Furtul

INTRODUCERE

Proprietatea constituie baza materială a societăţii şi serveşte ca mijloc de satisfacere a necesităţilor materiale şi intelectuale a persoanei. Pentru ca proprietatea să-şi realizeze sarcina este necesară ocrotirea ei de atentate criminale.

În articolul 9 al Constituţiei RM sunt întărite principiile fundamentale privind proprietatea, fiind stabilite două tipuri de proprietate: publică şi privată, care se constituie din bunuri materiale şi intelectuale. Art. 7 al Legii cu privire la proprietate numeşte obiectele dreptului de proprietate: pământul, subsolul, apele, regnul vegetal, clădirile, instalaţiile, obiectele culturii materiale şi spirituale, banii, hârtiile de valoare şi alte bunuri, precum şi produsele activităţii intelectuale.

Statul întotdeauna a considerat necesară lupta cu atentatele criminale asupra avutului proprietarului. La momentul actual problema constă în intensificarea pazei proprietăţii, ocrotirea tuturor tipurilor de proprietate în aceiaşi măsură, perfecţionarea în continuare a activităţii de prevenire a atentatelor asupra averii proprietarului, sporirea eficienţii activităţii judiciare, realizarea recuperării totale a pagubei materiale. Conform statisticii în Moldova o parte considerabilă a infracţiunilor - peste 70% - sunt infracţiuni împotriva avutului proprietarului, dintre care multe sunt săvârşite în proporţii mari şi deosebit de mari.

Ocrotirea formelor de proprietate în statal nostru este o condiţie importantă pentru ridicarea bunăstării materiale şi nivelului intelectual al persoanei, o condiţie necesară pentru consolidarea independenţei economice şi politice a statului, pentru afirmarea suveranităţii şi autorităţii statului pe arena internaţională.

Lupta cu atentatele criminale asupra avutului proprietarului este efectuată în conformitate cu legea, în Codul Penal al Republicii Moldova aceste infracţiuni sunt prevăzute în capitolul VI al Părţii Speciale.

Codul Penal ai Republicii Moldova în dependenţă de metoda atentatului eliminai stabileşte şapte forme de sustragere a avutului proprietarului: furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, însuşirea, delapidarea şi sustragerea prin abuz de serviciu. Comun pentru toate formele de sustragere sunt două particularităţi: pricinuirea unei pagube materiale proprietarului şi îmbogăţirea ilicită a infractorului.

Fiecare formă de sustragere a avutului proprietarului are particularităţile sale obiective şi subiective, care reprezintă totalitatea metodelor, folosite de infractor la sustragerea bunurilor. Prin orice mijloc de sustragere se micşorează fondul existent al proprietarului şi el pierde posibilitatea de a folosi, poseda şi a dispune de bunul său.

O condiţie obligatorie pentru definirea noţiunii de sustragere este dezvăluirea esenţei sociale a principiilor legislative, interpretarea lor în corespundere cu principiile dreptului penal. Definiţie exactă a noţiunii de sustragere are o importanţă esenţială pentru elucidarea esenţei acestei infracţiuni, pentru calificarea corectă şi delimitarea formelor aparte de sustragere de alte crime. Toate noţiunile de sustragere, cu toate că conţin unde deosebiri, reflectă însuşirile esenţiale, comune pentru toate formele de sustragere a avutului proprietarului.

În legătură cu cele expuse mai sus, prin sustragere se înţelege ridicarea ilicită, gratuită a avutului proprietarului, săvârşită cu scop de profit şi transferarea acestui avut în folosul altor persoane sau însuşirea avutului de către infractor, care a pricinuit pagubă proprietarului.

Consider, că în perioada prezentă de timp tema abordată de mine este actuală şi arzătoare, deoarece nivelul critic al economiei ţării, nivelul de trai mizer al populaţiei duce la creşterea numărului de infracţiuni contra avutului proprietarului.

Scopul tezei de an este elaborarea unui modul enucleaţional, ce ar reflecta întregul fenomen al sustragerilor săvîrşite prin furt.

Sarcinile de bază a lucrării sunt:

a) Sistematizarea lucrărilor ştiinţifice a specialiştilor teoreticieni la tema abordată, grupându-le într-un tot întreg conchis şi cuprinzător.

b) Analiza juridică amănunţită a componenţei de sustragere din avutul proprietarului săvârşită prin furt, ilustrată cu exemple practice.

c) Elaborarea unor concluzii, ca verificare a lucrului efectuat, şi a unor propuneri, care ar putea servi la folosirea cît mai corectă a legislaţiei.

Teza de an este constituită din introducere, trei capitole şi încheiere.

1. SUSTRAGEREA DE BUNURI DIN AVUTUL ALTEI PERSOANE, SĂVÂRŞITĂ PRIN FURT

1.1. Noţiune şi definiţie.

Răspunderea pentru o astfel de formă a sustragerii, cum este furtul, este prevăzută de art.186 C.P, care este primul din şirul de articole incluse în Capitolul al treilea "Infracţiuni contra patrimoniului" al Părţii Speciale a Codului penal. Acest articol are o structură formată din patru alineate: alineatul l prevede tipul de bază, alineatele 2, 3 şi 4 - tipurile agravate ale componenţei de furt.

Cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri, furtul constituie şi în prezent forma cea mai tipică şi, totodată, cea mai frecventă de încălcare a patrimoniului. Putând fi săvârşit în împrejurări diferite, dintre care unele de natură să ridice periculozitatea socială a faptei, furtul a fost incriminat atât în formă simplă cât şi în formă califi¬cată .

În alin. l art.186 C.P. este formulată noţiunea legislativă a furtului, şi anume "sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane".

Cea mai reuşită noţiune doctrinară a furtului este dată de autorul Boico A.I.: "Furtul reprezintă luarea şi trecerea ilegală gratuită, săvârşită în mod ascuns şi în scop cupidant, a averii străine în folosul făptuitorului sau al altor persoane, care a cauzat prejudiciu proprietarului sau altui posesor al acestei averi" .

1.1.1. Tentativa şi consumarea

Tentativa furtului este pedepsită de lege. Dacă în cazul altor infracţiuni delimitarea tentativei de forma con¬sumată se poate face cu destulă uşurinţă, în cazul furtului problema poate ridica dificultăţi. Aceasta explică, de altfel, şi numeroasele teorii referitoare la consumarea furtului .

Dintre aceste teorii amintim:

a) teoria potrivit căreia furtul se consumă în momentul când făptuitorul apucă, cu mâna sau instrumentul de care se foloseşte, bunul pe care urmăreşte să si-l însuşească pe nedrept, indiferent daca a reuşit să-l ia şi să-l păstreze;

b) teoria potrivit căreia furtul se consumă în momentul când făptui¬torul ridică bunul din locul unde se află, deplasându-l în alt loc;

c) teoria potrivit căreia consumarea furtului este determinată de ridicarea şi transportarea bunului în locul unde făptuitorul a avut intenţia de a-l depune;

d) teoria potrivit căreia furtul se consumă în momentul luării bunu¬lui în stăpânirea de fapt a făptuitorului;

e) în sfârşit, teoria potrivit căreia furtul se consuma m momentul când făptuitorul ajunge în situaţia de a-si asigura stăpânirea asupra bunului.

Dintre aceste teorii, de cea mai largă răspândire se bucură teoria potrivit căreia luarea bunului presupunând două acte - scoaterea bunului din posesia sau detenţia altuia şi intrarea făptuitorului în stăpânirea acelui bun - furtul se consumă în momentul realizării celui de-al doilea act, adică în momentul imposedării .

În cazul sustragerii de bunuri dintr-un loc asigurat cu pază, furtul se consumă în momentul când făptuitorul a reuşit să depăşească paza.

Orice activitate anterioară începerii acţiunii de luare constituie un act de pregătire (de exemplu, deplasarea unei biciclete aflate în faţa unui restaurant si aşezarea acesteia într-un loc mai ferit, tot în stradă, pentru a putea fi mai uşor luată ulterior, iar orice activitate posterioară momen¬tului când bunul a intrat în sfera de stăpânire a făptuitorului, nu are nici o influenţă asupra existenţei infracţiunii.

În anumite situaţii furtul poate fi o infracţiune continuă (furtul de curent electric) sau o infracţiune continuată - în asemenea situaţii, în afara momentului consumării, există şi un moment al epuizării, care este, după caz, momentul încetării acţiunii de luare sau momentul săvârşirii ultimei acţiuni de luare .