Infracțiunile și Sancțiunile de Drept Penal

Infracţiunile si sancţiunile de drept penal

Termenul “drept penal” este folosit atât pentru a denumi dreptul penal ca ramură a sistemului unitar de drept, cât şi ştiinţa dreptului penal, ca ramură a ştiinţelor juridice care studiază această ramură a dreptului. Cele două noţiuni nu trebuie insa confundate: prima se referă la normele şi instituţiile dreptului penal, cea de-a doua are în vedere concepţiile, ideile şi teoriile privitoare la dreptul penal, adică doctrina dreptului penal.

Între dreptul penal şi ştiinţa acestuia există o strânsă legătură, în sensul că normele penale în vigoare reflectă, în principiu, nivelul de dezvoltare al ştiinţei dreptului penal, astfel că studierea dreptului penal ca legislaţie nu se poate face decât în lumina doctrinei sale. Pe de altă parte, doctrina dreptului penal ţine seama de practica de aplicare a normelor penale. Jurisprudenţa, se îmbogăţeşte cu experienţa şi concluziile practicii judiciare.

Dreptul penal este ramura de drept , ca sistem al normelor juridice penale care reglementează relatiile de apărare socială. Ca ramură de drept , dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice , ci un ansamblu de norme juridice structurat in sistem, după criterii ştiinţifice in jurul unor norme cu caracter de principiu si pe instituţii fundamentale ale dreptului penal-infracţiunea, sancţiunile de drept penal si răspunderea penală.

Ca legislaţie, dreptul penal ar putea fi definit ca o ramură a sistemului unitar de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează conduita persoanelor, precum şi relaţiile dintre ele, în raport cu valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală, prin interzicerea, sub ameninţarea cu pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor care aduc atingere sau pun în pericol aceste valori, în scopul apărării lor prin prevenirea infracţiunilor ori prin aplicarea pedepselor şi a altor sancţiuni de drept penal, persoanelor care le săvârşesc.

Trăsăturile dreptului penal, ca legislaţie sunt:

a) este o ramură distinctă, autonomă, având un obiect propriu de reglementare, şi anume conduita persoanelor şi a relaţiilor dintre ele în legătură cu ocrotirea acelor valori de care depinde existenţa societăţii într-o anumită etapă de dezvoltare a acesteia.

b) stabileşte faptele (acţiunile, inacţiunile) susceptibile să aducă atingere ori să pună în pericol valorile sociale fundamentale, condiţiile tragerii la răspundere penală, precum şi pedepsele sau alte sancţiuni de drept penal care urmează să fie aplicate persoanelor care comit asemenea fapte.

c) scopul dreptului penal este apărarea sistemului de valori pe care se întemeiază societatea, scop care este realizat, în principal, pe calea prevenirii săvârşirii faptelor care aduc atingere sau pun în pericol valorile fundamentale şi numai în subsidiar pe calea constrângerii, adică prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru comiterea faptelor considerate ca socialmente periculoase.

Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la indoială.

Ea este determinată de necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii pe care aceasta se întemeiază, existenţa fenomenului infracţional si necesitatea combaterii lui si de necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale. În cadrul acestor valori sociale un loc hotărâtor îl ocupă omul privit ca valoare socială supremă; acesta trebuie să se bucure de ocrotire penală sub toate atributele sale: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea fizică şi psihică, inviolabilitatea sexuală, demnitatea, inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei.

De asemenea, se impune o ocrotire juridică penală a relaţiilor patrimoniale, a autorităţii statului şi organelor sale, a noilor structuri democratice prin care urmează să se exercite puterea poporului, a statului român însuşi, sub aspectul ocrotirii unităţii, suveranităţii şi independenţei sale şi a întregii ordini de drept.

Dreptul penal are următoarele caractere:

a) Caracterul autonom

Acesta decurge din faptul că dreptul penal are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice care îl formează: existenţa şi integritatea sistemului de valori ale societăţii. Totodată, dreptul penal cuprinde un sistem propriu de reguli de conduită şi de sancţiuni specifice neîntâlnite la alte ramuri de drept (pedepse, măsuri educative, măsuri de siguranţă).

Caracterul autonom al dreptului penal nu exc1ude existenţa unor legături organice cu celelalte ramuri ale sistemului nostru de drept. Atât timp cât dreptul penal reglementează relaţiile de apărare a valorilor sociale, este firesc să aibă legături şi cu celelalte ramuri ale sistemului de drept care ocrotesc la rândul lor, în forme specifice, valorile societăţii noastre.

Semnificative sunt în acest sens legăturile dreptului penal cu dreptul constituţional. După cum este cunoscut, dreptul constituţional consacră, prin normele sale, care sunt valorile sociale a căror apărare este garantată prin Constituţie; ocrotirea acestor valori este realizată şi prin normele dreptului penal. Legiuitorul, atunci când procedează la incriminarea şi sancţionarea faptelor neconvenabile societăţii, are în vedere pe acelea care vatămă ori pun în pericol statul român, drepturile fundamentale ale omului, principiile de organizare şi funcţionare ale statului de drept, proprietatea sub toate formele acesteia etc. Prin aceasta, dreptul penal îşi exercită rolul său de apărător al valorilor sociale consfinţite prin Constituţie în forme specifice naturii sale, independent de dreptul constituţional.

Dreptul penal are strânse şi indisolubile legături cu dreptul procesual penal, cele două ramuri neputând exista una fără cealaltă, pentru că dreptul penal n-ar putea realiza apărarea valorilor sociale dacă n-ar exista dreptul procesual penal care să reglementeze modul în care are loc tragerea la răspundere penală a infractorilor; în acelaşi timp, dreptul procesual penal ar fi lipsit de obiect fără dreptul penal, deoarece raporturile de drept procesual penal se nasc şi există numai pe baza raporturilor juridice penale de conflict, reglementate de dreptul penal. Se ştie că odată cu săvârşirea unei infracţiuni iau naştere atât raporturi juridice de conflict, raporturi de drept material, dar şi raporturi juridice derivate din acestea, şi anume raporturi juridice de drept procesual penal.

De asemenea, dreptul penal are legături mai strânse sau mai puţin strânse cu toate celelalte ramuri de drept. Aceasta scoate în evidenţă faptul că în reglementarea juridico-penală a relaţiilor de apărare a valorilor sociale sunt avute în vedere integral şi reglementările date acestor relaţii, prin normele aparţinând altor ramuri ale dreptului.

Astfel, incriminând şi sancţionând faptele contra patrimoniului, dreptul penal are în vedere şi relaţiile de ordin patrimonial, modul în care acestea sunt reglementate de dreptul civil, iar răspunderea civilă, care are ca temei o faptă prevăzută de legea penală, chiar dacă este stabilită de instanţa penală, are loc potrivit dispoziţiilor din legea civilă.