Istoria dreptului românesc

Cercetarile antropologiei juridice au relevant cu certitudine ca dreptul incepe acolo unde se inaugureaza viata in societate prin expresia ubi societas, ibi ius(acolo unde este viata in societate, acolo este drept) romanii exprimau aceeasi idee. Exista drept doar acolo, conform acestei teorii , doar acolo unde exista o forta de constrangere legitima institutionalizata, acolo deci , unde si-a facut aparitia statul.Legat de evolutia societatii umane, dreptul isi gaseste debutul undeva intr-o preistorie a sa, unde certitudinea este inlocuita de ipoteza pura. Existenta statului si a dreptului scris a fost precedata de o organizare politica nestatala unde dreptul a avut o expresie nescrisa, prin intermediul cutumei.Aparitia statului a dseterminat doar o intensificare a dreptului prin largirea campului social de normare a conduite, modificarea formei sale de exprimare si de amplificare a constangerii.

Purtem spune ca dreptul a aparut inaite de stat intr-o forma nescrisa, cutumiara, ca expresie a valorizarii ordinii si armoniei induse de respectarea de buna voie a normelor de conduita cu o natura multipla –judiciara, morala si religioasa si unde sanctiunea trece in plan secundar sau chiar lipseste.

Cum dreptul este in corelatie cu statul, a fost necesar sa analizam si anumite probleme importante din existenta statului.

Facand parte din categoria stiintelor despre societate, istoria dreptului romanesc prezinta interdependente cu stiintele istorice: istoria Romaniei, arheologia, paleografia, epigrafia, sigilografia, heraldica, numismatica, arhivistica, genealogia, etc. Istoria dreptului romanesc se foloseste de datele furnizate de alte stiinte care sunt considerate auxiliare din perspectiva disciplinei: geografia pentru ca mediul geografic este un factor important in dezvoltarea societatii; filologia intrucat etimologia si evolutia cuvintelor in timp ajuta la intelegerea transformarii conceptelor; etnografia deoarece se ocupa cu studiul vietii populatiilor.

Necesitatea studierii istoriei dreptului romanesc

Studiul istoriei dreptului romanesc este important din mai multe puncte de vedere. Mai intai pentru ca se pune problema etnogenezei si a parcursului istoric al poporului roman, iar dreptul, ca fenomen de suprastructura, se impleteste organic cu viata social-economica si politica. Un al doilea motiv pentru care se impune studierea istoriei dreptului romanesc este acela ca alaturi de dreptul roman constituie alfabetul stiintei dreptului. Prin intermediul acestei discipline are loc familiarizarea cu terminologia juridica, realizand semnificatia aparte a unor concepte care au semnificatii diferite fata de vorbirea curenta. In al treilea rand, fara a cunoaste evolutia istorica a institutiilor de drept, nu se pot intelege in toata plenitudinea lor. In fine, aceasta disciplina releva in buna masura specificul national al dreptului romanesc.

Periodizarea istoriei dreptului romanesc

Periodizarea istoriei dreptului poate constitui motiv de controverse. Aceasta cu atat mai mult cu cat in stiintele istorice exista discutii in ceea priveste calificarea si clasificarea timpului istoric. Utilitatea periodizarii nu este numai didactica.

Limitele ,,timpurilor” juridice se intrepatrund pana la epoca lui Cuza si conditioneaza etapele posterioare.

In opinia noastra putem vorbi de urmatoarele perioade:

- Antica (preromaneasca)

- Dreptul dac

- Dualismul juridic din Dacia, provincie romana

- Dreptul feudal

- Ius valahicum (vechiul drept cutumiar-agrar)

- Legiuirile scrise

- Pravilele bisericesti

- Pravilele domnesti (secolulXVII)

- Inceputul reformarii dreptului (secolulXVIII–XX)

- Dreptul modern (de la Cuza Voda la 1923)

- Dreptul contemporan

- capitalist (1923–1948)

- comunist (1948–1989)