Izvoarele Dreptului Muncii

Capitolul 1. Consideraţii generale

In accepţiunea juridică a noţiunii, izvoarele de drept nu se referă la esenţa dreptului, ci la formele specifice in care aceasta işi găseşte expresia. Pentru a-şi realiza rolul lor de organizare a vieţii sociale, normele juridice sunt exprimate in anumite forme, proprii dreptului, care poartă denumirea geerică de acte normative. In funcţie de organul emitent, acestea sunt: legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi hotărâri ale Guvernului, etc. Asemenea acte normative constituie, in accepţiunea juridică, izvoare de drept.

In sens formal, prin izvor al dreptului muncii se inţeleg formele de exprimare a normelor juridice care reglementează relaţiile sociale de muncă, stabilite in temeiul unui contract de muncă, precum şi alte relaţii sociale indisolubil legate de acestea (cele ce privesc pregătirea profesională, organizarea şi protecţia muncii, jurisdicţia muncii, sindicatele). Pentru ca un act să poată constitui izvor de drept, trebuie să indeplinească două condiţii: să cuprindă reguli obligatorii de conduită, exprimate ca voinţă de stat, iar aceste reguli să aibă caracter de generalitate. Având in vedere cele două condiţii (obligativitatea şi generalitatea), rezultă că nu pot constitui izvor de drept al muncii:

- practica judiciară (jurisprudenţa);

- doctrina (literatura juridică);

- cutuma (obiceiul).

Consecinţă a celor ce preced, izvoarele dreptului muncii pot fi definite ca acele acte normative care reglementează raporturile juridice de muncă, inclusiv raporturile juridice grefate de raportul de muncă (cele privind pregătirea profesională, securitatea şi sănătatea in muncă, patronatele şi sindicatele, jurisdicţia muncii).

Capitolul 2. Categorii de izvoare ale dreptului muncii

Din punct de vedere al naturii dreptului din care fac parte, izvoarele dreptului muncii se pot clasifica in:

a) Izvoare interne- totalitatea actelor normative emise de organele competente ale statului nostru, prin care se reglementează diferitele aspecte ale relaţiilor sociale de muncă, stabilite in temeiul unui contract de muncă;

b) Izvoare internaţionale- constau in reglementările internaţionale ( convenţii, pacte, acorduri) la care ţara noastră a devenit parte prin aderare sau ratificare, dacă au ca obiect relaţiile sociale de muncă; convenţiile şi recomandările Organiaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.).

2.1. Izvoarele interne ale dreptului muncii se impart in două categorii:

a) Izvoare commune cu cele ale altor ramuri de drept: Constituţia, Legile, Hotărârile Guvernului, etc;

b) Izvoare specifice dreptului muncii: contractile colective de muncă, statutele unor categorii de salariaţi, regulamentele de ordine internă, etc.

2.1.1. Izvoare comune

a) Legea- este actul normative adoptat de Parlamentul României, format din Camera Deputaţilor şi Senat Fiind actul normativ cu cea mai mare forţă juridică, legea reprezintă cel mai important izvor al dreptului muncii.

- Constituţia - reprezintă legea fundamentală şi,prin urmare, cel mai important izvor de drept. Ea enumeră principalele acte normative sau izvoare de drept, precizând şi organul care le emite. Astfel, in art.73 alin 1 se prevede: “Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”. Potrivit art.108, “Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit in temeiul unei legi special de abilitare, in limitele şi in condiţiile oferite de aceasta”.