Libertatea de Exprimare

1. INTRODUCERE

În 1787, Thomas Jefferson (preşedinte al Statelor Unite ale Americii; 1743 - 1826) scria: “Dacă ar fi ca eu să decid dacă trebuie să avem un sistem de guvernare fără a avea ziare sau ziare fără a avea un sistem de guvernare, nu aş ezita să prefer cea de-a doua posibilitate”. Spunând aceste lucruri, Jefferson se referea la presa americană din vremea sa, cca. 300 de hebdomadare, fiecare adoptând poziţii pregnant partinice în problemele de actualitate.

Fondatorii naţiunii americane considerau că schimbul înflăcărat de idei facilitate de acele publicaţii avea o importanţă esenţială în contextul democraţiei şi au stabilit libertatea presei în prevederile ”Primului amendament” al codului constituţional. Cu peste 200 de ani mai târziu, acest amendament ocroteşte o presă extrem de deosebită de cea de odinioară, interzicând adoptarea unor legi care ”ar îngrădi libertatea presei”.

Adoptată la 1 iulie 1866, prima constituţie internă românească asigură şi ea, alături de alte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, libertatea presei: “garantează tuturor libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiunile lor prin graiu, prin scris şi prin presă, fiecare fiind respundetor de abusul acestor libertăţi în casurile determinate prin Codicele penal, ( ) fără însă a se putea restrînge dreptul de sine, sau a se înfiinţa o lege escepţională” (art. 24).

Presa informează, relatează fapte şi evenimente petrecute în societate. Face aceasta căutând să respecte adevărul, să nu omită nimic din ceea ce este important, să fie imparţială şi obiectivă în raport cu diferite persoane şi instituţii. Informând oamenii, presa asigură astfel realizarea unui drept fundamental al lor: “Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat” (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19). În acelaşi timp, prin intermediul presei oamenii se pot exprima liber, îşi pot expune ideile, opiniile şi convingerile; ei îşi exercită dreptul de liberă exprimare.

2. REGLEMENTĂRI INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE ALE LIBERTĂŢII DE EXPRIMARE

Prin comunicare socială se înţelege, în mod generic, procesul de transmitere de informaţii între oameni . Prin comunicare socială în sens restrâns înţelegem schimbul de informaţii între persoană, agentul media, autoritatea publică şi societate.

Libertatea de exprimare nu este o idee nouă în istoria gândirii, deşi trebuie remarcat faptul că boom-ul informaţional şi mediatic pe care îl cunoaşte societatea modernă îi atribuie o importanţă fără precedent. Dreptul la expresie şi la o presă liberă era o manifestare a ideilor iluminste şi arăta încrederea în raţiunea umană, care a depăşit modul feudal de raportare la viaţa socială. În 1970, în urma Revoluţiei franceze, au fost votate art. 17 şi 18 din Constituţia Franceză, care stipulau: „Comunicarea liberă a gândurilor şi a opiniilor este unul din drepturile cele mai preţioase ale omului. Orice cetăţean poate vorbi, scrie, tipări liber cu condiţia să răspundă la abuzul acestei libertăţi în cazurile prevăzute de lege”.

În dreptul intern, libertatea de exprimare este reglementată de Constituţia României, în calitate de lege fundamentală a statului român. Astfel, art. 30 tratează în mod distinct problematica libertăţii de exprimare, delimitând-o de alte categorii de libertăţi fundamentale ale omului: “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”