Homosexualitatea si Dreptul de a Intemeia o Familie privind Minoritatile Sexuale

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Homosexualitatea si Dreptul de a Intemeia o Familie privind Minoritatile Sexuale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Nicolae Gradinaru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Cacitolul I: Scurt istoric al evoluţiei homosexualităţii.2
Capitolul II: Discriminarea si Nediscriminarea.4
Capitolul III: Prevederile legislaţiei internaţionale.7
Capitolul IV: Principiul Universalităţii Drepturilor Omului.8
Capitolul V: Legislaţia româneasca privind casatoria.10
Capitolul VI: Opinia jurisprudenţei internaţionale in materia recunoaşterii dreptului de a întemeia o familie.11
Qou vadis.17

Extras din document

Cap. I. Scurt istoric al evoluţiei homosexualităţii

Homosexualitatea – un subiect discutat si disputat după 1989. A tasnit, asemenea altor teme interzise pana atunci, in pagina intai a ziarelor. Ca de obicei s-a uitat ca homosexualitatea are o istorie. Considerata la un moment dat, in lumea romana o virtute, a fost aspru condamnata de biserica. Apoi in Evul Mediu, atitudinea fata de homosexuali a oscilat. Atunci când fenomenul a luat o prea mare amploare societatea a simţit nevoia sa reacţioneze.

Potrivit lui John Broswell – autorul unei carti fundamentale despre homosexualitate – practica aceasta a cunoscut in Evul Mediu, gratie recunoaşterii carolingiene, dezvoltării oraşelor si culturii ecleziastice, o amploare pe care o regăsim doar in epoca noastră. Jean Verdon – cel care a scris o carte despre Plăcerea in Evul Mediu, apăruta la editura Perrin, in 1996 – considera ca Boswell are adesea tendinţa sa analizeze textele scrise in secolele XII-XIII cu sentimentele unui om contemporan. Dar, recunoaşte Verdon in articolul apărut in Historia, este adevărat ca practica este regăsita in foarte multe documente de epoca.

In Evul Mediu, lumea monastica, alcătuita din celibatari, constituia un mediu foarte favorabil pentru homosexualitate; dar inca de la începuturile vieţii monastice se stabiliseră masuri pentru a înfrâna fenomenul. Sfântul Benedict prevăzuse ca fiecare călugăr sa doarmă in cate un pat, pe cat posibil toţi intro încăpere, cu cate o persoana mai in vârsta care sa ii supravegheze, o lumânare sa ardă permanent in tot cursul nopţii, iar paturile celor mai tineri nu puteau fi aşezate unul langa celalant, ci imprastiate printre cele ale călugărilor mai vârstnici.

Pe la 1051, Sfântul Petre Damianul a scris un tratat – Cartea Gomorei – in care ataca raporturile sexuale intre barbati, mai ales intre clerici. Aceştia le practicau cu cei pe care erau chemaţi sa ii îndrume in plan spiritual. Mulţi pentru a evita sancţiunile Bisericii, se confesau altor clerici homosexuali.

Sfântul Coloman, misionar irlandez, pronunţa condamnări severe pentru savarsirea acestui păcat. Călugărul care a savarsit un astfel de păcat, trebuia sa postească 10 ani, dintre care 3 cu pâine si apa si restul de 7 fara carne si pâine.

Conciliul de la Nablus, din 1120, decidea ca un adult condamnat pentru sodomie voluntara trebuia sa fie ars pe rug. Peste 59 de ani, la Latran, se hotăra ca orice individ care ar fi comis păcate contra naturii, de era cleric, decădea la statutul de laic sau era exilat intr-o manastire , iar laicul era excomunicat si îndepărtat din comunitatea credincioşilor.

Cea mai mare parte a legislaţiei occidentale a secolului XIII arata modificarea de atitudine fata de homosexuali. In Franţa şcoala de drept de la Orleans publica un cod de legi care prevedea pedeapsa cu castrarea pentru prima greşeala, tăierea unui membru pentru a doua si arderea pe rug pentru a treia.

In secolele XIV si XV, autorităţile se arata tot mai preocupate de progresul acestui flagel real sau presupus. La sfârşitul Evului Mediu, procesele contra homosexualilor se înmulţesc. Totuşi abia in 1568 papa Pius V a înăsprit masurile stabilite de Conciliul de la Latran. Clericii si călugării sodomiţi puteau fi de acum privaţi de statutul lor si incredintati justiţiei seculare.

Cap. II. Discriminare si Nediscriminare

1.1. Prima menţionare înregistrata a cuvântului „discriminare” in sens restrâns se afla intrun discurs al preşedintelui Andrew Johnson in 1866 când si-a explicat veto-ul in privinţa unor legi a drepturilor civile . Aceasta lege reglementa discriminările dintre albi si negri din unele state. Pe atunci se discuta despre discriminare numai cu referire la rasa. Probabil ca primul prilej cu care termenul a fost folosit in sens mai general intrun act juridic se situează in 1958, când Convenţia asupra discriminării a Oficiului Internaţional al Muncii a definit discriminarea drept: „Orice deosebire, excludere sau preferenţiere făcuta pe baza rasei, culorii, sexului, religiei, opiniei politice, provenienţei naţionale sau originii sociale.etc.”

Fisiere in arhiva (1):

  • Homosexualitatea si Dreptul de a Intemeia o Familie privind Minoritatile Sexuale.doc