Infracțiunea de evaziune fiscală

1. Noţiune şi modalităţi de realizare a evaziunii fiscale

Potrivit legii [28], “evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în continuare contribuabili”.

Pe scurt, evaziunea fiscală este definită ca o sustragere de la impunere a plătitorului de impozite. [29] În înţelesul obişnuit termenul de “sustragere” semnifică o acţiune cu caracter ilicit, constând în luarea unui lucru aflat în posesia sau în deţinerea altei persoane, fără consimţământul acesteia, cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. [30] În cazul evaziunii fiscale, prin “sustragere” se înţelege, în general, fie nedeclararea, fie diminuarea surselor de venit, în scopul neplăţii impozitelor sau taxelor datorate ori, după caz, în vederea micşorării cuantumului acestora.

Aşa cum am precizat, fiscalitatea se compune dintr-o mare diversitate de impozite – impozite directe [31], impozite indirecte [32], taxe vamale etc. –, fiecare dintre ele afectând veniturile realizate de persoanele fizice şi juridice. Tocmai din cauza acestei diversităţi de impozite şi taxe, nu întotdeauna explicate şi argumentate, derivă tentaţia de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri impozabile cât mai substanţiale, fenomenul evazionist tinzând să ia proporţii de masă.

În raport cu modurile în care cei obligaţi la plata impozitelor şi taxelor se sustrag de la efectele reglementărilor fiscale, literatura de specialitate distinge două feluri de evaziune fiscală, respectiv :

• evaziune fiscală legală;

• evaziune fiscală frauduloasă, cunoscută şi sub denumirea de fraudă fiscală.

- Sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor se poate realiza prin interpretarea dispoziţiilor fiscale în favoarea contribuabilului. Este vorba de ceea ce literatura de specialitate denumeşte evaziune fiscală legală. Alăturarea termenului “legală” celui de “evaziune fiscală” pare, la prima vedere, paradoxală. Dar, practica demonstrează că din cauza modului în care legislaţia fiscală stabileşte obiectul impozabil, o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale sunt sustrase de la impunere. [33] Cu alte cuvinte, plătitorul de impozite speculează reglementările fiscale în vigoare şi încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă pentru a beneficia în mai mare măsură de avantajele oferite de lege. De regulă, un astfel de contribuabil utilizează procedeele legale, sesizând şi făcând să fie în folosul lui posibilităţile lăsate de legiuitor. Este vorba de exonerarea de plată sau oferirea unor stimulente de ordin fiscal pentru anumite activităţi economice promoţionale, dar de care profită şi persoane ce nu sunt îndreptăţite. O astfel de evaziune – la adăpostul legii – permite sustragerea de la o parte din materia impozabilă, fără ca această conduită să fie considerată ca o vătămare a legii. [34] Prin urmare, evaziunea fiscală legală nu constituie infracţiune.

Dintre numeroasele moduri de realizare a evaziunii fiscale legale menţionăm :

- investirea de către unele societăţi comerciale a unei părţi din profitul realizat în achiziţii de maşini, utilaje şi alte echipamente – care beneficiază de reduceri ale impozitului pe venit – în felul acesta stimulându-se acumularea;

- utilizarea, în anumite limite, a prevederilor actualelor acte normative care reglementează donaţiile, indiferent dacă aceste acte filantropice au avut sau nu loc, permite sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere;

- constituirea unor fonduri de rezervă sau amortizare, într-un cuantum mai mare decât cel reclamat de activitatea economică, în felul acesta micşorându-se masa venitului impozabil,

- posibilitatea oferită de lege ca un contribuabil să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice ori pentru impozitul aplicabil veniturilor realizate de corporaţie; evident opţiunea contribuabilului pentru cel de-al doilea regim fiscal conduce la o importantă sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor prevede numeroase facilităţi, implicit o reducere considerabilă a sarcinilor fiscale;

- luarea în considerare a unor facilităţi legale referitoare la excluderea din masa veniturilor impozabile a cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională sau practică în producţie şi sumele plătite pentru contractele de cercetare care au ca obiect programe prioritare de interes naţional; [35]

- interpretarea de către contribuabil a dispoziţiilor legale – evident în folosul său – care prevăd scutiri ori reduceri de impozit pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor culturale, artistice, sportive sau sociale; [36]

- scăderea din venitul impozabil a sumelor cheltuite cu prilejul protocoalelor ori a celor pentru reclame şi publicitate, chiar în situaţia în care astfel de cheltuieli nu au fost făcute;

- constituirea de depozite de păstrare şi administrare de către părinte sau tutore a unor fonduri în favoarea minorului, ştiut fiind faptul că venitul aferent depozitului [37]conduce la un impozit mai mic, comparativ cu suma ce ar trebui plătită cu acest titlu pe venitul astfel realizat;

- împărţirea în mod egal a venitului total al membrilor familiei, indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, rezultând în final o diminuare a cuantumului impozitului pe venit datorat statului;

- asocierile de familie [38], având ca rezultat impunerea separată a membrilor săi, repartizarea veniturilor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor fiscale.

Printr-o astfel de manevră sunt speculate prevederile actelor normative ce stabilesc cote de impunere mai mici – ori reduceri sau scutiri de impozit – pentru veniturile până la un anumit plafon. [39]