Funcționarul Public

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Viața socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Necesitatea realizării prerogativelor de putere publică a dus la apariția funcției publice și a funcționarilor care s-o îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu și-ar fi creat un întreg organism social, căruia să-i dea viabilitate prin personalul investit în diversitatea de funcții statornicite de-a lungul timpului în administrația publică. Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică necesită o extrem de variată gamă de prestațiuni realizate prin serviciile publice, ca și un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivității, a nevoilor omului care trăiește într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esențială și singura justificare a administrației publice, atât de diversificată, mai ales în prestațiunile sale către populație.

Privită din punct de vedere sociologic, administrația publică nu reprezintă decât o sumă de colectivități umane care organizează anumite acțiuni în favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează în administrație capătă o importanță considerabilă. Oricât de bine pusă la punct ar fi organizarea unui organism social și oricât de bune legi și decizii ar fi, rămâne doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu există oameni competenți, activi și devotați pentru realizarea scopului stabilit.

Conform legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,art. 2: “funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”. Tot în cadrul acestui articol aflăm că funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică (care dacă a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public).

Fiecare funcție publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar

tuturor funcțiilor publice le sunt comune următoarele trăsături:

- funcția publică reprezintă un complex de drepturi și obligații, care nu sunt

facultative, ci obligatorii pentru persoana învestită;

- de asemenea funcția publică are caracter de continuitate care decurge din însăși continuitatea existenței statului; din aceasta nu trebuie să tragem concluzia că funcția publică nu poate fi exercitată intermitent; nu trebuie

confundată funcția însăși cu realizarea ei;

- funcția publică nu poate face obiectul unei înțelegeri între părți; ea este rezultatul unui act universal de voință prin investirea legală ce este acordată persoanei care exercită funcția;

- funcția publică este accesibilă tuturor cetățenilor, în condițiile legii;

Funcția publică este vazută ca o meserie de contact cu publicul (funcțiile de ghișeu, funcțiile prin care se realizează anumite prestații în favoarea cetățenilor, funcțiile prin care se exercită controlul de vamă, de bilete de tren etc.);

Dacă e să ne referim la ocupația cotidiană a funcționarilor publici, după cum ne demonstrează știința administrării și practica administrării publice din diferite țări, observațiile personale acumulate timp de mulți ani și trecute prin prisma cerințelor zilei ne fac să credem că un funcționar public trebuie să corespundă mai multor cerințe, adică să îndeplinească mai multe roluri. Le vom enumera pe cele principale:

1. Organizator. Un bun organizator trebuie să posede multe calități personale și, neapărat, cunoașterea principiilor de administrare. Astfel, poate construi о structură organizatorică adecvată.

2. Lider. Reprezintă baza behaviouristă (de la englezescul "behaviour" — comportament) a administrării.

3. Patolog. Pune diagnosticul "îmbolnăvirii" de birocratism și poate trata această boală.

4. Politician. Știe cum să obțină susținerea politică pentru programul său și să se mențină într-un mediu de interese competitiv.

5. Specialist analitic de decizii. Știe să estimeze consecințele deciziilor luate și valoarea lor financiară.

6. Promotor. Cunoaște avantajele puterii și știe cum să le aplice.

7. Savant. Poate argumenta științific necesitatea adoptării unora sau altor decizii cu scopul asigurării reformelor necesare.

8. Susținător al schimbărilor. Știe cum să folosească dezvoltarea organizațională pentru a utiliza la maximum resursele umane din agenția sa.

9. Internaționalist. Cunoaște importanța condițiilor locale pentru administrare.

10. Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare și știe să pregătească organizația pentru ele.

Acestea și alte roluri pot fi îndeplinite datorită acumulării cunoștințelor prin intermediul studierii teoriei și practicii administrării publice.

În prezent, profesia funcționarului public se află în faza de tranziție. Ea a acumulat un "depozit" enorm de cunostințe în ultimii 20 de ani, acest "depozit" imprimând administrării publice varietate și mobilitate. În calitate de obiect de studiu, administrația publică amintește de resedința Collyer, о casă de caramidă din timpurile victoriane din New York, care aparținea unor excentrici bogați: Landdi și Homer Collyer. Acești doi frați nu aruncau niciodată nimic. După moartea lor, în 1947, poliția a scos din casă 120 tone de obiecte agonisite timp de mulți ani, inclusiv 14 piane mari, 5000 cărti și о colecție de ziare învechite de 30 de ani. Acest exemplu de acumulare exagerată a fost desemnat prin termenul "collyerism".