Interceptări și înregistrări audio video ca mijloace de probă în procesul penal

Considerații introductive

În ceea ce privește interceptarea și înregistrarea, pentru înțelegerea corectă a termenilor, este necesară mai întâi definirea acestora. Astfel, înregistrarea semnifică imprimarea a sunetelor, fenomenelor luminoase etc., cu alte cuvinte rezultatul acțiunii de a înregistra, iar interceptarea reprezintă acțiunea de a intercepta și rezultatul ei, respective, descoperirea, surprinderea și controlarea unei convorbiri telefonice, a unei corespondențeîntre două persoane, inclusive prin intermediul unei instalații special.

Termenul audio reprezintă un element de compunere, care se referă la frecvențele undelor sonore, iar audiofrecvența înseamnă frecvența cuprinsă în banda undelor sonore perceptibile pentru urechea umană. (16 – 20.000 Hz)

Video semnifică termenul sau elementul de compunere care deservește proprietăți utilizate în televiziune, în care sunt efectuate operații cu informația luminoasă conținută în imagini sau ceea ce este referitor la sistemele de înregistrare și transmitere a imaginii.

Modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2006 au trebuit să fi în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituția României, referitoare la restrângerea temporară a unor drepturi și libertăți, coroborat la rândul său cu norma prevăzută de art. 26 referitor la respectarea vieții private. Articolul 53 din Constituție permite restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți numai în situații de excepție și în anumite condiții. Pentru a evita interpretările, articolul enumeră limitativ situațiile în care acest lucru este posibil, aceste măsuri impunându-se pentru „apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a morale publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități natural, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

În alineatul (2) al aceluiași articol, după revizuirea constituțională, alături de cerința proporționalității, a fost adăugată și cea a aplicării nediscriminatorii.

Admiterea înregistrărilor audio și video în rândul mijloacelor de probă a trebuit să țină seama și de prevederea constituțională referitoare la secretul corespondenței. Secretul corespondeței este un drept fundamental care urmărește să protejeze posibilitatea persoanei fizice de a comunica prin scris, telefon sau alte mijloace de comunicare, fără a fi cunoscute sau cenzurate de alții. Prin corespondență se înțelege atât scrisorile și telegramele, dar și convorbirile telefonice, poștă electronic etc.

Ca urmare a acestui principiu nimeni nu poate reține, deschiderea sau distrugere o corespondeță ce nu-I este adresată, după cum nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau a divulga conținutul.

Capitolul 1 Considerații preliminare referitoare la mijloacele de probă audio – video

1.1 Prevederi din legislația română referitoare la înregistrările audio – video

Din punct de vedere terminologic, termenul probă provine din latinescul probo,- are, -avi, -atum, care înseamnă a dovedi sau de la probation care înseamnă dovadă. Noţiunea de probă nu se confundă cu cea de probare, ca activitate de strângere şi verificare a probelor, constând în acele acte procedurale prin care organele judiciare și părțile stabilesc, prin mijloace prevăzute de lege, elementele de fapt necesare pentru constatarea faptelor și a împrejurărilor care formează obiectul unei cauze penale. În acelasi timp nu trebuie confundate nici notiunea de proba cu cea de mijloc de proba. Astfel, probele, ca elemente de fapt care servesc la aflarea

adevărului în procesul penal, sunt aduse la cunoștința organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de proba, iar mijloacele de proba sunt acele căi legale prin care se constată existența probelor sau, altfel spus, ele sunt izvorul probelor.

Dispozițiile articolului 63 defineşte proba ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Mijloacele de probă sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, iar în literatura de specialitate sunt definite ca mijloace legale prin care se administrează probele sau mijloacele legale utilizate pentru dovedirea unui fapt.