Înregistrările și Interceptările ca Mijloace de Probă în Procesul Penal

Capitolul I – Mijloacele de probă

Codul de procedură penală precizează în art. 63 următoarele aspecte cu privire la probă: “Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.”

„Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele. Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal” (art. 64 CPP).

Mijloacele de probă se clasifică în:

- Mijloace de probă orale: mărturisirea, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuitului sau inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente;

- Mijloace de probă scrise: înscrisurile;

- Mijloace materiale de probă: probe materiale (corpuri delicte);

- Mijloace de probă tehnice: constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele.

În funcţie de procedeele comune de administrare, mijloacele de proba se grupează în trei mari cetagorii: declaraţiile părţilor şi ale martorilor, înscrisuri şi mijloacele material de probă, rapoartele de constatare ale specialiştilor şi expertizele.

Mijloacele tehnice Indiferent de tipul acestora, mijloacele tehnice speciale preiau sunetele, imaginile sau impulsurile electrice, le transformă în sem¬nale electrice analogice sau digitale, după care le transportă sau le transmit, în diverse moduri, către puncte de recepţie şi înregistrare sau stocare, astfel încât, ulterior, să poată fi ascultate, vizualizate sau prelucrate .

În funcţie de caracterul lor (gradul de secretizare) mijloacele tehnice pot fi:

• speciale (secrete);

• aparente, dintre cele care sunt utilizate în activitatea curentă de urmărire penală pentru fixarea unor acte procedurale.

La rândul lor, mijloacele tehnice speciale pot fi clasificate în funcţie de domeniul procesual în care sunt folosite, astfel încât se deosebesc mijloacele tehnice speciale tipice folosite pentru pro¬barea infracţiunilor de drept comun în raport cu mijloacele tehnice speciale atipice folosite pentru probarea infracţiunilor din sfera apărării siguranţei naţionale.

După tipul lor, mijloacele tehnice pot fi:

• audio (care înregis¬trează sunete);

• video (imagini) ori mixte;

• audio-video (sunete şi imagini sincronizate).

În raport de gradul de mobilitate, mijloacele tehnice audio sau video pot fi:

• fixe;

• mobile.

După modul de transmitere a informaţiei, se împart în următoarele categorii:

a) cu transmitere radio - prin folosirea unor echipamente de tip emiţător-receptor;

b) cu transmitere prin cablu - folosită mai ales la mijloacele fixe care necesită o funcţionare mai îndelungată şi se alimentează de la surse de energie locale (reţeaua telefonică sau electrică).

Din punct de vedere al modului de stocare a informaţiei, se împart în:

a) cu înregistrare pe medii de stocare detaşabile (casete, CD-uri, carduri etc.);

b) cu stocare pe medii încorporate (memorie statică).

În funcţie de scopul în care sunt folosite, mijloacele speciale pot fi:

a) de supraveghere - folosite pentru supravegherea unor locuri, medii sau persoane, prin înregistrarea de imagini şi sunete de către dispozitive miniaturale, cu mari posibilităţi de camuflare sau disimulare;

b) de verificare - servesc la protecţia împotriva ascultărilor active prin microfoane, radio emiţători şi alte dispozitive implan¬tate, pe baza inspecţiilor de securitate a încăperilor, accesoriilor, instalaţiilor, sistemelor de comunicaţii, echipamentelor şi mobi¬lierului de birou;

c) de poziţionare şi identificare - reprezintă radio-emiţatoare care, dacă suni ataşate unui obiect sau unei persoane, acestea pot fi identificate şi poziţionate geografic, inclusiv prin sistemul de poziţionare globală GPS, astfel încât să poată fi găsite şi recupe¬rate ulterior;

d) de prelucrare - sunt mijloace tehnice care permit redarea şi/sau prelucrarea datelor şi informaţiilor obţinute cu celelalte categorii de tehnică şi conţinute de mediile de stocare clasice sau informatice ori prelucrarea sunetelor şi imaginilor, fiind folosite sisteme informatice prevăzute de programe speciale.