Istoria Apariției și Dezvoltării Criminalistice pe Plan Mondial și National

1. Noțiunea, obiectul și sarcinile criminalisticii

Ca știință de sine stătătoare criminalistica a apărut în secolul XIX. Pe atunci puțini cunoșteau ce prezintă această știință. Însă ea și-a dovedit dreptul la existență și de-acum mai bine de 100 ani se impune ca știință teoretică aplicată care contribuie la depistarea, descoperirea, cercetarea și prevenirea infracțiunilor. Potrivit afirmației vestitului criminalist rus G.F.Krîlov, pentru prima oară apariția criminalisticii ca știință a fost lansată în anul 1893 de profesorul Universității din Graz (Austria) Hans Gross.

Rolul de întemeietor al criminalisticii a fost disputat și de francezul Alfons Bertilion. În această ordine de idei criminalistul german R. Gheindel susținea, bunăoară, că primul care a dat impuls apariției criminalisticii a fost anume Bertilion, numindu-l „Nestor al criminalisticii”. Nici contribuția lui H.Gross, nici a lui A. Bertilion în apariția și dezvoltarea criminalisticii, firește, nu pot fi contestate. După cum menționiază pe bună dreptate Î.F.Krîlov, apariția criminalisticii ca știință nu a fost numai meritul unui singur om.

Cert este faptul că ea s-a constituit pe parcursul mai multor ani, în mai multe țări. Și dacă meritul lui A.Bertilion este de a fi fondat anumite compartimente ale tehnicii criminalistice (fotografia judiciar-operativă, antropometria, portretul verbal), apoi contribuția principală a lui H.Gross a fost crearea sistemului științific de cunoștințe criminalistice. Dacă primul a fost un eminent practician și avea înclinația spre latura practică, apoi al doilea s-a dovedit a fi un bun teoretician, capabil să generalizeze practica criminalistică avansată și să o expună într-un sistem armonios de cunoștințe. Prin criminalistică H.Gross subînțelegea știința despre latura reală a fenomenelor care alcătuiesc conținutul dreptului penal. La obiectul acesteia el referea studierea probelor materiale, a faptelor sau fenomenelor ce constituie elemente ale acțiunii penale, a caracterului, particularităților psihologice, a deprinderilor și metodelor de activitate ale martorilor, experților și judecătorilor. În legătură cu aceasta H. Gross includea în noțiunea de criminalistică știința despre depistarea și utilizarea probelor materiale, inclusiv regulile lucrului cu urmele, cu documentele falsificate etc., studierea unor categorii de crime, problemele referitoare la viața cotidiană a infractorilor (studierea argoului criminal, superstițiilor din lumea hoților ș.a.m.d.).

Criminalistica, scria H. Gross, are două sarcini:practica și teoretica. Prima rezidă în descoperirea adevărului în fiecare proces penal, a doua în studierea criminalului și cunoașterea infracțiunii în general.

Anume criminalisticii îi aparține un rol de seamă în soluționarea problemelor combaterii criminalității. Înarmînd lucrătorii practicieni din organele de interne cu metode și mijloace eficiente de descoperire a infracțiunilor, ea asigură astfel pregătirea lor teoretică și oferă posibilitatea de a-și realiza practic abilitățile, deprinderile și cunoștințele în activitatea de combatere a infracțiunilor.E știut că rezultatele criminalisticii, metodele și mijloacele elaborate de ea au o importanță mare în activitatea specială și de drept. Iar cursul confirmat în declarația cu privire la suveranitatea Republicii Moldova spre democratizarea în continuare a societății, spre extinderea drepturilor și interesolor legitime ale cetățenilor republicii poate fi realizat numai prin activitatea bine organizată a tuturor organelor speciale și de drept. Și una din condițiile sporirii eficienței combaterii criminalității este anume aplicarea amplă a metodelor și mijloacelor criminalisticii în activitatea de investigație operativă și de cercetare penală a infracțiunilor.

Asigurarea ordinii statale, păstrarea secretelor de stat, ocrotirea proprietății de stat, obștești și personale împotriva atentatelor criminale, combatere infracțiunilor ce primejduesc viața și sănătatea cetățenilor republicii, drepturile lor politice și de altă natură, lupta împotriva altor infracțiuni penale presupune aplicarea vastă și în cunoștință de cauză a metodelor și procedeelor criminalisticii în procesul cercetării infracțiunilor, urmăririi inculpaților și examinării obiective a dosarelor penale în judecătorie.

Un conținut aparte al criminalisticii ca sistem de cunoștințe științifice îl constituie tezele teoretice cu privire la metodele științifice fundamentale, mijloacele tehnice și procedeele tactice de obținere a informației cu privire la infracțiunea ce se pregătește ori deja a fost comisă, precum și despre utilizarea acestei informații la depistarea, descoperirea și prevenirea infracțiunilor. De aceea criminalistica poate fi numită știința despre descoperirea infracțiunilor.

Combaterea criminalității se realizează sub diferite aspecte: procesual-penală, investigativ-operativă, administrativ-juridică etc. Acestea se materealizează prin prismele corespunzătoare ale activității organelor speciale și de drept.