Măsuri de Securizare a Obiectivelor Împotriva Amenințărilor Teroriste

1. INTRODUCERE

Generalităţi.

Primii terorişti numiţi aşa au apărut doar la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Când au ridicat o casă în strada St. Jacques din Paris, câţiva călugări dominicani au devenit cunoscuţi sub numele de iacobini. Ulterior, când Clubul Breton, o societate politică cu orientare de stânga, fondată la Versailles, în 1789, s-a mutat într-o veche mănăstire iacobină, în strada St. Honore, a devenit cunoscută sub numele de Clubul Iacobin. Membrii săi au instituit regimul de teroare, şi aşa au fost denumiţi, terorişti, iar activităţile lor, terorisme, termeni care au apărut mai întâi, în 1794, în ziarul „Tribuna poporului” al lui Francois Nool Babeuf. Şi, deşi existau alte verbe pentru ceea ce făceau ei (atierrer, terrorifier), a fost scos la iveală un nou verb „a teroriza” (terroriser). Mai întâi, teroriştii au terorizat aristocraţia, apoi, preluând puterea, au terorizat alţi duşmani ai poporului, ceea ce privea pe oricine li se părea demn de dispreţ, inclusiv ei înşişi.

Grupurile teroriste nu sunt compuse, de obicei, din oameni violenţi, ci din indivizi care folosesc violenţa ca armă pentru scopul lor final. Violenţa poate să reprezinte un obiectiv strategic, care să implice costuri şi beneficii calculabile şi să fie folosită ca parte a unui angajament moral pentru o anumită cauză. E posibil ca teroriştii să urmeze o atare cauză ghidaţi de sentimente de loialitate, altruism şi dreptate, pe care cu alte consecinţe, le-am putea considera admirabile. Indivizii care aleg calea violenţei sunt, de obicei, oameni obişnuiţi, care fac, însă, parte din grupuri ieşite din comun, iar pentru a le putea înţelege comportamentul ar fi mai indicat să urmărim nu atât psihologia individuală, cât pe cea a grupurilor.

Putem defini terorismul ca o mulţime de persoane care privesc, nu o mulţime de persoane care mor. Încercările de a învinge terorismul prin forţa militară pot fi mult mai periculoase pentru guvern decât pentru terorişti, deoarece legalitatea sa se deteriorează, li se cere cetăţenilor să-şi sacrifice drepturile, iar numărul duşmanilor săi creşte. Restricţiile şi represaliile impuse timp de un sfert de secol nu au atenuat ameninţarea Israelului de către grupările palestiniene violente, iar îndoielile organizaţiilor drepturilor omului asupra legalităţii acestui răspuns au fost novice.

Dintr-o anumită comoditate de gândire, fenomenul terorismului este abordat doar în expresia sa finală: explozia – indiferent de natură – care omoară, răneşte, şochează şi atrage atenţia asupra unei anumite probleme prin intermediul unor sacrificii absurde şi inutile. În aceşti termeni, problema reacţiei, a represaliilor, vizează cel mai adesea un adversar proteic, greu de identificat şi de localizat.

Terorismul este, însă, un proces, cu etape distincte şi cu o amplă desfăşurare în timp şi spaţiu. El nu este cauza, ci efectul unor fenomene tratate cu superficialitate sau negate de către societate.

Terorismul – în condiţiile economiei de piaţă – ar trebui privit cu mai multă atenţie, business-plan, organizare, strategie, beneficii.

Că terorismul nu urmăreşte doar beneficii ideologice sau politice, a devenit mei evident ca oricând după atacul de la WTC. Acesta a beneficiat, după estimările specialiştilor, de un buget considerabil, pe lângă logistica şi pregătirile care au fost necesare. Depistarea circuitelor financiare ale terorismului şi tăierea lor ar putea fi primul pas spre reducerea acestui super-terorism distrugător şi înfricoşător, la dimensiunea sa clasică.

Care este poziţia autorităţilor române în ceea ce priveşte terorismul şi provocările actuale?

„O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta în acţiuni armate şi nonarmate deliberate, având ca obiectiv afectarea securităţii naţionale prin provocarea de consecinţe directe ori indirecte asupra vieţii economico-sociale a ţării.

Între riscurile de acest tip se pot enumera:

-terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale biologice şi informatice;

-acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi internaţional;

-acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice;

-acţiunile destinate în mod premeditat afectării – sub diferite forme şi în împrejurări variate – a imaginii ţării ţintă în plan internaţional, cu efecte asupra credibilităţii şi seriozităţii în îndeplinirea angajamentelor asumate;

-agresiunea economico-financiară;

-provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

Dintre cele de mai sus, terorismul internaţional se manifestă într-o formă acută fără precedent, prefigurând efecte multiple asupra securităţii statelor şi stabilităţii internaţionale în general.

În contextul în care constatăm o creştere a gradului de complexitate şi de impredictibilitate al terorismului internaţional, va trebui ca măsurile interne de management a crizelor să fie mai bine coordonate, sub cerinţa asigurării operative şi eficiente a participării ţării noastre la eforturile internaţionale de combatere a acestei ameninţări.

România îşi reafirmă disponibilitatea de a participa, alături de comunitatea internaţională, la lupta împotriva terorismului internaţional şi va dispune în permanenţă constituirea mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia.

Ce spune religia Islamică despre terorism?

Fără a incrimina pe cineva, am luat în considerare această religie ca fiind cea mai strâns legată de fenomenul terorist.

Islamul este religia păcii şi a iertării şi consideră terorismul ca fiind un act extrem, ceva interzis, nepermis. În CORAN se spune: “Allah nu vă opreşte să faceţi bine celor care nu au luptat împotriva voastră din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre şi nici să fiţi drepţi cu ei, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi” (60:8). Profetul Muhammad interzicea soldaţilor săi să ucidă femei sau copii şi el îi sfătuia pe ei: “Nu fii exagerat, nu ucide copii nou născuţi, nu trăda”. Şi tot el spunea: “Cel care ucide pe cineva care a făcut o alianţă cu musulmanii nu va simţi parfumul Paradisului”. Crima este una din marile păcate. Profetul Muhammad spunea că ucigaşii vor fi pedepsiţi cu focul Iadului. În dreptul Islamic şi în alte texte islamice distrugerea caselor şi proprietăţilor, incitarea la acte de violenţă, bombardarea şi mutilarea oamenilor nevinovaţi sunt considerate acte interzise şi blamabile de către musulmani şi religia islamică. Musulmanii urmează religia păcii, a faptelor bune, a toleranţei şi iertării şi marea majoritate nu au nimic în comun cu anumite evenimente violente care sunt asociate cu musulmanii. Dacă un musulman comite un act de terorism acea persoană se face vinovată de încălcarea legilor islamice.

Dacă prima este o părere oficială, cea de-a doua este una care poate că nu contează în nici un fel în balanţa de cuvinte. Cel mult poate să transmită un mesaj al cuiva. Unul care poate fi interpretat sau nu.

Şi totuşi, cine sunt teroriştii? Luând în considerare vechiul dicton, teroristul cuiva este luptător pentru eliberarea altcuiva. Astăzi, guvernele din aproape întreaga lume îi privesc pe cei din Al-Qaeda ca terorişti, dar pentru Al-Qaeda teroriştii sunt America şi Marea Britanie. Joseph

Conrad rezuma bine această ambiguitate în Agentul Secret: “Teroristul şi poliţistul provin amândoi din aceeaşi origine. Revoluţie sau legalitate, mişcări opuse în acelaşi joc”.