Filiația față de tatăl din afara căsătoriei

NOŢİUNİ İNTRODUCTİVE

Reproducerea populaţiei este una dintre cele mai importante condiţii ale existenţei şi dezvoltării societăţii. Dar procesul de reproducere al societăţii nu se reduce la naşterea copiilor, ci implică şi educaţia prin muncă şi cea spirituală a noilor generaţii de oameni, pregătirea acestora a ca membrii activi ai societăţii.

Rezultă deci, că în cadrul căsătoriei, a relaţiilor dintre bărbat şi femeie, ca şi în relaţiile dintre părinţi şi copii, adică acest ansamblu de legături sociale care leagă pe membrii familiei, constituie unul dintre cele mai complexe domenii ale vieţii sociale.

Întrucât căsătoria este legată de creşterea copiilor, educaţia lor, societatea a intervenit întotdeauna activ în relaţiile dintre sexe şi le-a reglementat conform intereselor sale.

În sens larg, putem defini căsătoria ca un grup de persoane unite prin căsătorie, rudenie de sânge, civilă şi prin alianţă, precum persoane care, deşi nu au legături de căsătorie sau de rudenie , între ele s-au stabilit relaţii asemănătoare cu cele care se nasc din căsătorie sau rudenie

Aşadar, putem privi căsătoria ca fiind acel grup de persoane legate prin căsătorie, sânge sau adopţiune, care trăiesc împreună, au o gospodărie casnică comună.

Putem spune că rudenia firească este o legătură juridică dintre două sau mai multe persoane, care coboară unele din altele, în cadrul rudeniei în linie dreaptă sau care fără a descinde unele din altele, au un caracter comun, în cadrul rudeniei în linie colaterală.

După cum am văzut, rudenia se bazează pe faptul filiaţiei, din care izvorăsc numeroase efecte juridice.Noţiunea de filiaţie însă, prezintă două inţelesuri:

- în sens larg, prin filiaţie se desemnează tot şirul de naşteri care leagă pe o persoană de un strămoş al ei.

- în sens restrâns, filiaţia se referă la legătura, raportul dintre copil şi părinţii săi, raport întemeiat pe legătura de sânge care rezultă între ei din faptul procreaţiei şi al naşterii.

Familia, în sensul restrâns al noţiunii, desemnează unitatea socială pe care o constituie tatăl, mama şi copii lor, iar în sens juridic, filiaţia înseamnă maternitate sau paternitate după cum este considerată în raport de mamă su tată. Şirul de persoane între care există rudenia, poartă denumirea de linie de rudenie care poate fi dreaptă sau colaterală.Rudenia poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei Când naşterea unei persoane ca temei al rudeniei se plasează în cadrul căsătoriei părinţilor săi, atunci vorbim de filiaţia din căsătorie. Naşterea unei persoane din părinţi între care nu au existat legături de căsătorie este privită juridic ca o filiaţie din afara căsătoriei , pe care se clădeşte o rudenie din afara căsătoriei.

Prin filiaţie, în sens juridic, se înţelege legătura de descendenţă dintre copil şi părinţii săi, legătură de sânge care rezultă din naştere sau din faptul concepţiei şi se stabileşte în mod diferit după cum este vorba de filiaţie faţă de mamă – maternitate sau faţă de tată – paternitate.

În toate cazurile filiaţia produce efecte juridice doar în măsura în care este stabilită în condiţiile determinate de lege.Este necesar ca în prealabil să se stabilească maternitatea şi apoi paternitatea, deoarece numai în raport de data naşterii copilului se poate determina data concepţiei.Filiaţia paternă rezultă din faptul concepţiei, pe când filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii, cu consecinţe din acest punct de vedere asupra stabilirii lor în mod deosebit.

Faptul naşterii, cert şi uşor de dovedit, implică mai puţine dificultăţi în stabilirea maternităţii, pe când faptul concepţiei nesusceptibil de a fi dovedit în mod direct şi nemijlocit, decât indirect prrin prezumţii pe baza cărora se va determina probabilitatea paternităţii, implică mari dificultăţi.

Filiaţia faţă de tată este legătura juridică dintre copil şi tatăl sau.Această filiaţie se numeşte paternitate şi poate fi din căsătorie sau din afara ei. În cadrul lucrării de faţă vom analiza stabilirea paternităţii atât din căsătorie cât şi din afara ei. În stabilirea paternităţii din căsătorie vom explica ce înţelegem prin prezumţie de paternitate, necesitatea prezumţiei şi mărginirea ei doar la copiii din căsătorie, temeiurile prezumţiei.Întrucât aplicabilitatea prezumţiei se rezumă doar la copii din căsătorie, vom explica notţiunea de '' copil din căsătorie ''. Dar un copil beneficiază de prezumţia de paternitate numai dacă se stabileşte că a fost conceput sau născut în timpul căsătoriei. De aceea este necesar a se lămuri şi pentru noţiunea de timp legal al concepţiei, modul de calcul şi aprecierea puterii prezumţiei care stabileşte timpul legal al concepţiei. În stabilirea paternităţii din afara căsătoriei vom cerceta în primul rând recunoaşterea voluntară de paternitate sub aspectul condiţiilor în care poate fi făcută, a capacităţii cerute pentru a o face, a noţiunii juridice şi irevocabilităţii ei.

De asemenea, vom vedea care sunt formele legale în care trebuie să se facă recunoaşterea : declaraţia la starea civilă, înscris autentic, făcând referire la discuţiile care au avut loc în literatura şi practica judiciară cu privire la valoarea consemnării de către instanţă a actelor procedurale folosite în activitatea judiciară a unei recunoaşteri voluntare de paternitate, şi, în sfârşit modalitatea recunoaşterii prin testament, oprindu-ne bineînţeles şi asupra problemei efectului recunoaşterii asupra modificării numelui de familie al copilului.

Vom analiza şi problema dublei paternităţi şi a cazurilor aparente de dublă paternitate. Prezintă un interes examinarea cazurilor de nulitate absolută şi relativă a recunoaşterii şi efectul viciilor de consimţământ şi incapacităţii asupra recunoaşterii de paternitate, făcând o prive şi asupra discuţiilor purtate în literatura şi practica judiciară pe această temă.

Având în vedere că filiaţia paternă se stabileşte şi prin hotărâre judecătorească când presupusul tată nu recurge la recunoaşterea voluntară de paternitate, vom vedea cine poate porni acţiunea în stabilirea paternităţii , împotriva cui se îndreaptă acţiunea şi instanţa competentă a o primi.

Vom expune pe larg procedeul prescripţiei dreptului la acţiune: data începerii cursului ei, întreruperea, suspendarea prescripţiei şi repunerea în termen, arătând şi aici discuţiile purtate în literatura juridică referitoare la efectele întreţinerii asupra prescripţiei acţiunii.