Filiația Față de Tată

INTRODUCERE

Dintr-un anumit moment al contemporanităţii, exista o linie ascendentă a preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de tată.

Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a devenit realmente o problemă doar în zilele noastre, aceasta deoarece, din antichitate si până nu demult, legătura de filiaţie trebuia stabilită mereu în privinţa tatălui copilului si nicidecum a mamei. Nimeni nu punea întrebări în legătura cu ea, căci era cu siguranţă mama copilului. Legătura dintre mamă si copil putea fi uşor demonstrată cu ajutorul martorilor, a persoanelor care asistaseră la naşterea copilului. Din contra, în ceea ce priveşte legătura de filiaţie tată-fiu, era suficient ca mama să nege paternitatea tatălui si acesta să se afle în faţa unei cauze pierdute,simpla declaraţie a mamei îl punea în imposibilitatea de a demonstra că el este tatăl copilului.

Datorită uşurinţei cu care putea fi dovedită (proba cu martori) rare au fost în trecut cazurile când existau nelămuriri cu privire la identitatea mamei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre situaţiile actuale. În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate după liberalizarea divorţului, iar descoperirile extraordinare ale medicinii au făcut posibilă fecundarea "in vitro" şi însămânţarea artificială, ca urmare, o femeie poate deveni mamă chiar nefertilă fiind şi chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai probabil e ca acesta sa rămână toată viaţa faţă de mamă şi faţă de copil doar un donator de spermă şi, în această calitate, de simplu tată biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului copil.

Faptul paternităţii, legătura de filiaţie dintre tată şi copil nu mai e atât de evidentă ca în secolele trecute, dovada acesteia putând fi oricând răsturnată prin proba contrarie corespunzătoare, oferită de posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală. În mod corespunzător cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiaţiei faţă de tată a devenit o problemă juridică foarte bine conturată şi adesea abordată în dreptul familiei.

În lucrarea de faţă, voi prezenta din punct de vedere juridic filiaţia faţă de tată, urmărind criteriile după care este analizată în sistemul legislativ românesc si ghidându-mă după punctele de reper evidenţiate de literatura de specialitate si practica judiciară. Lucrarea a fost structurată in aşa fel încât să trateze cât mai multe aspecte posibile. De altfel, ea începe cu un istoric al cercetării paternităţii, urmată de o prezentare generală a situaţiei în prezent.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ

1.Noţiuni introductive

Filiaţia este raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi. Ea este o legătură de sânge, o legătură biologică, care izvorăşte din naştere.

Privită în raport cu mama, filiaţia se numeşte maternitate, iar privită in raport cu tatăl, ea se numeşte paternitate.

După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara căsătoriei, filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Filiaţia poate rezulta şi din înfiere. Aceasta rezultă, în temeiul legii, din actul de voinţă al părţilor, încuviinţat de autoritatea tutelară, în comparaţie cu filiaţia firească, care decurge, din comunitatea de sânge.

Pentru a stabili filiaţia unei persoane, trebuie dovedit faptul sau actul juridic, din care aceasta rezultă. Astfel pentru a stabili filiaţia unei persoane, faţă de mamă, este necesar să se dovedească faptul naşterii acelei persoane, de către o anumită femeie, ceea ce implică, atât dovada faptului naşterii, cât si a dovada identităţii persoanei respective cu copilul născut de către mamă fapte materiale relative uşor de dovedit. În ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei faţă de tată este necesar să se dovedească faptul procreaţiei copilului mamei din relaţiile sexuale ale mamei, cu un anumit bărbat, însă, acest fapt nu poate fi dovedit cu certitudine în mod direct. Se poate uneori stabili, prin mijloace ştiinţifice faptul negativ că un copil nu rezultă din relaţiile sexuale ale unei femei, cu un anumit bărbat, dar nu se poate dovedi faptul pozitiv că el a fost procreat, de către un anumit bărbat. În cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea paternităţii este uşurată de prezumţiile referitoare la paternitate prevăzute de lege potrivit cărora tatăl copilului născut în timpul căsătoriei este soţul mamei (art. 53 alin.1 C.fam.), iar tatăl copilului născut după încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei, este fostul soţ al mamei, dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei şi s-a născut înainte de recăsătorirea mamei (art. 53 alin.2 C.fam.).

În cazul avut în vedere de cea dea doua prezumţie, dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, legiuitorul prevede o a treia prezumţie, absolută de această dată, potrivit căreia timpul legal al concepţiei este perioada cuprinsă între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului (art. 61 C.fam.). Filiaţia din căsătorie, faţă de tată este uşor de stabilit, căci odată maternitatea, dovedită, aceasta antrenează pe cale de consecinţă şi stabilirea paternităţii, datorită prezumţiilor legale menţionate care nu pot fi înlăturate decât prin tăgada paternităţii.

Filiaţia din căsătorie o putem defini indivizibilă faţă de mamă şi tată. Atunci când părinţii unei persoane n-au fost căsătoriţi la data naşterii sau în perioada concepţiei acesteia, filiaţia nu mai poate fi indivizibilă faţă de ambii părinţi, căci nu mai există temeiul care să justifice în ochii legiuitorului prinderea unor prezumţii de paternitate. Putem afirma despre maternitatea şi paternitatea din afara căsătoriei că rămân distincte, ele fiind stabilite separat independent.

Maternitatea se stabileşte prin dovada faptului naşterii şi a identităţii copilului, în schimb, stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei reclamă dovedirea faptului procreaţiei copilului din relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat, în vederea căreia legiuitorul nostru admite în mod liber orice fel de probe.