Forme de Manifestare a Terorismului Suicidar

Scurtă istorie a flagelului terorist

Termenul de terorism vine din limba latină, de la cuvintele terror-terroris, şi are conotaţie militară. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea lor, înspăimântând populaţia şi obligând-o, astfel, la supunere. Legiunile militare romane foloseau drept tactică şi strategie împotriva populaţiei inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica şi a o supune (pax romana). Metodele de acest gen sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice. Administraţia romană le-a „împrumutat de la antici“ şi le-a folosit cu succes pentru realizarea obiectivelor sale. „De pildă, pentru «omogenizarea» etnică, asiro-babilonienii şi egiptenii utilizau pe scară largă deportările masive de populaţii, fenomen relatat nu numai de inscripţii străvechi, ci îndeosebi de Vechiul Testament, unde se arată pe larg avatarurile evreilor, dar şi riposta acestora la un asemenea «tratament» violent. Evoluţia terorismului de la acte de înspăimântare a populaţiei, din vremea Imperiului roman şi a invaziilor barbare, şi de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi numim război terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este indubitabilă. De aici rezultă o mulţime de întrebări la care nu se poate răspunde imediat şi superficial. Neîndoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce ţin de funcţionarea societăţii, de relaţiile dintre individ, grup şi societate, de raporturile sociale şi, deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluţie? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniţi? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?

Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul „Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin intermediul lui Quintilliano Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „crimă internaţională” (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită inabilităţii statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte a ceea ce constituie un act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a defini terorismul.

Născut din vârful existenţei sociale şi politice a unor indivizi, terorismul a rămas până astăzi un act mai degrabă individual sau ce ţine de un grup restrâns. Violenţa politică a determinat reacţia dură a autorităţilor constituite, indiferent de locul unde apărea şi se manifesta terorismul. Lansat la periferia lumii dezvoltate a secolului XIX şi începutul secolului XX (practic în SUA şi Rusia), terorismul a avansat tot mai mult spre inima Europei în secolul XX, când cele mai lovite ţări au fost Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, Germania, ş.a.

Deşi se află de multă vreme în atenţia juriştilor şi a numeroşilor cercetători în domeniu, terorismul nu a putut căpăta o definiţie universal acceptată, deoarece, în esenţa sa, nu a putut fi definit ca fenomen.Terorismul ca metodă de acţiune ce adesea se confundă cu infracţiunea,constituie o modalitate de punere în execuţie a unei activităţi infracţionale prin teroare, violenţă şi intimidare.

Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex, constând din manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a chinui şi a impune un anumit tip de comportament, uneori, pur şi simplu pentru a teroriza, printr-o gamă foarte diversificată de acţiuni-limită, în care omul este deopotrivă armăşi victimă, călău şi condamnat

“Actul terorist este special, deoarece combină o ţintă specifică cu o audienţă mai largă. În timp ce actele de violenţă ţintesc doar entitatea care trebuie să fie lovită sau distrusă, terorismul este unic în aceea că ţinta reală atacată serveşte ca poartă de intrare pentru influenţarea unei audienţe mai largi şi diverse”. Dincolo de controversele privind definirea şi modurile diferite de abordare - terorismul are o puternică motivaţie subiectivă în care se regăsesc factori sociali, politici, religioşi.

Definirea terorismului sinucigaş

În pofida sutelor de lucrări care au abordat problematica terorismului în general sau diferitele dimensiuni ale acestui fenomen deosebit de complex, întrebarea „Ce este terorismul?” continuă să genereze răspunsuri din cele mai diferite. Deşi în ultima jumătate de secol comunitatea internaţională a acordat o atenţie deosebită flagelului terorismului, până în prezent nu s-a putut ajunge la o definiţie universal acceptată a conceptului.

Dificultatea găsirii unei definiţii este valabilă şi în cazul terorismului sinucigaş. În literatura de specialitate anglo-saxonă se utilizează sintagma „suicide bombings”, care acoperă însă numai acele atacuri sinucigaşe în care se utilizează explozivi. După cum au demonstrat atacurile din 11 septembrie 2001, atentatele sinucigaşe se pot realiza cu mijloace din cele mai diverse, inclusiv cu avioane de linie civile.

Expresii precum „genocide bombings” sau „homicide attacks” sunt folosite frecvent pentru a evidenţia natura infracţională a actului de violenţă, luând în considerare efectele asupra victimelor, dar ignorând moartea deliberată a autorului. Sintagma „operaţiuni de martiraj” („martyrdom operations”) pune accentul pe motivaţia atentatorilor, generând conexiuni cu noţiunea de „război sfânt”, în timp ce termenul de „operaţiuni sinucigaşe” („suicide operations”) mută accentul pe rolul organizaţiei în producerea actului terorist, având o conotaţie militară.

Mult mai adecvat ni se pare termenul de „atentat sinucigaş”, definit drept o operaţiune teroristă al cărei succes este condiţionat de moartea autorului/autorilor. În cazul atentatului sinucigaş, autorul este perfect conştient de faptul că, dacă nu se sinucide, obiectivul vizat nu se va realiza.

O asemenea formă de acţiune se diferenţiază de marea majoritate a actelor teroriste în care autorii sunt conştienţi că pot muri, dar a căror reuşită nu solicită, în mod necesar, decesul teroriştilor. Chiar dacă şansele de supravieţuire sunt uneori minime, cei mai mulţi terorişti nu îşi caută, în mod deliberat, sfârşitul.

Terorismul sinucigaş este un mod de acţiune caracteristic unor grupări teroriste libaneze, kurde, tamile, turce şi cecene, date obţinute în urma comiterii acestui tip de atentate circumscriind acest fenomen unui cadru organizaţioanl şi nu unuia individual, acest tip de acţiuni fiind pregătite şi comise în numele unei grupări teroriste.

Totuşi, dacă am folosi criteriul religios pentru a cataloga atentatele teroriste sinucigaşe, trebuie menţionat că în nici o religie cultul sacrificiului de sine nu este atât de adânc înrădăcinat ca în islamism, chiar dacă clericii musulmani moderaţi susţin că prevederea din Coran, referitoare la accederea în Paradis, în urma morţii în luptă cu un necredincios, nu se referă şi la actele sinucigaşe.

În Coran se menţionează că lupta împotriva agresiunii necredincioşilor asupra musulmanilor este sfântă, însă motivarea actelor teroriste sinucigaşe prin precepte religioase musulmane reprezintă interpretări subsidiare ale unor secte islamiste de esenţă fundamentalistă.

Conform analiştilor culturii islamice, atentatele sinucigaşe sunt privite de către fundamentalişti ca un act de sacrificiu personal, termenul religios arab „istihad” definind sacrificarea în numele lui Allah, spre deosebire de „intihar”, care se referă la sinuciderea din motive personale.

Liderii grupărilor fundamentalist-islamice consideră dispoziţia spre sacrificiu a musulmanilor drept o armă redutabilă în lupta dispropoţionată a civilizaţiei arabe cu capacitatea militară a inamicilor. Deşi islamiştii moderaţi susţin că din interpretarea legilor islamice rezultă proscrierea sacrificiului deliberat, vocea acestora este slabă în comparaţie cu îndemnul la „războiul sfânt până la moarte”, promovat de liderii fundamentalişti ca Ossama bin Laden sau şeicul Ahmed Yassin (fostul lider Hamas).