Infracțiunile de Fals

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind infracţiunile de fals

În cadrul acestei teze, care s-a vrut a reprezenta, cel puţin la nivel empiric o cercetare pluridisciplinară a infracţiunilor de fals în înscrisuri şi a evoluţiei practicii în materie în acest domeniu, am încercat prezentarea cadrului legislativ intern, arătând aspectele comune ale infracţiunilor de fals, dar şi cele specifice fiecăreia în parte, urmărind evidenţierea unor probleme de drept şi aspecte considerate importante şi care se cer a fi corect înţelese şi aplicate în mod pertinent în practică. Este de reţinut că de-a lungul istoriei, în forme variate, aceste infracţiuni au fost prezente începând cu legile romane şi continuând cu pravilele din perioada feudală ori Tripartitul lui Werboczi, ca ulterior să fie sancţionate prin Codurile penale, începând cu cel al lui Ştirbei Vodă şi continuând cu cel din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, urmat de Codul lui Carol şi nu în ultimul rând cel din zilele noastre. Problema falsificării actelor a fost şi rămâne o problemă de actualitate care a luat amploare în condiţiile societăţii moderne, în care noţiunea de act reprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri (xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau o valoare (cărţile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice).

Faptele incriminate sub denumirea de “infracţiuni de fals” constituie o categorie bine particularizată şi extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite social periculoase. Faptele de fals aduc atingere adevărului şi încrederii care trebuie să constituie celula de bază a relaţiilor dintre oameni.Orice relaţie socială priveşte şi se grefează pe o anumită realitate pe care subiecţii relaţiei o au în vedere şi a cărei existenţă implică deci o reciprocă bună-credinţă şi încredere din partea acestor subiecţi; fără îndatorirea de respect faţă de adevăr şi fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat,relatiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauţiuni şi cu inevitabile riscuri. În consecinţa legea penală stabileşte ca fiind necesar pentru ocrotirea relaţiilor sociale,pentru o normala desfaşurare si formare a relaţiilor sociale să fie incriminate faptele prin savarsirea cărora, alterandu-se adevărul, se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relaţii sociale.Sfera acestor fapte fiind extrem de cuprinzătoare,conţinând variate categorii ce pot fi diferenţiate, fie dupa modul special prin care adevărul este alterat, fie datorita specificului relatiilor sociale atinse prin fapta de alterare a adevărului,fie, in fine datorită naturii încrederii care este acordată adevărului presupus ca fiind respectat. Exemple de infracţiuni care implică o alterare a adevărului: infracţiunile de seducţie (art.199),calomnie (art.206), denunţare calomnioasă (art.259), marturie mincinoasă (art.260) şi altele alerarea adevărului se face prin cuvinte(oral sau scris)iar increderea este acordată subiectiv celui care a distorsionat adevărul.

La grupul special al infracţiunilor de fals alterarea adevarului se face asupra unor entităti cărora li se atribuie juridic insuşirea şi deci funcţiunea de a servi drept probă a adevărului pe care îl exprima sau îl atestă cu prilejul diverselor realitaţi sociale (monede, timbre,titluri de credit,sigilii,instrumente de marcat,înscrisuri etc) iar increderea este acordată obiectiv lucrului care constituie prin el insuşi proba adevărului. În cazul infracţiunilor de fals alterarea adevărului se obţine prin activitatea infracţională a unei persoane, în raport însă cu rezultatul acestei activitaţi,adică cu înşelarea încrederii,aceasta se realizează prin produsul activitaţii infracţionale si independent de persoanele care au efectuat aceea activitate şi evident sa nu fie o alterare grosolană care nu ar putea beneficia de credibilitatea nimănui, sau să fie subiectul unei activităţi amuzante, in consecinta sa nu fie capabilă alterarea sa producă prejudicii.Aceste particularitaţi justifică crearea in sistemul parţii speciale a dreptului penal a unui grup aparte de infracţiuni din faptele incriminate sub denumirea de ,,infractiuni de fals’’(art 282-294).

În societatea organizată, emisiunea şi circulaţia monetară, a timbrelor şi titlurilor de valoare-internă şi internaţională-sunt astfel sunt organizate şi reglementate încât să răspundă atât circulaţiei mărfurilor,cât şi acumulării absolut necesară celor dintâi. O cerinţă esenţială este în acest context asigurarea stabilităţii emisiunii,cursului monetar şi a titlurilor de valoare.Falsificarea de monedă sau alte valori,a timbrelor,mărcilor sau biletelor de transport precum şi a valorilor străine care au aptitudinea legală de a consitui dovada unor relaţii sociale economice pune grav în pericol formarea,desfăşurarea şi dezvoltarea relaţiilor sociale în legătură cu aceasta.Existenţa şi dezvoltarea relaţiilor sociale ar fi greu,dacă nu imposibil de realizat,fără asemenea înscrisuri,fără apărarea funcţiei şi puterii lor doveditoare,fără încrederea publică pe care ele trebuie să o determine.