Furtul simplu și furtul calificat - analiză comparativă

CAPITOLUL I-CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE CONTRA PATRIMONIULUI

1. 1-Referinte istorice si element de drept comparat

1.Evolutia reglementarilor privind protecţia patrimoniului

Legiunile penale din cele mai vechi timpuri au incriminat si sancţionat sever faptele savarsite împotriva patrimoniului. In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria, jaful; mai puţin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietarii, cum ar fi inselaciunea, abuzul de încredere, gestiune frauduloasa, care erau considerate ca delicte civile. In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzand in sfera sa toate faptele prin care se putea aduce vatamari patrimoniului.

De regula, furturile mărunte se pedepsesc cu biciuirea, insa la al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea. Daca furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu moartea de la primul furt. Aceasta asprime a pedepselor arata frecventa infracţiunilor si gravitatea lor; împotriva unor asemenea fapte stăpânirea era silita sa recurga la cele mai inumane pedepse.

Sistemele de drept penal moderne des au eliminat unele din exagerările anterioare au menţinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infracţionala îndreptate împotriva patrimoniului; totodată au extins cadrul incriminărilor si la alte fapte specifice relaţiilor economice din societatea moderna. In vechiul drept romanesc existau, de asemenea, reglementari foarte detaliate referitoare la aceste infracţiuni.

Codul penal roman din 1864, des copiat in mare parte dupa codul penal francez, cuprindea in capitolul referitor la "Crime si delicte contra proprietarilor " numeroase incriminari inspirate de asta data din Codul penal prusac, privitoare la apararea patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia.

Frecventa infracţiunilor contra patrimoniului a fost explicata, intr-o concepte mai veche criminologica, prin creşterea sărăciei si mizeriei unei parti importante a populatei, ceea ce ar avea drept consecinţa recurgerea la acte disperate de agresiune contra bunurilor apartinand altor persoane.

Împotriva acestor explicaţii exclusiviste s-a făcut observaţia ca numeroase infracţiuni contra patrimoniului sunt comise si de membrii claselor avute, chiar daca faptele de acest fel iau, la aceştia, forme mai subtile; ca fenomenul criminal in acesta materie se amplifica tocmai in tarile industrializate si bogate, paralel cu progresul tehnic si cu reducerea pauperismului. Din aceste constatări s-a tras concluzia ce sărăcia si mizeria constituie, incontestabil, o cauza a infracţiunilor contra patrimoniului dar nu singura, existând si alte motivaţii care stau la baza acestor fapte. Unii scriitori au emis chiar explicaţia ca dorinţa de a obţine pe orice cale bunuri apte sa satisfacă o nevoie corespunde unui instinct fundamental al omului, setea de imbogatire si puterea economica fiind trăsături prioritare ale omului din totdeauna.

Alţi autori au explicat frecventa agresiunilor patrimoniale in societatea moderna si prin depersonalizarea proprietatii si a patrimoniului, paralel cu concentrarea si centralizarea averilor, procese care au drept consecinţa ruperea contactului dintre infractor si victima, agresiunea făptuitorului apărând mai mult ca un atac la adresa proprietatii ca valoare abstracta decât contra unei persoane anume. Aceste realitati determina o reducere simţitoare a inhibiţiei infractorilor fata de asemenea agresiuni. Pe de alta parte, criza valorilor din societatea contemporana, prioritatea pe care a dobândit-o, in ierarhia valorilor detinatorul de bunuri materiale determina o amplificare a apetitului de a obţine, cu orice preţ, bunuri materiale.