Libera Circulație a Serviciilor

1. Dimensiuni conceptuale.

1.1 Libera circulaţie a serviciilor constă în dreptul de a oferi servicii pe teritoriu statelor membre plecând de la un sediu (principal sau secundar) stabilit in U.E. Scopul este ca activităţile productive şi comerciale să fie exercitate în cele mai favorabile medii sociale, economice şi comerciale.

1.2 Noţiunea de servicii în drept comunitar este definită ca ansamblul prestaţiilor care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor refertoare la libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor.

Prestaţia de servicii are un caracter „rezidual”, însă poate fi clasificată dupa 3 criterii stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.

1. Prestatorul serviciilor trebuie să fie stabilit într-un stat al U.E., altul decat cel al destinatarului prestaţiei, astfel încât să existe o trecere a unei frontiere interioare U.E.

2. Prestatorul trebuie să fi fost stabilit în spaţiul Pieţei Unice Europene.

3. Prestaţia trebuie să fie furnizată contra unei remuneraţii.

2. Principii care stau la baza libertăţii de furnizare a serviciilor.

-Prevederile comunitare în materie au directă aplicabilitate în dreptul intern al statelor membre;

-Sunt luate în considerare activităţile cu caracter economic;

-Serviciile trebuie să fie prestate sau/şi furnizate dincolo de frontiera statului membru de origine (funizorul şi clientul trebuie să fie stabiliţi în state membre diferite);

-Furnizarea serviciilor nu trebuie să fie neaparat temporară;

-Sunt interzise restricţiile discriminatorii, directe sau indirecte şi nediscriminatorii.

2.1 Modalităţi de prestare peste graniţă a serviciilor pornind de la modul în care interacţionează producătorul si consumatorul.

ŢARA A ŢARA B

Fig. 1 – Cele 4 modalităţi de prestare a serviciilor internaţionale

1. Transfer transfrontalier – menţine o separaţie de ordin geografic între vânzător şi cumpărător, nici unul nu se deplasează, ci interacţioneză prin servicii intermediare, având de regulă ca suport o reţea (gen cele de telecomunicaţii).

2. Consumul în străinătate – presupune deplasarea consumatorului de servicii în ţara de rezidenţă a prestatorului.

3. Prezenţa comercială – implică deseori o prezenţă permanentă în ţara de rezidenţă a comsumatorului.

4. Deplasarea prestatorului individual de servicii în ţara de rezidenţă a consumatorului temporar, pe cont propriu sau ca angajat al unui prestator de servicii.

3. Distincţia „libertate de stabilire – libertate de furnizare” a serviciilor.

Libertatea de stabilire Libertatea de prestare

-Stabilirea permanentă în statul membru gazdă -Mişcarea serviciilor peste frontiera statului membru gazdă

-respectarea legislaţiei naţionale a acestuia -nu presupune respectarea tuturor regulilor naţionale, ci doar a unora

Punctul comun al libertăţii de stabilire şi a libertăţii de prestare a serviciilor îl reprezintă eliminarea barierelor economice din cadrul Pieţei Unice.