Încetarea Contractului de Muncă

Alegerea unui subiect de dreptul muncii pentru lucrarea de licenta are o motivatie subiectiva în sensul ca, tinzând spre o activitate viitoare, am considerat ca ma voi lovi mai mult de dreptul muncii decât de alte ramuri de drept.

Studiind aceasta ramura de drept mai în detaliu am constatat ca daca în celelalte ramuri de drept lucrurile sunt mai asezate, dreptul muncii se bazeaza pe normele Codului muncii din 1972 care, cred eu, este depasit.

Parerea mea este ca se impune elaborarea unui Cod al muncii modern, adaptat conditiilor economiei de piata si principiului bunei-credinte între partile contractului de munca, Cod care în acelasi timp sa fie în rezonanta cu normele legislatiei internationale în domeniu.

De altfel, în perioada interbelica a fost adoptata în România „Legea pentru înfiintarea si organizarea jurisdictiei muncii” din 1933. Legea instituia „judecatorii de munca pe lânga camerele de munca pentru solutionarea pe cale de conciliere sau de judecata a conflictelor relative de munca dintre patroni, de o parte si lucratori sau functionari particulari, pe de alta parte, sau dintre lucratori, dintre functionari particulari ori dintre lucratori si functionarii particulari, precum si pentru judecarea abaterilor la dispozitiile legale în vigoare relative la reglementarea, organizarea si ocrotirea muncii, meseriilor si sanatatii muncitorilor (art. 1 alin.1).

Judecatoriile despre care am vorbit erau competente sa judece, indiferent de valoare „litigiile în legatura cu existenta sau inexistenta, executarea sau rezilierea unui contract de munca, de echipa sau ucenicie, cu tratative de încheiere ce sau urmat între parti si la consecintele lor, cu conflictele provenite din delicte sau quasidelicte civile, în masura în care acestea erau legate de un asemenea contract, precum si în legatura cu conflictele nascute între partile care figurau într-un contract colectiv de munca, sau între acestea si terti cu privire la asemenea contract ori într-o hotarâre de arbitraj, data într-un conflict colectiv de munca” (art. 9).

Judecatoria de munca se compunea din doi judecatori si dintr-un numar de asesori si supleanti (art. 6).

Judecatorii erau desemnati de Ministerul Justitiei, la cererea Ministerului Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale, pe termen de 3 ani (art. 17). Asesorii erau numiti prin decizie ministeriala de catre Ministrul Muncii, pentru fiecare judecatorie pe baza recomandarilor primite de la Camerele de Munca. Camerele de comert si industrie, precum si ale altor organizatii profesionale recunoscute ca persoane juridice.

Hotarârile pronuntate puteau fi atacate cu apel la tribunal si recurs la Curtea de Apel, ambele fiind instante de drept comun.

Pentru alinierea normelor de dreptul muncii la legislatia internationala în domeniu este bine sa vedem punctul de vedere din legislatia câtorva dintre tarile Europei.