Litera si Spiritul Legii - Abuzul de Drept, Frauda la Lege

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Litera si Spiritul Legii - Abuzul de Drept, Frauda la Lege.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 92 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Capitolul I Conceptul dreptului
Secţiunea 1 Geneza dreptului. De la animalitate spre umanitate.
Secţiunea a 2-a Raţiunea şi conţinutul dreptului
Secţiunea a 3-a Ideal şi finalitate în drept
3.1. Scop, ideal şi funcţie în drept.
3.2. Finalităţile dreptului.
Capitolul II Litera şi spiritul legii.
Secţiunea 1 Legea - izvor primordial al dreptului
Secţiunea a 2-a Noţiunea şi cerinţele tehnicii de legiferare
Secţiunea a 3-a Raţiunea interpretării juridice
Capitolul III Abuzul de drept.
Secţiunea 1 Buna-credinţă şi reaua-credinţă.
Secţiunea a 2-a Măsura drepturilor subiective
2.1. Uzul şi abuzul .Definiţia abuzului de drept.
2.2. Teoriile abuzului de drept.
Secţiunea a 3-a Condiţiile abuzului de drept
3.1. Existenţa dreptului subiectiv.
3.1.1. Limitele interne şi externe ale dreptului subiectiv.
3.1.2. Drepturi subiective nesusceptibile de abuz.
3.2. Săvârşirea unei fapte ilicite prin exercitarea sau neexercitarea dreptului subiectiv.
3.2.1. Cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei.
3.3. Prejudiciul patrimonial şi prejudiciul moral.
3.4. Raportul de cauzalitate.
3.5. Vinovăţia.
Secţiunea a 4-a Formele abuzului de drept. Consecinţele sancţionării abuzului de drept
4.1. Tipologia conduitelor concrete.
4.2. Consecinţele sancţionării abuzului de drept.
Secţiunea a 5-a Exemplificări în materia exerciării abuzive a drepturilor şi competenţelor conferite de lege cetăţenilor
5.1. Exercitarea abuzivă de către cetăţeni a drepturilor conferite de lege, asociate diferitelor ramuri de drept.
5.1.1. Exercitarea abuzivă a drepturilor în materie contractuală.
5.1.2. Exercitarea abuzivă a drepturilor în cadrul raporturilor juridice de familie.
5.1.3. Exercitarea abuzivă a drepturilor în cadrul raporturilor juridice de muncă.
5.1.4. Exercitarea abuzivă a drepturilor procesual civile.
Capitolul IV Frauda la lege.
Secţiunea 1 Ordinea de drept.
1.1. Conceptul ordinii de drept.
1.2. Pericolul instabilităţii ordinii de drept-cauze.
Secţiunea a 2-a Frauda la lege.
2.1. Noţiunea de fraudă la lege.
2.2. Condiţiile fraudării legii.
2.3. Fraudarea legii în dreptul intern.
2.4. Fraudarea legii în materia dreptului internaţional privat.
2.4.1. Situaţia bunurilor proprietate de stat sustrase din ţara noastră şi trecute fraudulos în străinătate.
2.5. Deosebiri între fraudarea legii în dreptul intern şi fraudarea legii în dreptul internaţional privat.
Secţiunea a 3-a Corupţia – cauza agravantă a incălcării ordinii de drept 3.1. Noţiunea de corupţie. Factorii generatori ai corupţiei.
3.2. Infracţiunile de corupţie
3.3. Formele de corupţie
3.4. Necesitatea prevenirii şi combaterii faptelor de corupţie
Capitolul V Concluzii şi propuneri de „lege ferendă”

Extras din document

Capitolul I: Conceptul dreptului

Secţiunea 1: Geneza dreptului. De la animalitate spre umanitate

Este cunoscut faptul că dreptul nu a existat din totdeauna. Anterior apariţiei dreptului, omenirea a trăit în cadrul comunităţii primitive, în care nu apăruse încă proprietatea privată. În evoluţia sa omul pleacă de la o stare de dependenţă totală faţă de natură – oamenii trăiau în turme, locuiau în copaci sau în peşteri, se hrăneau cu tot ce le punea natura la dispoziţie în stare brută, fără a prelucra obiectele înconjurătoare, şi se apărau cu pietre şi bâte de lemn. Pe parcurs, omul şi-a perfecţionat uneltele şi armele, a descoperit focul, desprinzându-se astfel de regnul animal. Vânătoarea şi pescuitul constituiau principalele îndeletniciri ale omului.

Prima formă de organizare socială este Ginta. Constituirea gintei se făcea în temeiul unui criteriu – comunitatea de sânge. Ea s-a caracterizat printr-o diviziune naturală a muncii (după sex şi vârstă) şi prin domnia obiceiului. Democraţia gentilică însemna proprietatea comună asupra pământului, lipsa unei forţe exterioare de constrângere, o putere socială ce aparţinea întregii colectivităţi.

La greci, Ginta se numea genos. Conducătorul (arhonte) era ales de membrii gintei. Adunarea obştească purta numele de Agora, iar în timp de război, basileus era conducătorul militar al tribului.

Mai multe ginţi formau o fratrie şi mai multe fratrii alcătuiau un trib;La conducerea tribului se afla Sfatul(bule), care era alcătuit din conducătorii ginţilor.

Datorită rolului important pe care îl avea femeia în gospodărie – ginta avea un caracter matriarhal, toţi membrii ei având un strămoş feminin comun. Căsătoria (în sensul raporturilor dintre sexe) era exogamă – bărbatul fiind din afara gintei – mamă; la moartea sa, copiii rămâneau în această gintă iar legăturile de sânge se stabileau în legătură cu un strămoş feminin.

Prin dezvoltarea agriculturii, a păstoritului, a meşteşugurilor, a schimbului se trece de la ginta matrialhală la cea patriarhală. Locul bărbatului în gintă devine astfel promordial iar femeia devine o servitoare a bărbatului, fiind înlăturată de la producţia socială. Deşi membrii familiei patriarhale lucrează în comun, iar problemele cele mai însemnate sunt rezolvate de patriarh – capul familiei – cu asentimentul membrilor comunităţii, dezvoltarea proprietăţii şefilor de familie duce la apariţia formei private de proprietate.

Descompunerea treptată a orânduirii comunei primitive determină noi modalităţi de organizare socială, conturându-se primele reguli de caracter juridic .

Primele reguli cu caracter juridic, considerate adevărate monumente legislative au fost: Codul lui Hammurabi în Mesopotamia (Babilon), Codul lui Manu din India, Legile lui Moise (Decalogul) la evrei, Legile lui Solon la greci sau Legea celor XII table la romani.

Filozoful german Helmut Coing scria că „dreprtul – conceput din punct de vedere filozofic – apare pe acea treaptă istorică când omul numai este subordonat normelor stabilite de familie, clan, trib, când personalitatea individului iese la suprafaţă, când relaţia bazată pe legătura de sânge îşi pierde autoritatea” .

Codul lui Hammurabi descoperit la Susa în 1901, a fost edictat cu 2000 de ani înainte de Hristos şi conţine atât norme cu caracter strict juridic, cât şi norme morale, religioase. Legiuitorul din Babilon statuează faptul că Legea trebuie să aducă binele poporului, trebuie să oprească pe cel tare de a vătăma pe cel slab. Încă din primul articol al Codului sunt consacrate norme care ne dezvăluie proprietăţile epocii: „Dacă cineva a învinovăţit pe altul, acuzându-l de crimă, dar nu poate dovedi atunci acuzatorul să fie dat morţii”.

Codul pune mare accent pe apărarea proprietăţii, stipulând pedeapsa capitală pentru furt şi înşelăciune cât şi condiţiile vânzării şi cumpărării sclavilor.

Legile lui Manu, cuprind 5370 versuri şi au fost edictate de către Brahmani printr-o îndelungată contribuţie colectivă. Versurile promovează reguli cu privire la proprietate, la viaţă, la moştenire dar şi cu privire la modalităţile de conducere, de luare a deciziilor şi realizarea lor.

În Europa, primele, legiuiri consemnate documentar sunt Legile lui Lycurg în Sparta (secolul X – IX a Chr.), Legile lui Dracon şi Solon în Atena (secolul VI – V a Chr.), Legea celor XII table la romani (secolul V a Chr.), Legea Salică la franci (secolul V - VI).

În timp apar relaţii de tip feudal, ce îşi găsesc expresia în norme juridice, care consfinţesc caracterul ierarhic al proprietăţii asupra pământului. În Franţa, de pildă, existau peste 300 de cutume, care – pentru a putea fi aplicate de instanţele de judecată – au fost codificate sub denumirea de „Aşezămintele” lui Ludovic cel Sfânt (1270), iar în Germania sub denumirea de Sachsenspeigel. Frecvenţa normelor bisericeşti constituie o caracteristică a relaţiilor din Evul Mediu. În secolul al XIII- lea se desfăşoară chiar un proces de codificare a dreptului canonic, cunoscut sub denumirea de Corpus Iuris Canonice (...). Mai mult, biserica catolică a instituit instanţe speciale de judecată (Inchiziţia), în vederea pedepsirii celor ce încălcau normele canonice şi, în special, a celor declaraţi eretici. Înrudirea, adulterul, divorţul, moştenirea, filiaţia, erau de competenţa judiciară a bisericii. De asemenea, era interzis funcţionarilor regali să exercite vrei jurisdicţie asupra celor ce cultivau pământurile bisericeşti. Astfel, dreptul canonic ocupă un loc distinct în sistemul dreptului, cuprinzând reguli importante atât cu privire la bunuri mobiliare şi imobiliare, cât şi cu privire la persoane.

Dreptul nu este static, imobil, dat odată pentru totdeauna (...), ca fenomen social el este în evoluţie istorică şi poartă amprenta epocilor istorice ca şi a particularităţilor spirituale ale popoarelor (...), ştiinţa juridică încearcă să ordoneze şi clasifice pe anumite categorii – tipuri sau familii, dreptul existent de-a lungul istoriei .

Sistemele de drept sunt clasificate după cum urmează: familia sau sistemul romano – germanic, anglo – saxon (common - law), dreptul socialist, dreptul musulman, hindus, chinez, japonez (al Extremului Orient) şi, dreptul Africii negre şi al Madagascarului.

Familia dreptului romano – germanic este rezultatul recepţionării dreptului roman în Europa, şi în alte părţi ale lumii, caracterizată prin forma de exprimare predominantă în legii şi tendinţă de codificare, cum este dreptul francez, cel german, cel spaniol, etc.

Familia dreptului anglo – saxon a apărut în Anglia fiind în vigoare în această ţară şi în Ţara Galilor, precum şi în SUA, Australia, Noua Zeelandă, India, ş.a. Sistemul anglo - saxon este opus celui romano – germanic şi are trei ramuri principale: Common law, Equity şi Statutary law.

Fisiere in arhiva (1):

  • Litera si Spiritul Legii - Abuzul de Drept, Frauda la Lege.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ