Lipsirea de Libertate

CAPITOLUL I

SECŢIUNEA I

ASPECTE GENERALE

CADRUL GENERAL AL PROBLEMEI.

Preocupările privind ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului se află din ce în ce mai mult în atenţi opiniei publice mondiale, persoana omului fiind ocrotită, prin toate mijloacele, inclusiv prin cele de drept penal. Ocrotirea penală a persoanei se realizează prin incriminarea faptelor care aduc atingere drepturilor şi intereselor ei legitime, fapte care datorită pericolului lor social, constituie infracţiuni.

În respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, o semnificaţie aparte o are respectarea dreptului cetăţenilor, dreptului revenindu-i un rol important în adoptarea unor legi materiale.

Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă însă şi principala preocupare a O.N.U., fiind obiectivul esenţial înscris în Cartea Organizaţiei Naţiunilor Unite semnată la San Francisco la data de 26 iunie 1945, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată la Adunarea Generară, la 10 decembrie 1948 şi în alte rezoluţii ale Adunării Generale şi ale Consiliului Economic şi Social.

Această problemă prezintă interes şi pentru numeroase organizaţii cu caracter regional cum ar fi: Consiliul Europei, autor al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în anul 1950; Organizaţia Economică Americană autoarea a Convenţiei Inter-americane a Drepturilor Omului în anul 1969 şi altele.

Respectarea cu adevărat a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este asigurată în primul rând de capitolul III din Constituţie dar aşa cum arătam mai sus dreptul penal asigură cea mai energică ocrotire în calitatea sa de instrument de normare şi reglementare a celor mai importante relaţii sociale legate de persoană.

Făcând distincţie între faptele de pericol social îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existenţa fizică şi la principalele atribute ale fiinţei şi personalităţii umane, pe de o parte şi la faptele de pericol social îndreptate împotriva altor drepturi şi interese ale persoanei, pe de altă parte legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracţiuni sub denumirea “ infracţiuni contra persoanei “.

2. Infracţiuni contra libertăţii persoanei.

Dreptul la libertate reprezintă alături de dreptul la viaţă, la integritate corporală şi sănătate, un drept fundamental al persoanei.

Fără dreptul la libertate personalitatea omului nu-şi poate găsi afirmarea, iar toate celelalte drepturi, inclusiv dreptul la viaţă, la integritate corporală şi sănătate, îşi pierd considerabil valoarea, deoarece numai în măsura în care este liber, omul se poate bucura deplin de viaţă cât şi de celelalte drepturi care îi sunt recunoscute. Dreptul la libertate este dreptul de a valorifica în practică toate însuşirile, atributele, interesele şi dorinţele legitime şi raţionale ale omului care impune respectul datorat aceluiaşi drept recunoscut semenilor săi.

Corespunzător cerinţelor fireşti, de afirmare a personalităţii, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 proclama inviolabilitatea persoanei în art.9, a domiciliului, corespondenţei, reputaţiei şi onoarei în art.4 şi interdicţia sclaviei în art.5.

Dreptul la libertate care prezintă numeroase şi variate aspecte este ocrotit şi prin incriminarea faptelor ce îi aduc atingere. Aceste fapte constituie infracţiunile contra libertăţii şi cărora legiuitorul le-a consacrat capitolul al II-lea din titlu conţinând infracţiunile contra persoanei.

Prin infracţiuni contra libertăţii persoanei se înţeleg acele fapte de pericol social, prin care se aduc atingere în mod grav libertăţii sau inviolabilităţii persoanei, de către orice altă persoană.

3. Obiectul juridic.

Infracţiunile contra libertăţii persoanei au ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la libertate. Libertatea persoanei, ca valoare social-juridică, pusă sub protecţia legii penale, trebuie privit ca un drept pe care orice persoană îl poate spune tuturor celorlalţi oameni şi în virtutea căruia se poate pretinde să îl respecte şi să se abţină de la orice act prin care s-ar aduce vreo atingere, îngrădire sau ştirbire oricăreia dintre formele libertăţii personale .

Încălcările stării de liberate ale omului fiind variate, legea penală dă o adevărată reglementare faptelor prin care acestea pot fi săvârşite.

Starea de libertate poate fi negată total, poate fi suprimată, prin lipsirea omului de orice drepturi civile şi politice, prin transformarea lui din subiect de drepturi în obiect al dreptului de proprietate, prin subordonarea completă şi necondiţionată a unei persoane faţă de altă persoană, prin înlocuirea stării de libertate cu cea de sclavie .Legea noastră penală incriminează în art.190 infracţiunea de sclavie.