Înregistrările și Interceptările ca Mijloc de Probă în Procesul Penal

I. Noțiuni generale

1.1 Noțiunea de probă

Potrivit Codului de Procedură Penală "prin probă se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei."

În literatura de specialitate, probele au fost definite ca fiind acele elemente de fapt cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale, ori acele fapte sau împrejurări care stabilesc existenţa sau inexistenţa faptelor care trebuie reţinute.

Din punct de vedere terminologic, termenul de probă provine din latinescul probo, -are, -avi, -atum, care înseamnă a dovedi sau de la probation care înseamnă dovadă.

Din analiza definiţiei, rezultă caracterul dublu al probei în procesul penal, şi anume:

- proba constitue un instrument de cunoaştere prin intermediul căruia organele judiciare caută adevărul;

- proba constitue un instrument de dovedire, părţile utilizând probele - propunându-le spre administrare - în scopul dovedirii susţinerilor şi argumentărilor făcute în cadrul procesului.

Nu trebuie confundate noţiunile de probă, mijloc de probă şi probaţiune.

Astfel, probele ca elemente de fapt care servesc la aflarea adevărului în procesul penal, sunt aduse la cunoştinţa organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de probă. Mijloacele de probă sunt acele căi legale prin care se constată existenţa probelor sau, altfel spus, ele sunt izvorul probelor. De aceea se face distincţie între o împrejurare de fapt pe baza căreia se constată vinovăţia şi nevinovăţia unei persoane şi mijlocul prin care această împrejurare a fost reelvantă

Mijloacele de proba reprezinta mijloacele prevazute de lege prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca probe în procesul penal. Practic, informatiile pe care le contine o proba - referitoare la existenta sau inexistenta infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o, vinovatia sau nevinovatia acesteia si la cunoasterea tuturor împrejurariior necesare pentru aflarea adevarului - pot fi folosite în procesul penal doar prin anumite activitati prevazute de legiuitor pentru descoperirea lor.

Aceste activitati legale sunt mijloacele de proba, prin care se descopera, sau se administreaza probele în procesul penal.

A nu se cofunda nici noţiunea de probă cu cea de probaţiune - ca activitate de strângere şi verificare a probelor, constând în acele acte procedurale prin care organele şi părţile stabilesc, prin mijloacele prevăzute de lege, elementele de fapt necesare pentru constatarea faptelor şi împrejurărilor care formează obiectul unei cauze penale.

1.2 Importanța probelor

Din momentul declansării procesului penal şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, toate probeleme fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor.

Pe întreg parcursul procesului penal, organele judiciare identifică, strâng şi interpretează probele care au legătură cu fapta pe care o cercetează şi judecă.

În faza urmăriri penale, organele de urmărire penală strâng probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Probele administrate sunt atât în favoarea, cât şi în defavoarea invinuitului sau inculpatului, indiferent dacă acesta recunoaşte sau nu fapta ce i se impută. Constatând, în activitatea de supraveghere penala, probele din dosar sunt suficiente şi legal adminsitrate, procurorul va proceda, în conformitate cu prevederile art. 262 din Codul de procedură penală, la rezolvarea cauzei penale.

În faza de judecată, în cadrul etapei cercetării judecătoreşti, se adminsitrează probele pe baza cărora s-a întocmit materialul de urmărire penală şi se pot administra probe noi. Instanţa de judecată nu-l va putea condamna pe inculpat dacă nu există probe suficiente şi concludente din care să rezulte voinţa sa. În acest sens, instanţa de judecată îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză.

Asamblul normelor juridice care reglementează probele şi mijloacele de probă poartă denumirea de sistem probator sau sistem de probaţiune , acesta având o influenţă hotărâtoare în făptuirea justiţiei penale.

Ca si probele, mijloacele de proba un au o ordine prestabilita, ele fiind utilizate in cadrul procesului penal, in raport de ansamblul probelor existente in cauza

Principiului libertatii probelor in procesul penal ii corespunde libertatea mijloacelor de proba, inteleasa in sensul ca deducerea in fata organelor judiciare a situatiilor de fapt care constituie probe se poate realiza prin orice mijloc de proba

In vederea armonizarii legislatiei noastre procesual-penale cu prevederile legislatiei europene, dar si pentru o mai eficace combatere a infractiunilor privind siguranta nationala a Romaniei s-a reglementat in Codul nostru de procedura penala procedura Interceptarilor si Inregistrarilor audio si video.

Interceptarea, înregistrarea audio sau video releva convorbiri, comunicatii, imagini, si urmare a realizarii acestor procedee probatorii se obtin procese verbale la care se anexeaza filmul, redarea în scris a convorbirii, comunicatiilor, respectiv înscrisul care constituie mijlocul de proba.

În realitate, înregistrarile la care se refera legea (atât înregistrarile pe bana magnetica sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri, cât si înregistrarile de imagini) nu sunt altceva decât mijloace de investigatie folosite de organele judiciare (organele de urmarire penala), în vederea descoperirii infractiunilor, a identificarii infractorilor si, în general, a stabilirii adevarului în procesul penal. Daca se efectueaza înainte de începerea urmaririi penale, în conditiile Codului de procedura penala, ele au semnificatia unor acte premergatoare, putând fi valorificate pe plan probator prin intermediul procesului verbal de consemnare a actelor premergatoare (art. 224 al. (3) Cod de procedura penala), dar dupa regulile speciale prevazute de lege, iar daca se efectueaza dupa începerea urmaririi penale (in rem), ele au semnificatia unor procedee probatorii, putând fi valorificate pe planul probatiunii prin intermediul procesului-verbal în care se consemneaza în conditiile art. 913 Cod de procedura penala. Rezulta, deci, ca nu interceptarile si înregistrarile constituie mijloace de proba, ci procesele-verbale în care se consemneaza aceste înregistrari, cu conditia ca din continutul înregistrarilor efectuate sa rezulte elementele de fapt ce constituie probe în sensul art. 63 C.proc.pen.