Izvoarele Construcției Europene

1. CONSTRUCTIA SI OBIECTIVUL UNIUNI EUROPENE

ISTORICUL CONSTRUCTIEI UE

Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, Partea I, Titlul I, Art. I-2: "Uniunea se bazează pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept si a respectarii drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor apartinand minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie, solidaritate si egalitate între barbati si femei. "

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, compusă din 27 Tări în prezent. Este considerată a fi o constructie sui generis (nemaintalnita pana acum, care nu poate fi calificata in functie de criterii deja existente), situându-se între federatie şi confederatie (intr-un sistem federal, deciziile importante sunt luate de catre un organ comun, caruia statele membre ii sunt subordonate, in timp ce intr-un sistem confederal, hotararile se iau in unanimitate de catre ansamblul statelor membre ).

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput propriu-zis in anul 1951. Acest proces a fost unul extrem de complex, marcat de mai multe etape care au condus la configurarea actuala a Europei. Initial, Uniunea Europeana a fost gandita ca o solutie la criza aparuta dupa cel de-al doilea razboi mondial: dupa ce in iulie 1914 Europa se afla la apogeu (secolul XIX a reprezentat pentru Europa punctul culminant al puterii: crearea imperiilor coloniale, puterea economica si financiara, realizarea unor imense progrese tehnice), in 1945 ea se gaseste aproape daramata din punct de vedere politic, economic si militar. Pe scena internationala ramasesera doar doua state care puteau fi calificate drept veritabile puteri mondiale: SUA si URSS. In acest context, cooperarea intre statele europene apare ca o necesitate, singura solutie viabila care putea incheia criza creata si putea relansa Europa pe plan mondial. Astfel, intre Franta si Germania, aflate de prea mult timp in conflict, se incearca o reconciliere istorica, cladita pe fundamente economice. Pornind de la ideea consilierului sau, Jean Monnet, ministrul de externe francez, Robert Schuman, propune, in de-acum celebra declaratie de la 9 mai 1950, plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel in subordinea unei “Inalte Autoritati” comune, in cadrul unei organizatii deschise participarii si celorlalte tari ale Europei. Dupa un an de negocieri, Frantei si Germaniei li se alatura Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, care semneaza la Paris, la 18 aprilie 1951, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului. Aceasta Comunitate creeaza “Europa celor Sase” si marcheaza inceputul constructiei europene. In martie 1957, cele sase tari semneaza la Roma doua tratate care infiinteaza doua noi comunitati europene: Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). La acel moment, existau, in consecinta, trei comunitati europene distincte, cu competente limitate si activand doar pe plan economic. Aceste comunitati aveau structuri de conducere distincte, situatie care s-a mentinut pana in anul 1965, cand aceste organe de conducere au fuzionat. Anul 1992 reprezinta un moment marcant pentru constructia europeana. Trebuie, insa, mentionat, mai intai, ca numarul membrilor din Comunitatile Europene se marise in urma a trei valuri de aderare: 1973 – Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981 – Grecia; 1986 – Spania si Portugalia.

La 7 februarie 1992, Europa celor Doisprezece semneaza la Maastricht Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE), care pune bazele Uniunii Europene, asa cum este ea organizata astazi. Pentru prima data, cooperarea europeana, pana atunci strict economica, se extinde si pe plan politic. Statele europene intra intr-o noua faza a unificarii, creand o noua structura, cu o noua denumire (“Uniunea Europeana”) si cu o organizare bazata pe existenta a trei piloni de importanta inegala.

- Primul pilon este constituit din Comunitatile europene (in prezent doar doua – CE si EURATOM, deoarece Tratatul CECO a fost in vigoare pe o durata de 50 de ani, durata care a expirat in 2002). In centrul acestui pilon, cel mai important rol il are fosta Comunitate Economica Europeana (CEE), redenumita prin Tratatul de la Maastricht “Comunitatea Europeana”. Aceasta schimbare terminologica nu a fost intamplatoare, ea fiind in realitate expresia vointei semnatarilor TUE de a extinde competentele comunitare si la domenii non- economice. Specific acestui pilon este structura de conducere a Comunitatilor europene, modul de luare a deciziilor cu totul inedit in dreptul international. Astfel, Comunitatile (din cadrul primului pilon al Uniunii Europene) constituie un exemplu unic de organizatie supranationala, adica o organizatie creata prin transferul de suveranitate de la statele membre la Comunitati. In acest context, transferul de suveranitate inseamna o delegare – de la statele membre catre anumite institutii comune (institutii cu puteri de constrangere asupra acestor state) – a puterii de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democratiei si statului de drept. In acest scop au fost create mecanisme de decizie si un cadru institutional complex, capabile sa asigure reprezentarea intereselor guvernelor statelor membre, a interesului general al Comunitatilor, precum si a intereselor cetatenilor europeni.

- Cel de-al doilea pilon acopera dispozitiile referitoare la politica externa si de securitate comuna (PESC) a Uniunii Europene. Aceasta politica este definita si pusa in aplicare de catre Uniune si statele membre si marcheaza ridicarea cooperarii politice dintre statele membre la nivel de politica comuna si, in consecinta, includerea ei intr-un cadru institutional specific. Obiectivele PESC vizeaza salvgardarea valorilor comune, intereselor fundamentale si independentei Uniunii, precum si mentinerea pacii si securitatii internationale. Uniunea instaureaza o cooperare sistematica intre statele membre si pune in aplicare actiuni comune in domeniile in care aceste state au in comun interese importante. PESC inglobeaza toate problemele legate de securitatea Uniunii Europene, inclusiv definirea unei politici de aparare susceptibila sa conduca la o aparare comuna a statelor membre. PESC este gestionata de aceleasi institutii care opereaza in cadrul primului pilon, dar care au puteri si proceduri de decizie diferite. Astfel, deoarece acest domeniu este de importanta strategica pentru statele membre, domeniu in cadrul caruia este dificil de renuntat la suveranitatea nationala, procedura de decizie aplicata este metoda interguvernamentala (hotararile se iau la nivel de guverne ale statelor membre – deci nu in cadrul institutiilor UE – , iar pentru adoptarea lor este necesara unanimitatea de voturi a statelor membre ).

- Al treilea pilon organizeaza cooperarea statelor UE in domeniile justitiei si afacerilor interne, cooperare care, pana la acel moment, se desfasura pe baza de acorduri internationale ocazionale (un astfel de exemplu il constituie Acordul Schengen, semnat in 1995). Aceasta cooperare intarita este consecinta directa a stabilirii in cadrul UE al unui spatiu european fara frontiere interioare. Aspectele acoperite de cel de-al treilea pilon sunt politica de azil, politica de imigrare, politica de trecere si control al frontierelor, problemele legate de criminalitatea transfrontaliera (dependenta de droguri, terorismul, frauda), precum si cooperarea judiciara in chestiuni civile si penale si in domeniul vamal. Procesul de decizie in cadrul acestui pilon se bazeaza, la fel ca si in cazul PESC, pe metoda interguvernamentala.