Justiția Restaurativă

Introducere

Justiţia restaurativă propune o nouă modalitate de abordare a criminalităţii, care pune accent pe responsabilizarea infractorului, implicarea victimei şi a comunităţii în actul de justiţie, repararea prejudiciului produs victimei şi comunităţii şi restabilirea ordinii sociale perturbate de infracţiune, spre deosebire de sistemul clasic de justiţie retributivă în care accentul era pus pe pedepsirea infractorului. Primele programe au fost puse în practică în ţările cu un sistem de common law: Canada, Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă. În prezent, în aceste state programele de justiţie restaurativă s-au dezvoltat puternic şi se aplică astăzi pe scară largă, atat pentru infractori minori, cat şi majori, pentru un spectru larg de infracţiuni. Cele mai des întâlnite forme de programe de justiţie restaurativă sunt: medierea, conferinţele familiale, panelurile de victime care se adresează agresorilor, cercurile de verdict, munca în folosul comunităţii, grupurile comunitare de sprijin pentru victimele infracţiunilor şi infractori.

În Europa, programele de justiţie restaurativă au fost implementate recent, iar numărul de cazuri rezolvate printr-un program restaurativ este încă destul de scăzut, comparativ cu cel al cazurilor care fac obiectul unei condamnări penale in justiţia clasică. Dintre programele de justiţie restaurativă cunoscute, la nivelul Europei au fost experimentate, până în momentul de faţă, medierea, reparaţia şi grupurile comunitare de suport pentru victime şi infractori. În timp ce in Canada, Statele Unite sau Australia programele de justiţie restaurativă se adresează atât infractorilor minori, cât şi majorilor, în Europa programele s-au adresat in special infractorilor minori şi doar într-o mică măsură infractorilor adulţi.

Dacă în prima fază eforturile iniţiatorilor programelor de justiţie restaurativă se orientau către multiplicarea numărului acestora, în prezent majoritatea adepţilor justiţiei restaurative s-au concentrat şi în direcţia formulării unor principii care să fie aplicate în programele naţionale şi internaţionale de justiţie restaurativă. În acest sens, menţionăm elaborarea de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a documentului din 15 septembrie 1999 Recomandarea (99)19 privind medierea penală şi a documentului aprobat în 2002 de către ONU Principiile fundamentale privind aplicarea programelor de justiţie restaurativă în domeniul penal.

Deşi în prezent unele forme de justiţie restaurativă, precum medierea sau munca în folosul comunităţii se implementează în numeroase state, există variaţii de la un stat la altul (sau chiar în cadrul unui singur stat) în funcţie de: tipul de delict, categoriile de delincvenţi care sunt eligibile pentru program şi instituţia care derulează programul. Dacă la începuturile sale, justiţia restaurativă se adresa infracţiunilor cu un grad scăzut de periculozitate, în prezent ele se aplică inclusiv infracţiunilor foarte grave, aşa cum este cazul SUA unde şedinţele de mediere se pot organiza inclusiv pentru infracţiunile de omor.

Programele de justiţie restaurativă pot fi derulate din iniţiativa guvernului, a autorităţilor judiciare, a organizaţiilor neguvernamentale, a organizaţiilor religioase sau a universităţilor. Fiecare dintre aceste instituţii poate dezvolta propriile programe de justiţie restaurativă, dar există şi cazuri în care se construiesc adevărate reţele de instituţii care colaborează, pe baza unor protocoale, în derularea unor programe.

Experiența diverselor țări în domeniul justiției restaurative

Australia

Începând cu deceniul 9 al secolului trecut, în Australia a introdus în sistemul justiției pentru minori așa-numita “conferință” (conferencing). Aceasta constă în discuțiile față în față dintre victimă, delincvent și membrii comunității, organizate în general de către poliție, autoritățile judiciare sau chiar de biserică. Scopul acestor discuții îl constituie evitarea contactului delincvenților cu sistemul de justiție și găsirea unei soluții de reparație pentru faptele comise.

Conferința durează de regulă între o oră și două ore, iar la aceasta participă victimele, delincvenții, rudele sau prietenii acestora și alte persoane relevante, inclusiv ofițeri de poliție. Toți cei prezenți descriu faptele comise, consecințele acestora și efectele de ordin fizic, financiar sau emoțional pe care acestea le-au produs. În final, participanții semnează un acord cu privire la eventuale compensații pentru victimă, prestarea unor servicii in folosul acesteia sau al societății și orice alte măsuri care se impun a fi necesare în cazul dat.