Mijloace de Prevenire a Delincvenței Juvenile

Introducere

În epoca noastră, tineretului, ca puternică forţă creativă, i se recunoaşte din ce în ce mai mult, dreptul de a revendica o identitate proprie în „societatea adulţilor”, de a participa cu drepturi depline la procesul politic şi economico-social, de a-şi afirma idealurile şi aspiraţiile sale în conformitate cu propriile opţiuni. Aceasta implică o serie de responsabilităţi sporite pentru educatori, care trebuie „educaţi” ei înşişi pentru a înţelege că procesul de socializare a tineretului în epoca noastră trebuie să-şi asimileze exigenţe inedite, incompatibile cu finalităţile, normele şi valorile care caracterizau activitatea instructiv-educativă în perioadele precedente.

Schimbările bruşte din jurul tinerilor îşi pun şi ele o amprentă negativă asupra comportamentului minorului, acesta fiind predispus să recurgă la infracţionalitate în anumite cazuri, agresivitate, retragere şi altele, toate acestea pentru că aceste schimbări se pot produce pe scară largă atingând diverse domenii. Astfel, în cazul României, schimbarea bruscă a regimului politic de conducere a ţării prin revoluţia din 1989 a declanşat schimbarea mentalităţii oamenilor şi implicit schimbarea comportamentului, deoarece acum poporul român se confrunta cu o noua formă de guvernare politică şi anume democraţia. Libertatea aceasta ce s-a aşternut asupra populaţiei după o lungă perioadă de timp în care aceasta s-a aflat sub dictatură a adus atât bucurii şi avantaje, cât şi necazuri. Din păcate atât adulţii respectiv, părinţii, profesorii, ş.a. cât şi minorii nu au înţeles prea bine ceea ce vroia să însemne democraţia. Acesta este unul dintre exemplele bruşte de schimbări sociale ce pot interveni în dezvoltarea psihică a minorului. Din păcate mai există şi alte schimbări ce pot fi considerate chiar piedici în dezvoltarea minorului, precum, schimbarea locuinţei la o vârstă mică a copilului, divorţul părinţilor, schimbarea copilului de la o unitate de învăţământ la alta, schimbarea bruscă a comportamentului părintelui/părinţilor faţă de copil etc.

Identificând particularităţi ale diferitelor grupuri de vârstă, psihologii şi sociologii au descoperit că există o creativitate tipic adolescentină al cărei conţinut contradictoriu se evidenţiază în multiple conduite de protest sau ostilitate contra autorităţii adultului, într-o serie de acte agresive pe care acesta le califică în raport cu încălcarea normei morale, ca acţiuni deviante.

Delincvenţa juvenilă este una dintre problemele majore cu care se confruntă societatea românească, fapt ce creează îngrijorare cu privire la perspectivele deloc încurajatoare pentru viitorul vieţii publice.

Teoriile criminologice referitoare la acest fenomen oferă, cu predilecţie, informaţii despre cauzele care generează sau favorizează apariţia comportamentului infracţional. Chiar dacă nu întotdeauna suprimarea cauzei atrage după sine dispariţia efectului, analizând motivele care-i împing pe tineri la comportamente antisociale putem formula ipoteza că printr-un proces sistematic de informare adresat tinerilor, asupra sistemului judiciar, a consecinţelor nefaste la care pot fi expuşi, vom contribui la învăţarea unui comportament pro-social la tinerii beneficiari ai acestui proces.

În amendarea delincvenţei juvenile sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică diverse instituţii ale statului de drept, fiecare dintre ele având obiective specifice, metode proprii şi acţionând în cadrul legal existent la un moment dat. Diversificarea şi accentuarea formelor de manifestare a delincvenţei juvenile reprezintă un domeniu de interes şi de acţiune al Poliţiei Române, mandatată să gestioneze activităţile de prevenire şi combatere a acestui fenomen.

Criminalitatea este o problemă socială în toate epocile istorice, ea sfidând toate măsurile

luate împotriva ei. Gravitatea problemei delincvenţei nu rezidă întotdeauna din importanţa numerică a fenomenului, ci a nivelului la care a invadat structurile sociale. Beneficiile unor categorii de delincvenţă sunt atât de mari încât speranţa unor intervenţii eficiente dovedeşte, în cel mai bun caz, naivitate. Teama de delincvenţă în rândul populaţiei a devenit o problemă în toate ţările, valorile protejate de dreptul penal traversează o perioadă de eroziune. Înainte, delincvenţa avea rădăcini sociale negative, acum acestea sunt pozitive, consecinţe ale procesului de creştere. Noul model social

nu poate fi conceput fără a include delincvenţa şi consecinţele sale. Trăim astfel sfârşitul iluziei, că poate exista o societate fără delincvenţă.

Capitolul I. Definiţii şi interpretări ale noţiunii de delincvenţă

Ca formă distinctă de devianţă ( de natură penală), delincvenţa juvenilă constituie un fenomen complex, care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală.

Din punct de vedere strict juridic, acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerinţele oricărei forme de convieţuire umană. ( limitarea libertăţii personale, adaptarea adecvată la mediul social, concordanţa dintre atitudinile individuale şi cerinţele sociale, respectarea interdicţiilor şi prescripţiilor normative, adoptarea acelor criterii de acţiune care fac posibilă „normalitatea” şi predictibilitatea comportamentului, etc.).

Aşadar, perspectiva juridică nu poate opera delimitări tranşante între specificul conduitei delictuale a tinerilor şi particularităţile comportamentului infracţional al adulţilor, deoarece ea nu permite identificarea cauzelor, ci doar fixarea unui criteriu unilateral cu ajutorul căruia putem distinge între o conduită ilicită, deviantă de la norma legală, şi un comportament normal, acceptat în societate.

Cele mai frecvente definiţii ale devianţei se realizează în raport cu criteriul normei sau în raport cu criteriul mediei statistice; în ultimă instanţă, comportamentul mediu este în relaţie cu cel considerat normal.

După criteriul normativ, devianţa reprezintă o conduită care încalcă normele scrise sau nescrise ale societăţii, sau ale unui grup social particular. Nota caracteristică pentru actul deviant este încălcarea normei şi consecinţa este dezaprobarea socială. Când actul nu mai este dezaprobat de către comunitate, el încetează a mai fi deviant. Prin urmare, ceea ce numim deviant depinde de contextual normativ care reglementează comportamentele considerate ca fiind normale într-o societate dată.

După criteriul statistic, devianţa este o abatere semnificativă de la media comportamentelor membrilor grupului sau ai societăţii. Media sugerează „omul mediu”, căci „tipul normal se confundă cu tipul mediu.”