Fenomenul Corupției în România

Capitolul 1

1.1. Consideraţii introductive

1.1.1. Introducere

Motivaţia alegerii acestei teme,o reprezintã dorinta de a întelege şi prezenta, un model comportamental foarte rãspândit, în cadrul funcţionarilor oficiali sau a reprezentanţilor aceleiaşi comunitaţi.

Este o temã majorã, întâlnitã în aproape orice domeniu, lupta impotriva corupţiei fiind una care dateazã de caiţva ani buni, rezultatele nefiind însa pe masura aşteptãrilor, corupţia rãmânând o problemã a societãţii româneşti.

Țara noastrã se confruntã cu grave probeme de corupţie, fiind deseori criticatã de forurile internaţionale, (de exemplu Uniunea Europeanã ), şi de anumite organisme neguvernamentale care monitorizeazã fenomenul corupţiei la nivelul statelor lumii ( cum ar fi Freedom House şi Transparency Internaţional )

1.1.2. Noţiunea de corupţie

Problema corupţiei în România post-comunistã a constituit unul dintre factorii ce au îngreunat progresul de dezvoltare economicã şi politicã, un element ce a sabotat din interior drumul şi aspiraţiile României cãtre o intrare în normalitate dupa revoluţia din 1989. Aceasta este o pãrere unanim acceptatã şi recunoscutã ca atare chiar dacã cu nuanţe diferite în cazurile majoritãţii ţãrilor aparţinând fostului bloc comunist. Odatã cu începerea negocierilor în vederea aderãrii României la Uniunea Europeanã, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul României au facut din problema corupţiei unul din punctele negative esenţiale ce stau în calea procesului de aderare. Dupã semnarea tratatului de aderare în 2005, corupţia a constituit şi constituie încã unul din capitolele problematice, din cauza cãrora aderarea României poate fi amânatã.

În consecinţã guvernul României în colaborare cu diverse organizaţii ale societãţii civile şi cu ajutorul organismelor internaţionale au stabilit ca lupta anti-corupţie trebuie sã devinã una dintre preocupãrile centrale ale întregii societãţi româneşti în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere fatã de instituţiile statului şi a încadrãrii societãţii româneşti în rândul comunitãţii europene.

Cu toate cã dezbaterile privind corupţia în România au fost cel puţin în aparentã aprinse, ceea ce frecvent pare sã lipseascã este o definire clarã a conceptului, una pe baza cãreia un dialog real sã fie stabilit în sfera publicã româneascã.

Conceptul de corupţie este definit de mai multe organisme internaţionale care deruleazã programe în acest sens (Banca Mondialã, Uniunea Europeanã). În România întâlnim definiţia conceptului de corupţie în ultimul raport al Transparency Internaţional. Conform acestui raport : « Corupţia, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup ».

Definirea corupţiei este reflectată în legislaţia românească prin definirea anumitor infracţiuni distincte care se încadrează în termenul generic de corupţie, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite. Aşa cum reiese şi din acest „ghid anti-corupţie” ambiguitatea cu care este folosit termenul de corupţie îngreuneazã stabilirea unei dezbateri publice reale, în locul cãreia gãsim de cele mai multe ori un şir de lamentãri neclare.