalelor efecte ale căsătoriei - în special a efectelor de natură personală dintre soţi.