Inregistrările și interceptările audio-video și cele din mediul ambiental

1. Precizări prealabile

De- a lungul unei perioade de timp faţă de această categosrie de mijloace de probă s-au manifestat reţineri şi rezerve, datorate, în principal, faptlui că pot fi trucate destul de uşor. În materia pobațiunii, art. 64 C.proc.pen. din 1968 a fost elaborat de către legiutor prin enumerarea limitativă a mijoacelor de probă, însă, deşi statul comunist prin organele sale represive uzau frecvent de interceptarea comunicaţiilor telefonice, acestea nu se regăseau în enumerarea legii procesuale penale.

Ţinând cont de mijloacele tehnice moderne de investigaţie, principală adăugire s-a realizat prin Legea nr. 141/1996 urmărindu-se îndreptarea Codului de procedura penală existent, spre o mai bună organizare şi desfăşurare a procesului penal. Prin această lege s-a introdus Secţiunea a V-a, ,,Însrisurile ’’ din Capitolul al II-lea, ,,Mijloace de proba’’ a Titlului III, ,,Probe şi mijloace de proba’’ din Codul de procedura penală, s-a introdus Secţiunea V, denumită ,,Înregistrările audio sau video’’. Prin Legea nr.281/2003, denumirea secţiunii a fost modificată în ,,Interceptările şi înregistrările audio sau video’’. Nouă reglementare a adăugat la mijloacele de probă existente deja două noi: înregistrările audio şi pe cele de imagini (video sau foto).

Ar fi de subliniat că data completării Codului de procedura penală în materia probaţiunii cu mijoace tehinice menţionate mai sus, acestea erau deja autorizate prin legi speciale, şi anume prin normele Legii nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Romane.

Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere faţă de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă totuşi o modernizare a sistemului probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine trucarea lor, iar, pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticităţii lor .

2. Interceptările şi înregistrările audio

Potrivit art. 91: ,,Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temenice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de faptsau pentru ca identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată ’’.

Prin rapoartele la vechea forma art.91 aterioara adoptării Legii nr.356/2006, pot fi formulate şi o serie de observaţii, după cum urmează. În primul rând a fost completată reglementarea în care este menţionat obiectul interceptariilor şi înregistrărilor. Astfel, anterior Legii nr 356/2006, interceptările şi înregistrările vizau ‚,convorbirile sau comunicările efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc de comunicare’’.

De asemenea, sub aspectul condiţiilor care se impun a fi îndeplinite în vederea interceptărilor şi înregistrărilor video şi audio, se constată unele modificări. Astefel, conform reglementărilor anterioare Legii nr. 356/2006, autorizarea efectuării interceptării şi înregistrării se dispunde de către preşedintele instanţei căruia în revine ciompetenta să judece cauza în prima instanţă. Urmarea a prevederilor introduse prin Legea nr. 356/2006, autorizarea nu se mai dispune de preşedintele instanţei, în mod obligatoriu, ci de un judecător care nu este determinat în mod expres. Cu toate acestea, de lege lată, în considerarea dispoziţiilor de ultimă oră ale Ordonanţei de urgenţă a Guvenului nr 60/2006, activitatea de autorizarea a interceptărilor şi înregistrărilor audio a fost conferită preşedintelui instanţei competente, în ipoteza în care lipseşte, autorizarea putând fi dată de un judecător desemnat de preşedintele instanţei.

Dincolo de evidenţele ezitări ale legiuitorului, apreciem că formă în vigoare a textului de lege supus analizei răspunde cel mai bine imperativelor vizând aflarea adevărului în procesul penal, dar şi cerinţelor respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei (în cazul de faţă, dreptul la viaţa intimă şi inviolabilitatea domiciliului).