Jurisprudența Curții Europene de Justiție - izvor nescris al dreptului administrativ european

I. Izvoarele nescrise ale dreptului european: legislaţia complementară

Legislaţia complementară reuneşte izvoarele nescrise ale dreptului european de origine jurisprudenţială. Aceste surse sunt utilizate de Curtea de Justiţie ca norme juridice în cazul insuficienţei legislaţiei primare şi/sau a legislaţiei secundare. Ele cuprind principiile generale ale dreptului şi normele dreptului internaţional public. În ceea ce priveşte drepturile fundamentale, considerate mult timp de Curtea de Justiţie drept principii generale ale dreptului, ele tind să devină treptat elemente ale legislaţiei primare.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie face apel la o serie întreagă de norme juridice menite să acopere lacunele lăsate de legislaţia primară şi/sau de legislaţia secundară. Este vorba în principal de dreptul internaţional public şi de principiile generale ale dreptului. Aceste două categorii se suprapun, Curtea de Justiţie elaborând principiile generale ale dreptului inspirate din dreptul internaţional public

Drepturile fundamentale constituie o categorie aparte de norme, întrucât ele pot face parte din legislaţia primară sau din legislaţia complementară a Uniunii Europene (UE), în funcţie de izvorul lor. De altfel, începând din anii '70, are loc o modificare, în măsura în care acestea tind să devină mai degrabă un izvor al legislaţiei primare decât al celei complementare.

Dreptul internaţional

Dreptul internaţional este o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie în elaborarea jurisprudenţei sale. Curtea se referă la acesta făcând trimitere la dreptul scris, la cutumă şi la uzanţe.

Curtea de Justiţie consideră şi că UE se supune normelor dreptului internaţional. De exemplu, aceasta consideră că UE este un subiect de drept susceptibil de a-şi angaja răspunderea internaţională faţă de o ţară terţă, dacă provoacă daune.

Dreptul internaţional constituie, de asemenea, o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie pentru elaborarea principiilor sale generale ale dreptului. De exemplu, astfel este cazul principiului:

• obligaţiei de bună credinţă;

• pacta sunt servanda (convenţiile îi angajează din punct de vedere juridic pe autorii lor);

• teritorialităţii;

• caducităţii tratatelor din cauza unei schimbări fundamentale a circumstanţelor.

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a exclus anumite principii ale dreptului internaţional pe care le considera incompatibile cu structura Uniunii, de pildă principiul reciprocităţii în îndeplinirea obligaţiilor de stat.

Principiile generale ale dreptului

Principiile generale ale dreptului sunt izvoare nescrise elaborate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Aceste principii i-au permis Curţii de Justiţie să creeze norme în diferite domenii care nu sunt menţionate în tratate, de exemplu în materie de răspundere extracontractuală a UE. Principiile generale ale dreptului pot fi:

• comune sistemelor de drept naţionale: Curtea de Justiţie a identificat principiile comune tuturor sistemelor juridice naţionale şi compatibile cu obiectivele UE. Este cazul, de exemplu, al securităţii juridice şi al încrederii legitime care protejează o persoană fizică împotriva modificărilor imprevizibile ale dreptului;

• rezultate din anumite sisteme de drept naţionale: Curtea de Justiţie s-a inspirat din principiile consacrate numai în anumite sisteme de drept naţionale. Astfel este cazul principiilor pe baza cărora Curtea trebuie să desemneze instituţia răspunzătoare pentru o daună provocată de UE şi de a aprecia amploarea prejudiciului;

• specifice UE: Curtea de Justiţie a identificat principii specifice UE, chiar dacă acestea îşi au sursa de inspiraţie în dreptul naţional. Este cazul solidarităţii între statele membre, al echilibrului instituţional şi al preferinţei comunitare.

Izvoarele legislaţiei complementare

În afară de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, sursele legislaţiei complementare cuprind dreptul internaţional şi principiile generale ale dreptului. Aceste surse i-au permis Curţii de Justiţie să acopere lacunele din legislaţia primară şi/sau legislaţia secundară.