Măsuri asiguratorii în procesul civil

Introducere

Drepturile pe care o persoană le are asupra unei alte persoane şi in particular creanţele, indiferent de faptul că sunt de origine legala, contractuală, delictuală sau quasi delictua, nu au valoare decat in masura in care ele pot fi exercitate. Este lipsit de orice interes practic să fii creditorul unui insolvabil. De asemenea, victima unui prejudiciu ar fi fără actiune efectivă contra autorului dacă acesta din urmă nu posedă nimic cu valoare patrimonială.

Momentul la care debitorul plăteşte este mai mereu indepărtat in raport cu cel al naşterii dreptului, deoarece titularului trebuie adesea să i se recunoască dreptul in justitie.

Fără a critica acum sistemul nostru de organizare judiciar care, de altfel, cunoaşte de foarte mutt timp problema lentorii in solutio¬narea cauzelor, este de imaginal că există suficient timp fie pentru ca debitorul să-şi organizeze propria insolvabilitate in scopul de a evita plata, fie pentru ca debitorul să sufere o executare din partea unui tert şi, in acest fel, patrimonial să-i fie sever diminuat.

Practica raporturilor juridice civile sau comerciale arata ca situatiile de natura celor prezentate anterior sunt numeroase imprejurare care justifica organizarea unui mecanism legal eficient de protectie a dreptului de la nasterea acestuia si pana la momentulin care debitorul va putea fi efectiv executat, iar in cazul drepturilor reale, pana la incetarea definitiva a acestora.

Analiza ansamblurilor masuriloe asiguratorii trebuie sa aiba ca punct de pornire scopul pentru care acestea au fost reglementate de catre legiuitor.Din acest punct de vedere masurile asiguratorii vin să întregească sistemul pe care în timp şi cu o evoluţie impusă de nevoile practice, statul l-a organizat pentru a protejata şi conserva drepturile creditorului sau apararea eficienta a dreturilor reale.Mai precis măsurile asiguratorii vin să conserve drepturile de creanţă atunci cand ele sunt nesigure., fiind supuse unui litigiu.În alte cazuri măsurile asiguratorii sunt prevăzute în scopul de a se obţine prevederea în natură a unui bun ce face obiectul unui litigiu sau aspectul proprietăţii altui drept real sau posesiei acestuia.Este de ştiut că de cele mai multe ori realizarea efectivă a drepturilor creditorului sau apărarea efectivă a unui drept real în cazul încălcării acestuia presupune angajarea unui proces.

În art.591-601 C.proc.civ sunt reglementate trei măsuri asigurătorii : sechestrul asigurător (art.591-596), poprirea asigurătorie (art.597) şi sechestrul judiciar (art.598-601). Măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi au ca scop asigurarea părţii asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite, dacă va obţine titlu executoriu.

Cap.I Sechestrul asigurător

1.1 Noţiune.Sediul materiei

Sechestrul asigurător ar putea fi definit în modul cel mai general drept un act sau o măsură asiguratorie prin mijlocirea căreia unele bunuri sunt puse sub paza unui delegat al justiţiei pentru a împiedica sustragerea lor gajului general pe care art. 1718 C.Civ îl recunoaşte creditorilor.

Sechestrul asigurător este măsura asigurătorie care se aplică în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului pârât până la terminarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa Sechestrul asigurător se poate încuviinţa şi în situaţia în care creanţa creditorului nu este exigibilă, dacă debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea (art.591 alin.3 C.proc.civ.)