Metodologia Investigarii Infractiunilor de Evaziune Fiscala

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Metodologia Investigarii Infractiunilor de Evaziune Fiscala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 99 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect. Univ. Dr. Olteanu Gabriel

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I 4
NOŢIUNI INTRODUCTIVE 4
1.1 Precizări terminologice 4
1.2. Consideraţii generale despre istoria fiscalităţii româneşti 10
1.3. Combaterea evaziunii fiscale-o necesitate 15
1.4. Organe cu atribuţii în domeniul fiscal 17
1.4.1. Ministerul Finanţelor Publice 17
1.4.2 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală 20
1.4.3 Garda Financiară 22
1.4.4 Autoritatea Naţională a Vămilor 25
CAPITOLUL II 29
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A INFRACŢIUNII DE EVAZIUNE FISCALĂ 29
2.1. Consideraţii generale şi de drept penal privind noile măsuri de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, stabilite prin Legea nr. 241/2005 29
2.2. Aspecte de ordin procesual penal 41
2.3. Aspecte de drept comparat 43
CAPITOLUL III
DIRECTIILE METODOLOGICE PE CARE TREBUIE SA LE URMAREASCA CERCETAREA CONDUITELOR ILICITE DIN DOMENIUL FISCAL 47
3.1. Fapta ilicită 47
3.2. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii 52
3.3. Făptuitorii, calitatea lor, contribuţia şi forma de vinovăţie în comiterea faptei 56
3.4. Prejudiciul cauzat şi posibilitatea recuperării acestuia 64
3.5. Cauzele şi condiţiile care au favorizat săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală 66
CAPITOLUL IV 68
PARTICULARITĂŢILE DESFĂŞURĂRII PRINCIPALELOR ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR 68
4.1. Verificarea competenţei 68
4.2. Constatarea infracţiunii flagrante 69
4.3. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri 73
4.4. Dispunerea şi efectuarea percheziţiei 75
4.5. Dispunerea constatărilor tehnico ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice ori de alta natură 77
4.6. Luarea măsurilor asiguratorii 80
4.7. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea învinuitului/inculpatului 82
4.8. Alte activităţi în funcţie de natura infracţiunii 84
OBSERVAŢII, CONCLUZII, PĂRERI PERSONALE 85
ANEXE 88
BIBLIOGRAFIE 97

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Precizări terminologice

Atât în vorbirea curentă, cât şi în literatura de specialitate, cuvântul „finanţe” este folosit în sensuri asemănătoare sau diferite în funcţie de context şi domeniul de aplicare: finanţe, finanţe publice sau private.

Cuvântul „finanţe” este de origine latină. În secolul al XIV–lea se foloseau expresiile: „finantio”, „financias”, „financia pecuniaria”, cu sensul de „plata în bani”.

Se pare că aceste expresii derivă de la cuvintele latineşti „filare” sau „finis”, care au semnificaţia de a soluţiona un diferendum, respectiv achitarea unei sume de bani.

Romanii foloseau cuvântul „fiscus” pentru a desemna coşul, panerul, lădiţa în care se depuneau dările încasate.

În Franţa secolului al XV-lea expresiile „hommes de finances” ori „financiers” desemnau pe cei care încasau impozitele regelui, arendaşii de impozite. „Finance” însemna o suma de bani, în speţă, un venit al statului şi se folosea pentru a exprima întregul patrimoniu al statului

„Fiscul” românesc este folosit în sensuri apropiate celor franţuzeşti şi anume pentru a determină acel organ al statului care încasează impozitele şi taxele.

Formarea finanţelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat şi complex care e determinat de evoluţia vieţii sociale, prin apariţia şi dezvoltarea comunităţilor umane , apariţia proprietăţii private şi împărţirea în clase sociale, dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor mărfuri-bani, apariţia statului şi crearea aparatului de constrângere cu scopul de a asigură condiţiile pentru acumularea de mijloace băneşti necesare întreţinerii aparatului statal şi îndeplinirii funcţiilor sale.

O dată cu apariţia statului-forţă publică, au apărut şi primele elemente de finanţe: dări, tributuri, taxe, cheltuielile statului, impozitele, datoria publică.

În toate orânduirile social-economice, finanţele s-au manifestat că relaţii sociale de natură economică , apărute în procesul repartiţiei produsului social şi mai ales a venitului naţional, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului. Acest lucru se realizează prin cel mai important instrument financiar al statului-bugetul naţional.

Cuvântul „buget” provine din limba franceză în care cuvintele „bouge” şi „bougette” desemnau o pungă de piele în care se păstrează banii.

Potrivit art. 56 din Constituţia României, „cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice”. În literatura de specialitate se face o distincţie între finanţele publice şi cele private. Expresia de „finanţe publice” este asociată cu statul, unităţile administrativ teritoriale, şi alte instituţii de drept public, în legătură cu resursele, cheltuielile şi datoriile acestora.

Finanţele private sunt asociate cu întreprinderile economice, cu băncile şi societăţile de asigurare, în legătură cu resursele şi cheltuielile acestora, cu împrumuturile primite sau acordate, cu creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, cu asigurările de viată şi de bunuri sau persoane ori cu răspunderea lor civilă.

Gestiunea finanţelor publice e supusă dreptului public, iar gestiunea financiară a întreprinderilor urmează regulile dreptului comercial.

Într-o altă accepţiune, „finanţele” sunt considerate „un tip de relaţii de repartiţie a produsului social şi îndeosebi a venitului naţional, concretizate în transferuri băneşti de la agenţii economici, instituţii sau persoane fizice, către bugetul de stat, de la bugetul de stat către agenţii economici, instituiţi sau persoane fizice (transferuri pe verticală), precum şi între agenţii economici, instituţii, diverse structuri economice, persoane fizice (transferuri pe orizontală)

În aceste procese, se stabilesc anumite relaţii economice între parţi, care, prin natura lor, sunt denumite relaţii financiare.

Cele mai importante categorii de relaţii economice care intră în categoria finanţelor sau a relaţiilor financiare sunt:

a)relaţiile prin care se formează şi se utilizează fonduri băneşti ale statului, prin transferul de sume de bani fără echivalent şi cu titlu nerambursabil (denumite generic contribuţii la bugetul de stat);

b)relaţiile de credit, prin care se transferă sume de bani fără echivalent imediat, dar cu obligaţia rambursării acestor sume, de regulă, cu plata unei dobânzi până la un anumit termen;

c)relaţiile de asigurare, prin care se transferă către asigurator sume de bani fără echivalent imediat, care se rambursează numai condiţionat de producerea unui eveniment aleatoriu şi care sunt fie mai mari, fie mai mici decât proporţiile băneşti ale asiguratului.

Dintre acestea, cele care interesează demersul nostru ştiinţific sunt cele care se referă la formarea fondurilor statului prin contribuţii băneşti obligatorii, fără echivalent şi cu titlu nerambursabil, făcute de către agenţii economici cu capital privat sau de stat ori de persoane fizice, prin intermediul instituţiei prelevării fiscale.

Principalele forme de prelevare fiscală care asigură intrarea la buget a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor publice sunt, conform art. 2 din Codul Fiscal următoarele:

a)Impozitul pe profit- profitul se calculează că diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri într-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Conform art. 9 din Codul Fiscal, impozitele şi taxele se plătesc în moneda naţională a României.

Contribuabilii au obligaţia de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la dată de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se colectează impozitul. De asemenea ei au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit pentru corectitudinea căreia sunt direct responsabili.

b)Impozitul pe venit

Sunt datori a plăti impozitul pe venit, conform art. 39 din Codul Fiscal :

- persoanele fizice rezidente;

- persoane fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;

- persoane fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;

Fisiere in arhiva (1):

  • Metodologia Investigarii Infractiunilor de Evaziune Fiscala.doc

Alte informatii

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza” FACULTATEA DE DREPT