Filiația față de tatăl din afara căsătoriei

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA FILIAŢIEI

1.1. Definiţia şi felurile filiaţiei

Filiaţia poate fi privită în ansamblu, ca o legatură de sânge care uneşte o multitudine de naşteri, sau fragmentat, cu referire la fiecare naştere, ca element separat ce intră în compunerea acestei legături.

Prin urmare din punct de vedere juridic, noşiunea de filiaţie poate fi definită atât “lato sensu”, cât şi “stricto sensu”.

Noţiunea de filiaţie desemnează, “lato sensu”, un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a stabilit legatura de la părinte la copil ; sau din aceeaşi perspectivă de ansamblu, această noţiune reprezintă un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un înaintaş al ei În cealaltă accepţiune, stricto sensu, filiaţia reprezintă raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi. Trebuie consemnat că filiaţia poate fi privită şi dintr-un alt punct de vedere şi anume din partea copilului: astfel, filiaţia exprimă calitatea de copil al unor anumiţi părinţi; părinţii însă pot fi căsătoriţi între ei sau necăsătoriţi, de unde rezultă că şi filiaţia poate fi din căsătorie şi din afara căsătoriei. Filiaţia are două izvoare diferite, după cum este vorba de filiaţie faţă de mamă – legatura de sânge care rezultă din naştere -sau pentru filiaţia faţă de tată – izvorul constă în faptul concepţiei.

Cum maternitatea rezultă din faptul material al naşterii, cert şi destul de simplu de dovedit, iar pentru paternitate legea instituie prezumţia legală de paternitate – "Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei” art.53 alin.1, Codul familiei – se poate spune că filiaţia din căsătorie este, în mod evident, mai uşor de stabilit faţă de cea din afara căsătoriei. Mai mult, faţă de filiaţia din afara căsătoriei, cea izvorâtă din căsătorie este indivizibilă între tată şi mamă. Filiaţia din căsătorie se stabileşte împreună faţă de mamă şi faţă de tată. Dar dacă există acea legatură juridică între părinţii unui copil, filiaţia urmează a se stabili separat faţă de mamă şi faţă de tată.

Dreptul comparat consacră două concepţii opuse cu privire la filiaţia din afara căsătoriei. Având la bază ideea că filiaţia constituie o legatură biologică, una dintre aceste teorii consideră că ar fi suficient să se demonstreze legătura de sânge existentă între copil şi mamă.

Astfel, odată demonstrată şi stabilită, legătura biologică produce efecte juridice indiferent de voinţa celor doi părinţi. Cealaltă teorie susţine că legatura de filiaţie din afara căsătoriei presupune că e necesară, pe lângă legătura de sânge, recunoaşterea voluntară din partea părinţilor, deci o legătură biologică şi una voluntară.

Sistemele juridice ale ţărilor care consacră aceastp din urmp teorie recunosc însă şi unele excepţii: prin intermediul unor proiecte de reformă legislativă se admite că ar fi suficientă proba legăturii de sânge pentru a se stabili filiaţia.

1.2. Aspecte generale privind modurile de stabilire a filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei

Legătura juridică dintre un copil şi tatăl său se numeşte filiaţie faţă de tată ori paternitate

Filiaţia este raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi Ea este o legătură de sânge, o legătură biologică care izvorăşte din procreare şi naştere.

Privită în raport cu mama, filiaţia se numeşte maternitate. Privită în raport cu tatăl, ea se numeşte paternitate.

După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara căsătoriei, filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei.

Filiaţia poate rezulta şi din înfiere. Spre deosebire de filiaţia firească, care decurge din comunitatea de sănge, filiaţia din înfiere rezultă, în temeiul legii, din actul de voinţă al părţilor, încuviinţat de autoritatea tutelară.

A stabili filiaţia unei persoane înseamnă a dovedi faptul sau actul juridic din care aceasta rezultă.

Astfel, pentru a stabili filiaţia unei persoane faţă de mamă este necesar să se dovedească faptul naşterii acelei persoane de către o anumită femeie, ceea ce implică atât dovada faptului naşterii, cât şi dovada identităţii persoanei respective cu copilul născut de către mamă, fapte materiale relativ uşor de dovedit.

În ce priveşte stabilirea filiaţiei faţă de tată este necesar să se dovedească faptul procreaţiei copilului din relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat. Dar, în actualul stadiu de dezvoltare a ştiinţei, acest fapt nu poate fi dovedit cu certitudine, în mod direct. Se poate uneori stabili prin mijloace ştiinţifice faptul negativ că un copil nu rezultă din relaţiile sexuale ale unei femei cu un anumit bărbat, dar nu se poate dovedi faptul pozitiv că el a fost procreat de către un anumit bărbat.