Formarea Bunurilor Imobile prin Combinare

Introducere

Cadastrul bunurilor imobiliare are o importanţă deosebită pentru economia unui stat. Legea nr.23 din 14 martie 1933 pentru organizarea cadastrului funciar în Vechiul Regat şi Basarabia [6] defineşte cadastrul astfel: "Cadastrul funciar cuprinde descrierea tuturor proprietăţilor funciare şi reprezentarea lor topografică pe hărţi". Definiţia în cauză nu ilustrează pe deplin esenţa cadastrului şi ulterior a fost modificată în următoarea redacţie: "Cadastrul funciar cuprinde descrierea tuturor proprietăţilor funciare, sub raportul întinderii, a calităţii terenului, a ramurii de cultură sau folosinţă, a evaluării, a venitului cadastral, a posesiunii, precum şi reprezentarea topografică pe planuri şi hărţi ale acestor proprietăţi". Este o definiţie ce cuprinde aproape toate aspectele cadastrului, ba chiar unele noţiuni şi sensuri se repetă cum ar fi "ramură de cultură sau folosinţă", dar este prea voluminoasă. Binevenită ar fi o definiţie laconică "scurtă, cuprinzătoare" cum este cea formulată de Ernest Grinţescu [6, p.14] conform căruia "Astăzi prin cadastru se înţelege un inventar al averii imobiliare, cuprinzînd totalitatea documentelor alcătuite cu scopul de a măsura şi identifica proprietatea funciară a unui teritoriu, a le clasifica după venit în vederea stabilirii impozitului, a întocmirii cărţii funciare şi înregistrării drepturilor asupra imobilelor".

În opinia juriștilor, cadastrul general este un sistem de lucrări prin care se identifică, se descrie, se delimitează, se măsoară, se clasifică şi se evaluează imobilele funciare, pe care le individualizează în natură şi cartografic pe hărţi pentru înregistrare în Registrul bunurilor imobiliare în scopul securizării tranzacţiilor imobiliare.

În Republica Moldova dreptul de proprietate atît a persoanelor fizice, cît şi juridice este garantat prin Constituţie (art.46 (1)). în condiţiile statului de drept şi în conformitate cu prevederile constituţionale pentru securizarea tranzacţiilor imobiliare, începînd cu anul 1998, se creează cadastrul general.

În acest sens, organul legislativ al ţării a adoptat o serie de acte normative importante, printre care: Codul civil nr.1107/20021, Legea nr.1543/19982, Codul funciar care se cere reactualizat, Legea nr.354/20043 şi alte acte normative.

Teza de an “Formarea bunurilor imobile” reprezintă o lucrare de sinteză executată în baza tuturor cunoştinţelor acumulate pe tot parcursul desfăşurării studiilor. Astfel, lucrarea în cauză, încorporează atît cunoştinţele teoretice, cît şi cele practice care oglindesc specificul activităţii de formare a bunurilor imobile, care reprezintă o componentă integrantă a sistemului cadastral al Republicii Moldova, prin asta motivîndu-se și actualitatea temei. Teza este compusă din două capitole. Primul capitol include inforații teoretice referitor la noțiuni generale privind difiniția bunului imobil, condițiile și scopul formării, aracteristica formării bunurilor imobile prin combinare , formarea bunuilor imobile prin comparare. Capitolul doi conține aspecte practice-o situație concretă și o decizie a instanței de judecată referitor la tema nalizată.

Lucrarea se încheie cu concluzii și bibliografie.

Capitolul I: Noțiuni generale privind formarea bunurilor imobiliare

1.Noțiuni generale privind difiniția bunului

Considerăm prea îngustă definiţia propusă de A.Colin şi H.Capitant referitor la bunuri: „Se numesc bunuri elementele patrimoniului, adică lucrurile care pot forma obiectul unui drept şi care au o valoare bănească".

În afara acestei definiţii au rămas drepturile şi obligaţiile patrimoniale. De aceea, în încercarea de a identifica elementele patrimoniului vom porni de la definiţia legislativă a noţiunii de patrimoniu de la art.284 CC RM:

„(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.

(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei".

Aşadar, din această definiţie rezultă că, în primul rînd, patrimoniul este format din drepturi şi obligaţii patrimoniale.

Să stabilim mai întîi ce înseamnă „drept patrimonial". Unii autori, studiind problema infracţiunilor contra patrimoniului, susţin că noţiunile „interes patrimonial" şi „drept subiectiv patrimonial" sînt identice. De exemplu, LA. Klepiţki, în contextul examinării problemei clasificării intereselor patrimoniale, menţionează: "Înainte de toate, din masa generală a intereselor patrimoniale pot fi evidenţiate drepturile patrimoniale. De vreme ce orice interes, afirmat prin autoritatea dreptului, poate fi perceput ca drept subiectiv, rezultă că oricare interes, în măsura în care este susceptibil de ocrotirea normei penale, poate fi tratat ca drept subiectiv".

O asemenea abordare a corelaţiei între cele două noţiuni pare nu tocmai precisă. Desigur, interesul patrimonial şi dreptul subiectiv patrimonial sînt noţiuni interdependente, care însă nu se identifică. Interconexiunea celor două noţiuni se exprimă în aceea, că, pe calea realizării dreptului subiectiv, subiectul obţine satisfacerea interesului său patrimonial. În acest fel, dreptul subiectiv patrimonial apare ca un mecanism de realizare a interesului deţinătorului acestui drept, nu însă şi ca esenţa acestuia. În acest caz, legătura dreptului subiectiv al persoanei cu interesul ei constă în fixarea volumului acestui interes. Prin intermediul dreptului subiectiv este realizat nu întreg volumul interesului patrimonial, ci doar acel care este „rezervat" subiectului de dreptul obiectiv, îmbrăcînd forma interesului legitim. Tocmai această parte a interesului patrimonial, a cărei satisfacere este posibilă pe calea realizării dreptului subiectiv, trebuie să fie recunoscută, în opinia noastră, ca element al structurii obiectului infracţiunilor contra patrimoniului, mai precis - ca element al conţinutului relaţiei sociale privitoare la patrimoniu.