Formele de control ale constituționalității legilor

FORMELE DE CONTROL ALE CONSTITUȚIONALITĂȚII LEGILOR

1 NOȚIUNEA DE CONTROL AL CONSTITUȚIONALITĂȚII LEGILOR

Apariția Constituției ca așezământ politic-juridic fundamental al unei organizări statele, a determinat necesitatea aprecierii foței sale juridice în rapot cu celelate norme ale sistemului de drept Principiul supremației Constituției sau al ,,legalității constituționale’’, dedus din însăși structura și scopul acesteia, necesita un sistem de garanții împotriva eventualelor încalcări prin lege sau alte acte normative

Deși, teoretic, Parlamentul ar trebui să fie cel mai fidel adept al Constituției, în practică parlamentară se întâlnesc cele mai enumeroase derogări de la literatura Constituției, apărute în Monitorul Oficial , sub forma legilor Sunt cel puțin două explicații pentru încălcarea de către Parlament a Contituției Prima ține de vocația forului legislativ de a fi titularul suveranității poporului, calitate în care se consideră îndreptățit să ,,schimbe’’ în numele și interesul poporului Constituția,adoptând printr-o procedură ordinară o lege care nu este conforma cu dispozițiile acesteia A doua explicație ține de comportamentul interesat al partidelor și grupurilor parlamentare, care uneori impun reprezentanților națiunii să militeze mai mult pentru interesele politice și de altă natura ale partidelor respective decât pentru interesele populației Dacă la un momen dat , interesele de partid contravin Constitutiei, este posibil ca legea aprobată de Parlamentul controlat politic de un astfel de partid să contravină Constituției

În principiu, orice lege aflată în vigoare prezintă o prezumție de constituționalitate În caz contrar se consideră că aceasta nu există, întrucât este o cerință obiectivă și generală ca legea să corespundă Constituției Numai sub această condiție, ea face parte din ordinea de drept a statului Astfel ,este receptată în conștiința colectivă a poporului În fond, ceea ce se urmărește prin intermediul elaborării și adoptării Constituției este manifestarea voinței normative a poporului, exprimată pe doua planuri, care se intersectează:

- Constituția să conțină principiile generale ale organizării și funcționării unui stat de drept și ale unui sistem de guvernământ democratic;

- Constituția să conțină și să garanteze drepturile inerente ființei umne și liberalităților de care are nevoie pentru a trăi și a lucra într-o comunitate umană

În jurisdicția Curții Constitutionale s-a subliniat că verificarea constituționalității legilor nu este un scop în sine , ci ea trebuie să permită stabilirea și înlăturarea încălcărilor Constituției, în scopul de asigura cel se integreze în procesul continuu de realizare și optimizare a forței normative a Constituției

Justiția constituională a fost și este considerată o ,,dimensiune iminentă’’ a statului de drept sau chiar cea mai impotantă consecință a statului de drept ‘‘văzut mai puțin ca stat și mai mult ca mișcare de raționalizare a puterii în cadrul căruia controlul de constituționalitate se valorizează ca principiu structural’’

Astfel că, prin control al constituționalității legilor se înțelege, ansamblul dispozițiilor normative care reglementează activitatea de verificare a conformității legilor și altor acte normative cu dispoziții Legii fundamentale

În absența unei dispoziții constituționale care să stabileascaă fără echivoc organismul abilitat să controleze constituționalitatea unei legi, revine instituțiile împuternicite să aplice legile, competența de a verifica conformitatea dispozițiilor legale cu textil Constituției Această construcție teoretică , aparținând juristului Hans Kelsen, servește ca argument pentru recunoașterea dreptului instanțelor judecătorești de a controla necontituționalitatea legilor în conditiile în care Constituția nu reglementează ca atare această procedură