Formele statului

INTRODUCERE

În literatura juridică noţiunea de “forma de stat” a fost elaborată de mai mulţi autori care au relevat această noţiune în mai multe sensuri. Aşa de exemplu după unii autori şi după părerea mea: “forma unui stat unitar se caracterizează prin existenţa unei formaţiuni statale unice”.

Însă unii autori consideră că forma de stat reprezintă o categorie complexă ce determină modul de organizare, conţinutul puterii, structura internă şi externă a acestei puteri.

După cum am mai spus statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut aproape cu şase mii de ani în urmă în Orientul Antic (Egipt, Babilon, India, China) statul continuă să fie şi astăzi instrumentul conducerii sociale, iar discuţiile privind natura, funcţiile, mecanismul şi formele sale continuă să polarizeze şi astăzi atenţia unor cercuri largi de specialişti în domeniul politologiei, sociologiei, dreptului.

“Justiţiile alcătuiesc orînduirea statului şi de aceea ele sunt baza solidă a statului ( ) coloanele care susţin libertatea politică”. (Hegel)

Cuvîntul stat este de origine modernă. În limbele greacă şi latină se găsesc mai multe expresii care indică o specie de organizaţii politică, dar nu vom întîlni un termen şi nici o teorie adecvată a statului. O adevărată teorie a statului cu sensul pe care îl dăm azi termenul de stat este fundamentală de către Nicolo Machiavelli, părintele ştiinţei politice moderne. Apariţia statului este determinată de schimbările petrecută în orînduirea comune primitive, schimbări care au făcut ca vechile forme de organizare şi conducere (ginta, tribul) să nu mai fie suficient impunîndu-se o formă nouă – cea politică-statală.

Odată cu apariţia statului relaţiile sociale se dezvoltă la adăpostul unei forţe speciale de constrîngere, pe care o deţine şi o poate utiliza împotriva celor care i se opun. Statul apare astfel ca o modalitate social-istorică de organizare socială prin care grupurile sociale i-au promovat interesele comune şi în care şi-a găsit expresia concentrată întreaga societate.

Apariţia statului este deci, după spusele unor autori rezultatul unor prefaceri social-politice, organizarea statală a societăţii pe o anumită treaptă a istoriei este o necesitate. Diferite curente şi teorii filozofice explică de pe poziţii diferite importanţa sa, rolul său în apărarea unor interese sociale de grup sau al societăţii în întregime. Ca şi în cazul dreptului, abordarea analitică a locului şi rolul statului a scos la iveală natura istorică a statului, dependenţa formelor sale de transformările social-istorice.

După spusele lui Kant: “un stat de drept este cel care ca scop apărarea drepturilor inalienabile ale omului şi în care politica este subordonată moralei”. Faţă de societatea civilă statul este o necesitate exterioră, puterea superioară pentru ea; pe de altă parte, statul este scopul imanent al societăţii civile, indivizii avînd datorii şi dreptul în raporturile lor cu statul.

Cuvîntul “stat” provine de la latinescul status, semnificînd ideea de ceva stabil, permanent. Analizînd această concepţie sau teorie a provenenţei statului în primul rînd trebuie să ne dăm seama că acest cuvînt se folosea pentru a desemnea cetăţile, republicile de tipul celei romane, despoţiile orientale şi alte forme de organizeţie politică a societăţii. Aceasta însă nu înseamnă că la etapa timpurie de existenţă a statului nu au fost încercări de a fundamenta idei clare despre stat. Asemenea încercări de tratare a problemei statului pot fi întîlnite, de exemplu, la gînditorii din antichitate cum ar fi Aristotel, Platon, etc.

Privind legităţile de apariţie a statului în literatura occidentală a predominat un alt concept, conform căruia omenirea în dezvoltarea sa a trecut prin următoarele etape (epoci) principale: antică, medievală, nouă şi contemporană. În dependenţă de această clasificare are loc şi sistematizarea statelor: state ale epocii antice, state contomporane.