Legea celor XII Table

Dreptul roman este ansamblul de norme de conduita , care exprima vointa clasei dominante , instituite si sanctionate de catre stat.

Dreptul roman se impartea in conformitate cu conceptia romana , in drept privat (care ocroteste interesele private ale diferitelor personae) si drept public (care ocroteste interesele intregii societati).

Dreptul roman , expresie a vointei clasei stapanilor de sclavi , se concretizeaza in anumite forme menite , pe de o parte sa deosebeasca regulile juridice de celelalte norme de conduita sociala si pe de alta parte sa dea putere obligatorie. Aceste forme de exprimare externa a dreptului , stabilite in mod concret si sanctionate de statul sclavagist roman , constituie expresia conditiilor ecomomice ale societatii sclavagiste si a intereselor stapanilor de sclavi.

Astfel de forme de exprimare constituie asa- zisele izvoare formale ale dreptului, si in general, sunt opuse notiunii de izvoare materiale ale dreptului. Prin izvoarele materiale trebuie sa se inteleaga conditiile vietii materiale ale societatii sclavagiste romane, conditii care determina atat necesitatea cat si continutul regulilor respective de drept.

Multa vreme de la formarea statului roman cutuma a fost principalul izvor al dreptului.

Persistenta economiei naturale si simplicitatea vietii sociale si de stat nu necesitau forme juridice complexe si dreptul cutumiar satisfacea multumitor nevoile clasei stapanitoare.

In perioada republicii si mai ales in perioada stapanirii sclavagiste , bazata pe productia de marfuri si pe un intens schimb comercial , relatiile sociale au capatat un caracter tot mai complex , si dreptul cutumiar s-a dovedit a fi insuficient pentru a exprima in forme juridice corespunzatoare noile relatii sociale.

Legea ca expresie a vointei stapanitorilor de sclavi apare datorita unor posibilitati mai complete si mai rapide de reglementare , superioara obiceiului asupra caruia capata treptat o netagaduita preponderenta.

Traditia aminteste de legi reale (leges regiae) care votate in epoca regalitatii de comitiile curiate ar fi constituit primele legi romane. Cercetarile critice au dovedit contrariul , aceste legi fiind o publicatie apocrita intocmita la finele epocii republicane sau cel mai tarziu sub imparatul Augustus.

Cea mai veche si cea mai importanta lege romana este fara indoiala Legea celor XII Table, caci dupa afirmatia istoricului Titus Livius , ea constituie izvorul intregului drept public si privat (fous omnis publici privatique iuris ).

Prin lex (lege) romanii intelegeau :

- orice conventie care obliga pe parti – acordul de vointa dintre magistrat si popor, si anume magistratul propune (rogat), poporul accepta (iubet), propunerea magistratului (rogatio) devenind lex.

- norma obligatorie pentru toti supusii

Legea ocrotea cu multa grija proprietatea privata , pedepsind cu asprime pe cei care o incalcau. O importanta deosebita se acorda creditului , debitorul insolvabil putand fi vandut ca sclav “dincolo de Tibru” sau chiar omorat.

In domeniul dreptului familial si al celui penal legea avea un caracter preponderent gentilic. Este de mentionat ca seful familiei ,” pater familias”, avea puteri nelimitate asupra sotiei si a copiilor si sub aspectul pedepsei , legea recunostea existenta legii talionului , alaturi de compozitia voluntara legala.

Legea exprima in mod limpede diferentierea de avere si de clasa din societatea romana. Legea distinge dintre assidui = bogati si proletari = saraci .

In epoca republicana dezvoltarea istorica a situat legea ca izvor de drept , pe primul plan. Legea este o hotarare luata de stapanii de sclavi in adunarile lor legislative. Aceste adunari erau adunarile pe centurii (comitia centuriata) , pe triburi (comitia tributa) si cele plebiene (concilia plebis) , si initiativa legislative apartinea magistratilor care prezidau astfel de adunari , adica consulilor , pretorilor si tribunilor plebei. Legile romane erau propuse de unul dintre magistrati , in fata poporului constituit in una dintre adunari. Proiectul de lege era afisat in for pentu a fi discutat de cetateni in diferite intruniri neoficiale (contiones) timp de 24 de zile , dupa care poporul era convocat de catre magistratul care a avut initiativa legislativa , pentru a se pronunta asupra proiectului de lege. Cu mentiunea ca poporul nu putea a duce amendamente ( nu putea propune modificarea textului din proiectul de lege). Ori se vota in bloc asa cum era formulate , ori era respinsa in bloc. Daca legea era votata de popor , urma sa fie trimisa in fata senatului in vederea ratificarii , care dezbatea proiectul de lege din perspecvtiva traditiei romane.

Legile votate se numeau leges rogatae si imprumutau denumirea demnitatii magistratilor : legi consulare , pretoriene , tribuniciene. In opozitie cu legile votate de magistrati exista si leges datae , adica legi promulgate de un magistrate in anumite probleme speciale (acordare cetateniei , intemeierea unor colonii etc. ) , fara consultare prealabila a adunarilor populare , dar in virtutea unei imputerniciri a acestora si in calitate de reprezentant al lor.

In prima faza , legea se vota oral , dar dupa legea Papiria din 131 i.e.n , pentru a se evita posibilitate de influentare a alegatorilor , votarea avea loc in forma scrisa si secreta.

Rezultatul poporului este adus la cunostinta poporului imediat dupa votare (renuntiatio) si textul votat se pastra in arhivele statului (aerarium).

Legea se aplica imediat , dar numai daca textul ei nu prevedea un alt termen de intrat in vigoare (vocatio legis).Legea se aplica pana la abrogarea ei . Abrogarea