Instigarea in Teoria si Practica Dreptului Penal

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Instigarea in Teoria si Practica Dreptului Penal.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 70 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect. univ. drd. Ana Maria Diaconu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I
Notiuni generale
a) Aspecte generale privind particiatia penala
b) Instigarea – forma a participatiei penale
c) Referinte de ordin istoric
CAPITOLUL II
Clasificarea doctrinara a instigarii. Importanta clasificarii
CAPITOLUL III
Conditiile instigarii
a) Subiectii instigarii
b) Obiectul juridic al instigarii
c) Latura obiectiva in cazul instigarii
- existenta unei activitati obiective de instigare
- activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevenite de legea penala
- instigatul sa fi comis fapta la care a fost instigat ori cel putin o tentativa pedepsibila
d) Latura subiectiva a instigarii
CAPITOLUL IV
Tratamentul sanctionator al instigarii
a) Sisteme de sanctionare a participantilor
b) Calificarea contributiei instigatorului
c) Efectele circumstantelor personale si reale asupra sanctionarii instigatorului
d) Aplicarea pedepselor in cazul instigarii
e) Impiedicarea de catre instigator a consumarii infractiunii
CAPITOLUL V
Instigarea neurmata de executare
a) Notiune. Reglementare legala
b) Tratament sanctionator
c) Aplicarea actelor de amnistie si gratiere in cazul instigarii neurmate de executare
CAPITOLUL VI
Unele probleme speciale ale instigarii
a) Instigarea in cazul infractiunii continue
b) Instigarea in cazul infractiunii continuate
c) Instigarea in cazul infractiunii complexe
d) Instigarea in caz de complot (art.167 cp), nedenuntare (art.170 cp), determinarea sau inlesnirea sinuciderii (art.179 cp)
CAPITOLUL VII
Concluziile lucrarii

Extras din document

Capitolul I

Notiuni generale

a) Aspecte generale privind participatia penala

Dreptul penal ca ansamblu de norme juridice ocroteste valorile sociale fundamentale ale societatii si relatiile sociale create in jurul acestora, impotriva acelora care, cu vinovatie, transgreseaza prescriptiile normelor de drept si savarsesc fapte de cel mai inalt grad de pericol social – infractiuni. Impotriva acestora statul, ca mandatar al societatii lupta prin diferite mijloace, dintre cele mai eficiente fiind incriminarea sub forma de infractiuni, sub sanctiune, a faptelor ce lezeaza relatiile sociale in chiar fundamentul lor asciologic.

Infractiunea este un fenomen material si psihologic inainte de a fi un fenomen juridic, cazand sub aprecierea normelor de drept penal. Este un fenomen material pentru ca ea reprezinta o fapta obiectiva, exterioara a omului indreptata impotriva unor valori sociale, si psihologoc deoarece ea este precedata de un proces psihic mai mult sau mai putin complex.

Infractiunea, ca fenomen material se desfasoara in timp si spatiu, poate fi comisa prin efortul subiectiv si (sau) obiectiv al unei singure persoane, sau prin efortul conjugat, colaborat al mai multor persoane, caz in care avem de-a face cu o pluralitate de infractori.

Doctrina a afirmat ca notiunea de pluralitate nu poate fi inteleasa decat cu o conexiune intre mai multe entitati in jurul unei entitati singulare, ultima constituind elementul de jonctiune a entitatilor multiple, deci factorul comun, liantul pluralitatii respective. Sub aspect infractional, entitatea comuna o constituie fapta, iar entitatile multiple sunt reprezentate de infractori. Pentru a contraria, nu exista pluralitate de infractori, neexistand nici un interes juridic, atunci cand mai multe persoane au comis fiecare in parte o fapta distincta, in acest sens neexistand, nici o comunitate fizica si nici psihica intre acestea.

Legatura organica dintre diferitele contributii la comiterea unei fapte de mai multe persoane este una subiectiva, psihica, anume vointa comuna a acestora de a realiza impreuna o anumita fapta antisociala.

Dintre formele pluralitatii de infractori, cea mai importanta este pluralitatea ocazionala sau participatia penala, care se caracterizeaza prin contributia subiectiva si obiectiva la comiterea unei fapte prevazute de legea penala a unui numar mai mare de persoane decat cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acestei fapte. De pilda o fapta (furt) ce ar putea fi comisa de o singura persoana, e savarsita de doua sau mai multe persoane.

Participatia e posibila la comiterea oricarei fapte prevazuta de legislatia penala, inclusiv la acelea ce presupun o pluralitate naturala sau constituita. Fenomenul participarii mai multor persoane la comiterea unei infractiuni este un fenomen social destul de frecvent si el are mai multe mobiluri. In primul rand prin colaborarea mai multor persoane fapta poate fi comisa mult mai usor decat o persoana, deci sporeste curajul, indrazneala si perseverenta acestora in atingerea rezultatului socialmente periculos, urmele faptei pot fi sterse mult mai usor, ingreunand astfel activitatea organelor juridicede descoperire a faptei si identificarea fapturitorilor, si in sfarsit scade rezistenta fizic si psihica a victimei de a se apara.

Este si motivul pentru care Codul Penal contine o reglementare distincta a participatiei, ca institutie autonoma a dreptului penal. La intocmirea acestei reglementari, Codul Penal de le 1968 a pornit de la realitatea faptica pentru a ajunge apoi la construirea institutiei juridice a participatiei, spre deosebire de Codul Penal din 1936 care, pornind de la notiunea abstracta de infractiune a dat reglementarii participatiei un continut pur formal, lasand in afara acestei reglementari importante situatii pe care le prezinta realitatea faptica.

Doctrina in unanimitate este de parere ca conditiile participatiei penale sunt:

a) sa se fi comis o fapta prevazuta de lagea penala, indiferent ca a ramas in faza tentativei pedepsibile;

b) la comiterea faptei sa fi contribuit doua sau mai multe persoane indiferent de natura acestei contributii;

c) participantii la comiterea faptei sa fie animati de o vointa comuna, cu alte cuvinte fiecare participant sa fie actionat cu constiinta si vointa de a coopera cu ceilalti la savarsirea faptei. Fara vointa comuna nu exista participatie penala (De exemplu A ii da lui B un cutit, stiind ca-l va folosi sa taie o bucata de cauciuc, iar B injunghie pe C);

d) cel putin doi din participanti sa fi lucrat cu vinovatie penala, adica sa fi contribuit cu intentie sau din culpa la comiterea unei fapte pe care legea o incrimineaza cand e comosa doar cu intentie, sau si din culpa. Conditia nu deci indeplinita atunci cand, faptuitorul a lucrat fara vinovatie sau cu vinovatie nepenala (de exemplu autorul patrunde fara drept in domiciliul unei persoane din greseala, in acest caz existand vinovatie nepenala pentru ca violarea de domiciliu se comite doar cu intentie).

Fisiere in arhiva (1):

  • Instigarea in Teoria si Practica Dreptului Penal.doc