Înșelăciunea Potrivit NCP

Domeniu: Drept

Conține 1 fișier: docx

Pagini : 27 în total

Cuvinte : 10385

Mărime: 47.26KB (arhivat)

Publicat de: Narcis Timiș

Puncte necesare: 8

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I – PATRIMONIUL ȘI DREPTUL PENAL
Secțiunea I – Patrimoniul – Valoare socială ocrotită de legea penală
1.1. Definiție
1.2. Cadrul legal actual privind infracțiunile contra patrimoniului în Codul Penal.
CAPITOLUL II – INFRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE – ÎN SPECIAL
Secțiunea I – Conținut legal.
Secțiunea II – Condiții preexistente
2.1.1. – Obiectul infracțiunii
2.1.2. Obiectul juridic generic.
2.1.3. Obiectul juridic special
2.1.4. Obiect material.
2.2 – Subiecții infracțiunii.
2.2.1. Subiectul activ.
2.2.2. Subiectul pasiv.
Secțiunea a III-a – Conținutul constitutiv
3.1. Latura obiectivă
3.1.1. Elementul material.
3.1.2. Urmarea imediată
3.1.3 Raportul de cauzalitate.
3.2. Latura subiectivă.
3.2.1. Forma de vinovăție.
3.2.2. Existența scopului – cerință esențială pentru existența infracțiunii de înșelăciune.
3.2.3. Mobilul în cazul infracțiunii de înșelăciune.
SECȚIUNEA IV – Formele, modalitățile și sancțiunile infracțiunii de înșelăciune.
4.1.1. Formele infracțiunii.
4.1.2. Faza internă – faza externă.
4.1.3. Actele de pregătire.
4.1.4. Tentativa.
4.1.5. Înșelăciunea – faptă consumată.
4.1.6. Inșelăciunea – faptă epuizată.
4.2. Modalitățile infracțiunii de înșelăciune.
4.2.1. Modalități faptice.
4.3. Tratament sancționator.
4.3.1. Tratamentul sancționator în Codul penal în vigoare
CAPITOLUL III – CORELAȚII CU ALTE INFRACȚIUNI – DELIMITAREA INFRACȚIUNII DE ÎNȘELĂCIUNE FAȚĂ DE ALTE INFRACȚIUNI.
Secțiunea I – Înșelăciunea și abuzul în serviciu.
2.1. Asemănări între înșelăciune și abuz în serviciu.
2.2. Delimitări de lege lata între infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu.
2.3. Delimitarea între infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu din perspectiva practicii judiciare.
2.4. Concluzii privind delimitarea între infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu.

Extras din proiect

CAPITOLUL I – PATRIMONIUL ȘI DREPTUL PENAL

Secțiunea I – Patrimoniul – Valoare socială ocrotită de legea penală

1.1. Definiție. O definiție legală a patrimoniului este oferită de art. 31 C.Civ. potrivit căreia, orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia. Altfel spus, prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin unui subiect de drept.

Pentru protecția patrimoniului au existat preocupări întotdeauna și este necesară o permanentă analiză atât a materialului doctrinar existent în prezent, cât și a consecințelor practice ale faptelor săvârșite împotriva patrimoniului, acest demers fiind indispensabil pentru evaluarea stadiului actual asigurat pentru protecția patrimoniului în cadrul societății, precum și pentru a observa evoluția sa și necesitatea de a interveni și de a îmbunătăți reglementările prin care se asigura o protecție adecvată în această sferă. Intervenția legioitorului în această materie trebuie să fie bazată pe evoluția societăți.

Protecția patrimoniului are o importanță majoră în societate, iar dreptul penal are un rol important prin contribuția la realizarea unei apărări eficiente a patrimoniului, iar în acest scop dreptul penal asigură protecția patrimoniului prin stabilirea unui cadru larg și variat de incriminări, pe baza cărora se instituie răspunderea penală pentru faptele ilicite îndreptate împotriva acestuia .

Constituția României prin articolul 136 alin.1, prevede că proprietatea este publică sau privată și, în principiu, orice bun, mobil sau imobil, poate forma obiect al dreptului de proprietate publică sau privată, iar proprietatea publică sau privată poate fi încălcată prin aceleași fapte de pericol social considerate ca fiind infracțiuni.

În contextul în care dreptul de proprietate este garantat de Constituție trebuie ținut cont de faptul că noțiunea de patrimoniu are o sferă mai largă decât noțiunea de proprietate, incluzând nu numai proprietatea, ci totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare economică. În această accepțiune, patrimoniul este ocrotit, în primul rând, printr-un ansamblu de mijloace juridice extrapenale, civile și de altă natură și numai în ultimă instanță prin intermediul normelor penale, mai ales în privința faptelor cu grad ridicat de pericol social.

În sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut economic, evaluabile în bani, care aparțin unei persoane, sens în care patrimoniul cuprinde toate drepturile unei persoane și toate obligațille doar dacă acestea au caracter patrimonial, adică pot reprezenta o valoare bănească, patrimoniul fiind o sumă de valori și nu un ansamblu de lucruri materiale.

Patrimoniul este reprezentat de drepturile și obligațiile care au valoare economică, valoare pecuniară care nu înseamnă că toate acestea au o valoare în bani, ci doar că pot fi evaluate în bani.

Dreptul Penal asigură ocrotirea patrimoniului, prin combaterea faptelor îndreptate direct sau indirect împotriva lucrurilor exterioare asupra cărora se exercită drepturile patrimoniale, adică asupra acelor lucruri care, în materialitatea lor, ar putea fi însușite, distruse sau tulburată posesia lor.

Astfel, ocrotirea patrimoniului, a drepturilor patrimoniale, este asigurată prin fiecare ramură de drept prin dispoziții prin care se apară patrimoniul persoanei, atât în dreptul civil, cât și în dreptul penal prin incriminările prin care se asigură protecția patrimoniului persoanei în sens restrâns, ca drept cu caracter patrimonial care se referă la bunurile care aparțin persoanei și nu ca universalitate.

Amplificarea fenomenului criminalității contra patrimoniului în țara noastră impune, pentru asigurarea protecției patrimoniului și nu numai, o intensificare a reacției, imediată și cât mai promptă a statului și dreptului, împotriva oricăror atingeri aduse în această sferă.

1.2. Cadrul legal actual privind infracțiunile contra patrimoniului în Codul Penal.

Ocrotirea relațiilor patrimoniale este asigurată în principal de alte ramuri ale dreptului (drept civil, administrativ, dreptul muncii etc.), ocrotirea penală a acestor relații având un caracter subsidiar, aceasta înseamnă că legea penală acționează numai atunci când se dovedesc ineficiente celelalte mijloace juridice nepenale sau extrajudiciare; dar, în masura în care este incidentă, ea constituie forma cea mai energică și mai eficientă de apărare a patrimoniului, iar în cazul formelor grave de atac la adresa acestor valori sociale intervenția legii penale devine unica modalitate de combatere a unor asemenea fapte.