Infractiunile de Tainuire si Favorizarea Infractorului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Infractiunile de Tainuire si Favorizarea Infractorului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 82 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Capitolul I

CONSIDERAŢII GENERALE, REFERINŢE ISTORICE ŞI ELEMENTE

DE DREPT COMPARAT PRIVIND INFRACŢIUNILE DE

TĂINUIRE ŞI FAVORIZAREA INFRACTORULUI

SECŢIUNEA I

Consideraţii generale şi referinţe istorice

Evoluţia umană, văzută din perspectiva parcurgerii unor perioade cronologice, a fost apreciată ca având rezulte remarcabile din prisma a două aspecte: capacitatea acesteia de a progresa multidimensional şi a acumula experienţă şi cunoştinţe în vederea asigurării viitorului societăţii spre prosperitate şi respectiv, capacitatea unei entităţi umane de a reduce efectele negative datorate progresului tehnologic, psihosocial, economic etc. şi de a înlătura factorii perturbatori de natură să stagneze evoluţia umană sub toate aspectele.

Se poate face o legătură între societatea umană şi teoria filosofică împărtăşită de numeroşi jurişti a identităţii acesteia cu sistemul natural.

Conform acestei teorii, societatea umană, ca şi sistemul natural este alcătuită din mai multe subansambluri diferite, care urmăresc aspecte variate în evoluţia şi existenţa unei entităţi umane. Pornind de la ideea că sigur va exista un subansamblu ( categorie de persoane ) care va aduce atingeri celorlalte subansambluri şi va produce o dezorganizare în cursul desfăşurării unor activităţi sociale, ce presupune că va exista alt subansamblu care îl va anihila pe primul, în vederea restabilirii ordinii interioare.

În cursul diferitelor perioade istorice sa demonstrat de nenumărate ori ca această comparaţie nu este întâmplătoare. Încă din antichitate- Codul lui Hamurabi şi Codul lui Manu – sa consacrat regula că, odată cu apariţia unor persoane care prin faptele lor aduc atingere bunurilor, drepturilor şi intereselor altor persoane sau avutului obştesc, acestea trebuie pedepsite pentru a nu mai săvârşii asemenea fapte, pedepsele constituindu-se drept compensaţie faţă de persoanele ce au suportat consecinţele activităţilor ilicite.

Oamenii nu numai că au simţit nevoia să pedepsească pe cei ce îi prejudiciază prin moduri violenta şi inedite pentru acea perioadă, ei au continuat să creeze organe care să desfăşoare activităţi jurisdicţionale şi să le investească cu atribuţii în acest sens, supunându-le de cele mai multe ori, puterii politice dominatoare,

Această repulsie a societăţii umane faţă de faptele contra obişnuinţei sociale a continuat prin formularea unor reguli până la conturarea unei cutume în domeniu, pentru ca apoi acestea să fie consfinţite de activitatea marilor legiuitori ai antichităţii.

În perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime fapte precum furtul, tâlhăria şi jaful. Mai puţin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietăţii cum ar fi: înşelăciunea, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, care erau considerate ca fiind delicte civile.

Tăinuirea şi favorizarea infractorului nu se constituiau ca fapte ilicite prevăzute aşa cum sunt ele reglementate actual în Codul Penal. Totuşi, încă din epoca sclavagistă, persoanele care ascundeau sclavii ce fugeau de pe domeniile stăpânilor erau aspru pedepsite. Se cunosc ca pedepse aplicate în acesta cazuri: biciuirea şi despăgubirea pecuniară a proprietarului acelui sclav pentru timpul cât acesta nu a lucrat şi nu i-a adus nici un profit. Specifice acestei perioade este faptul că sclavii erau consideraţi simple bunuri. Interpretabilă este fapta prin care se dă ajutor sub orice formă, sclavilor fugari. Raportându-se la această perioadă, acest ajutor se apreciază ca fiind o faptă contra patrimoniului şi astfel se contura sub forma furtului. Dar nu se poate exclude ideea că era totuşi o formă de favorizare.

În acest context furturile mărunte se pedepseau cu biciuirea, însă, la al treilea furt, se aplica pedeapsa cu moartea. Dacă faptele erau grave se aplica pedeapsa capitală încă de la primul furt. Această asprime a pedepselor ilustrează de fapt fregvenţa activităţilor infracţionale şi gravitatea lor. Împotriva unor asemenea fapte stăpânirea era silită să recurgă la cele mai inumane pedepse.

Din această perspectivă nu se poate exclude conservatorismul exprimat printr-o ordine socială strict determinată în favoarea clasei sociale conducătoare care încearcă să-şi păstreze neatins avutul şi poziţia socială neştirbită.

În epoca contemporană, aceste motive au evoluat spre noţiunea de ordine publică, care abandonează caracterul personal ţinând să exprime voinţa majorităţii societăţii umane.

Fisiere in arhiva (1):

  • Infractiunile de Tainuire si Favorizarea Infractorului.DOC