Încetarea contractului individual de muncă

CONSIDERATII GENERALE

Procesul muncii dezvaluie o bogatie de aspecte economice, sociale, morale si juridice, de o importanta fundamentala pentru intelegerea dezvoltarii societatii omenesti.

Parte integranta a stiintei dreptului, dreptul muncii constituie ansamblul relatiilor sociale de munca care au la baza incheierea contractului de munca.

In contextul trecerii Romaniei de la economia centralizata la economia de piata, legislatia muncii a inregistrat transformari de esenta intr-o dinamica cu totul deosebita. Adoptarea unor noi acte normative ce au privit in general dreptul afacerilor, dreptul comercial, dreptul concurentei, dreptul civil etc. au avut si reflexe asupra dreptului muncii.

Noul Cod al muncii a fost elaborat cu luarea in considerare a dispozitiilor constitutionale din cadrul art.38,39 si 40 care reglementeaza munca si protectia sociala si va asigura pentru o perspectiva indelungata un cadru principal valabil.

In lucrarea de fata vom analiza institutia concedierii, asa cum a fost reglementata pana in prezent, cat si in viziunea noului Cod al muncii care aduce schimbari semnificative cu privire la concediere.

Spre deosebire de vechiul Cod al muncii care enumera exhaustiv cazurile de incetare a contractului individual de munca, Legea nr.53/2003 reglementeaza aceasta institutie in raport cu exigentele economiei de piata, consacrand o sectiune speciala concedierii, respectiv incetarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului.

Noul Cod nu mai pastreaza notiunea de „desfacere a contractului individual de munca din initiativa angajatorului”, ci foloseste simplu notiunea de „ concediere” care reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului si poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de persoana acestuia.

Reglementarile legale actuale enunta expres principiul potrivit caruia contractul de munca poate inceta numai in cazurile si conditiile prevazute de lege. In sensul asigurarii unei protectii depline a salariatilor, enumerarea cazurilor si a motivelor care indreptatesc pe angajator sa dispuna concedierea este limitativa.

Aceste dispozitii exprima garantarea dreptului la munca recunoscut prin Constitutie, inlaturand arbitrariul atunci cand este dispusa concedierea.

Expresia cea mai elocventa a stabilitatii in munca o constituie reglementarea prin lege a conditiilor in care poate avea loc incetarea raporturilor juridice de munca. Totodata, incetarea contractului individual de munca este dominata de principiul legalitatii sntrucat cazurile in care poate interveni, motivele, conditiile, procedura, efectele si controlul incetarii contractului individual de munca, precum si raspunderea partilor sunt reglementate prin lege.

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ

Sectiunea 1 – Contractul individual de muncă – notiune si

reglementare

Reglementarea contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă reprezintă izvorul raporturilor juridice de muncă.

Initial, contractul individual de muncă a fost reglementat de art. 1470, pct. 1 Cod civil, ca fiind o formă de locatiune a lucrărilor, adică “aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor in serviciul altora”. Codul civil reglementa deci contractul individual de muncă alături de contractul de transport si cel de antrepriză, ca locatiune a lucrărilor.

Pentru prima dată a fost reglementat autonom prin Legea contractelor de muncă din 1929. Astfel, conform art. 37 din această lege, contractul individual de muncă este reglementat ca fiind “acea conventiune prin care una din părti denumită salariat se obligă să presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o lucrare determinată, unei alte părti denumite patron, care la randul său se obligă să remunereze pe cel dintai”. Noua reglementare incadrează contractul individual de muncă atat in sfera locatiunii de servicii (salariatul punand la dispozitia patronului munca sa pentru care este remunerat) cat si in sfera locatiunii de lucrări in care lucrătorul se invoieste să facă o lucrare determinată, plata urmand a se face in raport cu lucrarea efectuată.

La 8 iunie 1950 a fost adoptat primul Cod al muncii (Legea nr. 3/1950) care reprezenta o lege al cărei continut constituia un drept general al muncii, contractul individual de muncă făcand obiectul principal de reglementare. Potrivit acestui cod, pe fondul diminuării treptate a semnificatiei dreptului public, functionarul public era abordat ca un salariat, statutul său fiind exclusiv un statut de drept al muncii.

S-a promovat astfel teza unicitătii izvorului raportului juridic de muncă, potrivit căreia contractul individual de muncă reprezintă unicul temei al raporturilor juridice de muncă, actul de numire sau de alegere reprezentand doar conditii special necesare la incheierea anumitor raporturi juridice de muncă.

Contractul individual de muncă va face obiect principal de reglementare si pentru Codul muncii din 1972, cu modificările ulterioare, in vigoare pană in anul 2003, cand are loc adoptarea unui nou Cod al muncii (Legea nr. 51/24 ianuarie 2003).

Această nouă reglementare a relatiilor de muncă se impune pe fondul evolutiei rapide a economiei de piată, a alinierii la standardele internationale de muncă si a necesitătii reconsiderării anumitor aspecte privind raporturile juridice dintre angajati in sensul asigurării unei protectii multilaterale a angajatilor.