Managementul instituțiilor politice

Introducere

În dicţionarul enciclopedic, managementul are semnificaţia de „ ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii” sau „ ansamblul activităţilor de organizare şi conducere în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice”. Noţiunea de management este utilizată în literatura occidentală anglo-saxonă, pentru a definiconceptul de conducere, ca teorie şi activitate practică sau proces, cu semnificaţia de „ a ţine în mână”, „ a conduce în mod eficace”. Semnificaţia dată în dicţionarul enciclopedic poate fi criticată prin aceea că, în ambele variante, managementul se explică atât printr-o singură funcţie (organizarea), cât şi prin termenul românesc ( conducere) , care presupune însă exercitarea tuturor funcţiilor managementului sau conducerii, recunoscute de majoritatea specialiştilor în domeniu. Pentru prima dată, managementul a apărut ca activitate practică, în forma ei empirică, având la bază elemente ca talentul, experienţa, capacităţile personale ale conducătorului. La baza apariţiei managementului ca activitate practică a stat procesul de muncă, sub dublul său aspect, ca proces conştient şi proces spcial. Altfel spus , activitatea practică sau procesul de management constă într-un proces de muncă, prin care managerul influenţează activitatea sau comportamentul a cel puţin unei alte persoane decât el însuşi. Aceste procese de muncă apar încă din momentul constituirii primelor grupuri organizate, care urmăreau realizarea unor scopuri comune, absolut necesare existenţei lor . De aceea, la început se vorbea de o activitate practică de management empirică, bazată pe intuiţie, fler, în cadrul căreia stabilirea scopurilor, coordonarea eforturilor, organizarea muncii, practic toate activităţile specifice subiectului conducător, nu aveau la bază cunoşţinţe ştiinţifice. Managementul ca activitate practică poate fi definit ca „ un tip special de muncă intelectuală, prin care o persoană ( managerul ) determină alte persoane( subordonaţii) să desfăşoare anumite activităţi în vederea realizării unuia sau mai multe obiective. O altă semnificaţie amanagementului, frecvent întâlnită în vorbirea curentă, este cea de centru de decizie situat la diferite niveluri ierarhice ale organizaţiei. Managementul ca un centru de decizie este reprezentat de „ persoana sau grupul de persoane investite cu o autoritate formală, în virtutea căreia iau decizii prin care vor influenţa activitatea sau comportamentul altor persoane”. Frecvent se utilizează noţiunea de management pentru a desemna teoria din acest domeniu, preocupările specialiştilor de a prezenta un ansamblu de cunoştiinţe despre modul de acţiune practică al managerilor, care să devină un model pentru cei care fac primii paşi în această profesie. Managementul ca profesie , conturarea unui ansamblu organizat de cunoştinţe specifice formării managerilor şi orientării activităţii lor”. Cunoştiiţele cuprinse în cadrul acestei discipline sunt rezultatul cerecetărilor asupra practicii manageriale din diferite organizaţii, care se dovedesc eficace pentru pregătirea viitorilor manageri.

In general , organizaţia poate fi constituită din “ două sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi în comun în vederea realizării unui obiectiv sau a mai multor obiective”. Mai mult sau mai puţin formale, toate organizaţiile au câteva trăsături comune. Una dintre acestea constă în accea că toate îşi stabilesc anumite obiective, care însă diferă de la o organizaţie la alta şi de la perioadă la alta. De exemplu, pentru o echipă sportivă, obiectivul poate consta în câştigarea campionatului, pentru o întreprindere productivă, obiectivul poate fi reprezentat de obţinerea unui anumit profit. Dar în afara existenţei unor obiective, organizaţia nu ar avea nici o raţiune pentru a se crea şi pentru a funcţiona. În general orice organizaţie trebuie să dispună de un plan pentru realizarea obiectivelor propuse. Realizarea obiectivelor presupune alocarea unor resurse financiare, materiale şi umane. Prin prisma resurselor, toate organizaţiile sunt dependente de alte organizaţii. O organizaţie dispune de manageri care să ajute la fixarea şi realizarea obiectivelor. Managerii sunt reprezentaţi de un director pentru o întreprindere. Necesitatea creării de organizaţii este justificată de mai multe elemente. Astfel organizaţiile sunt importante, întrucât ele, ca instiuţii sociale reflectă o serie de nevoi şi valori acceptate din punct de vedere cultural, folosesc traiului în comun, deci îndeplinesc anumite scopuri ale societăţii. Organizaţia asigură coordonarea eforturilor diferiţilor indivizi pentru realizarea unor scopuri , care în mod individual ar fi foarte greu de realizat sau chiar imposibil. O altă justificare a necesităţii creării organizaţiilor constă în faptul că întraga omenire depinde de cunoştinţele din trecut, care sunt foarte bine prezentate de către organizaţii de profil. Organizaţii cum sunt universităţile, muzeele sunt representative pentru protecţia ţi transmiterea de cunoştinţe generaţiilor viitoare. Necesitatea organizaţiilor se justifică şi prin aceea că ele sunt sediul unde oamenii pot să-şi facă o anumită carieră, de la om de afaceri la preot, professor, medic.

Expresia instituţii politice cunoaşte multe accepţiuni şi sensuri. În sens restrâns, în drept, prin instituţie se înţelege un grup de norme juridice, unite pe criteriul unui obiect comun de reglementare, obiect care îi asigură unitatea şi permanenţa. Astfel determinate, instituţiile politice cuprind organele însărcinate să realizeze puterea politică şi normele privitoare la această realizare, precum Preşedintele României, primul ministru, Parlamentul. Astfel spus, dacă expresia instituţii poltice are la început un conţinut juridic, care rămâne esenţial, ei i se adaugă un conţinut politic, care apropie sensibil semnificaţia sa de cea de „ regimuri politice”. Spre deosebire de alte organizaţii, instituţiile sociale, sunt forme organizaţionale cu caracter formal, adică funcţionează în temeiul unor sisteme de norme, de cele mai multe ori juridice, instituite spontan sau elaborate deliberat. Instituţiile plotice, spre deosebire de cele cu caracter religios, sunt create în scopuri ce au legătură cu instituirea sau exercitarea puterii de stat, cu participarea la putere, la conducerea societăţii. În literatura de specialitate s-a precizat că instituţiile politice cuprind reguli de drept constituţional pentru că , în fond preceptele dreptului constituţional supravieţuiesc autorilor lor, capătă, odată ce au fost stabilite de oameni, un fel de experienţă autonomă şi devin lucruri, cu titlul de încadrare a vieţii politice.