Interceptările și înregistrările audio video ca mijloace de probă în procesul penal

Înregistrările şi interceptările audio-video ca mijloace de probă în procesul penal

1. Noţiuni introductive

Pentru înţelegerea corecta a termenilor folosiţi în sintagma înregistrările şi interceptările audio sau video, este necesară definirea acestora si de asemenea definirea comunicării, întrucat reprezintă trunchiul comun al acţiunilor anterior menţionate.

Termenul comunicare, desemnează acţiunea de a comunica, înştiinţarea, vestea, ştirea. Definiţiile date comunicării, de-a lungul timpului, pornesc de la sensul etimologic al cuvântului comunicare ce provine din latinescul communis, ce semnifică a pune de acord, a fi în legătură cu

sau a fi in relatie ceva .

Unii autori definesc comunicarea ca un „proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului, prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce receptorului anumite efecte”. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, prima şi probabil cea mai răspândită situaţie de comunicare verbală este, probabil, comunicarea interpersonală.

Unele aspect referitoare la procesul de comunicare interpersonala sunt evidenţiate de principalele caracteristici ale comunicării, şi anume:

• comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu ceilalţi, în mediul lor de manifestare;

• în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;

• orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată (acţiuni verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare individ la nivelul sinelui);

• orice proces de comunicare se desfaşoară într-un context, adică are loc într-un anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă;

• procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice comunicare, odată iniţiată, are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele implicate în proces;

• procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că odată transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar .

Luându-se în considerare faptul că o parte din acţiunile ce compun elementul material al unora dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sunt realizabile prin acte de comunicare (cel mai la îndemană exemplu fiind cel cu privire la cazurile infracţiunilor de corupţie, infracţiuni realizate prin promisiune, pretindere sau acceptare), înregistrarea acestor manifestări de voinţă conferă mijloacelor materiale de probă caracter de argument probatoriu de gradul I, în sensul că de cele mai multe ori au ca fundament, mijloace de probă complete, întregi şi univoce. Prin urmare, argumentele avansate pe temeiul lor le dau o forţă deosebit de puternică şi admisibilitate irecuzabilă.

Putem spune astfel că, înregistrarea semnifică imprimarea cu (mijloace tehnice) a sunetelor, fenomenelor luminoase etc., cu alte cuvinte rezultatul acţiunii de a înregistra, iar interceptarea reprezintă acţiunea de a intercepta si rezultatul ei, respectiv, descoperirea, surprinderea şi controlarea unei convorbiri telefonice, a unei corespondenţe între două persoane, inclusiv prin intermediul unei instalaţii speciale.

Termenul audio reprezintă un element de compunere, care se referă la frecvenţele sonore, iar audiofrecvenţa înseamnă frecvenţa cuprinsă în banda undelor sonore perceptibile pentru urechea umană.

Video semnifică elementul de compunere care deserveşte proprietăţi utilizate în televiziune, în care sunt efectuate operaţii cu informaţia luminoasă conţinută în imagini sau ceea ce este referitor la sistemele de înregistrare şi transmitere a imaginii. Videofrecvenţa înseamnă fiecare dintre frecvenţele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune.

Adjectival ambiental, folosit pentru a delimita tipurile de înregistrări, se referă la însuşirea ce reflectă modul de realizare a unei acţiuni, şi anume, o însuşire care ţine de mediul ambient sau inconjurator .

În cursul activităţilor de administrare a probatoriului, interceptarea şi înregistrarea audio şi audio-video a convorbirilor, şi-a dovedit deseori utilitatea, activităţile specifice desfăşurate în această fază contribuind decisiv la probarea activităţilor infracţionale.

2. Evoluţia reglementării ca mijloace de probă a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video

Ca urmare a inviolabilităţii corespondenţei şi convorbirilor telefonice, consacrată ca drept fundamental al cetăţeanului în constituţiile democratice, iniţial nu era permisă folosirea în justiţie a înregistrării unei convorbiri sau comunicări, ca acţiune a instanţelor judecătoreşti. Amplificarea fenomenului infracţional, a determinat acceptarea, în anumite condiţii, a folosirii unor înregistrări şi interceptări ale convorbirilor telefonice şi altor comunicaţii. Astăzi, puţine sunt legislaţiile care nu reglementează ca mijloace de probă astfel de interceptări şi înregistrări, audio sau video.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Posibilitatea restrângerii acestui drept este admisă doar în cazul în care „acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora” . Din aceste prevederi rezultă că autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor private este supusă unor condiţii stricte.