Mijloace de probă în procesul penal. interceptările și înregistrările audio sau video

Cap. 1.Mijloace de probă în procesul penal

1.1. Noțiuni generale

Noţiunea de probă are mai multe accepţiuni. Astfel, prin probă, în sens larg, înţelegem acţiunea prin care se încearcă dovedirea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic, mijlocul folosit în acest sens, rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă, adică măsura în care prin intermediul acestora s-a reuşit formarea convingerii instanţei de existenţa sau inexistenţa respectivului raport juridic supus judecăţii.

În sens restrîns, noţiunea de probă poate avea două accepţiuni: cea de mijloc de probă, mijlocul procedural prin care se poate dovedi un raport juridic (înscrisuri, declaraţii de martori, mărturisirea, prezumţii etc.) şi fapt probator, fapt material dovedit care l-a rîndul său va servi la dovedirea unui alt fapt material, determinant în soluţionarea cauzei.

Obiectul probei este reprezentat de fapte juridice, în sensul larg al noţiunii, din care izvorăsc drepturile şi obligaţiile părţilor aflate în litigiu. Faptele care pot face obiectul probei pot fi generatoare de drepturi şi obligaţii, modificatoare de drepturi şi obligaţii, fapte extinctive de drepturi şi obligaţii şi fapte de ineficacitate. De asemenea, faptele dovedite pot fi materiale sau psihologice, pozitive sau negative.

În dreptul penal, informaţiile pe care le furnizează o probă prin conţinutul său nu pot fi administrate decât prin intermediul unor mijloace prevăzute de Codul de procedură penală, denumite mijloace de probă.

Probele reprezintă acele elemente de fapt, realităţi, întâmplări, împrejurări care datorită relevanţei lor informative servesc la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei penale. Probele sunt entităţi extraprocesuale (există în afara procesului penal), care privesc însă obiectul acestui proces (fapta şi făptuitorul la care se referă procesul), iar prin administarea lor în desfăşurarea procesului penal capătă caracter procesual.

Mijloacele prin care se constată aceste elemente de fapt care servesc ca probă în procesul penal constituie mijloace de probă, fiind de asemenea realităţi extrapenale, dar prin diferite procedee reglementate în cadrul procesului penal devin o categorie juridică procesuală.

Calea legală prin care este administrată proba în procesul penal o constituie mijlocul de probă. Probele şi mijloacele de probă, au ca finalitate justa soluţionare a cauzelor penale şi realizarea scopului procesului penal.

Pentru soluţionarea unei cauze penale organele judiciare trebuie să cunoască împrejurările în care s-a săvârşit fapta, date despre făptuitor(i), orice alte elemente de fapt care pot să conducă la vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor cercetate.

Astfel, în conţinutul art.62 din Codul procedură penală se prevede că în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Pentru a nu exista confuzii între mijloace de probă şi probe, acestea din urmă au fost definite în mod clar în Codul de procedură penală. În art.63 alineatul 1 din Codul de procedură penală se pevede: “Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.”

Pentru aflarea adevărului în cadrul procesului penal, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar sarcina administrării probelor revine acestor organe, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 62 şi art. 65 alineatul 1 din Codul de procedură penală.

Administrarea probelor în procesul penal constă în activitatea de a lua cunoştinţă şi de a da eficacitate juridică, în modurile prescrise de lege, faptelor şi elementelor de fapt necesare aflării adevărului într-o cauză penală. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze. Pentru ca organele judiciare să poată identifica şi folosi probele, trebuie să aibă anumite mijloace prevăzute de lege, necesare în administrarea probelor.

Din conţinutul art. 64 Cod procedură penală rezultă că mijloacele de probă sunt definite ca fiind,”mijloacele legale prin care se constată elementele de fapt care pot servi ca probe în procesul penal.”

Împrejurarea de fapt care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevinovăţie nu se poate confunda cu mijlocul prin care această împrejurare este cunoscută sau demonstrată. Mijloacele de probă nu trebuie confundate cu subiectul probei. Subiectul probei este reprezentat de persoana care poate procura elementul de informare care constituie proba, de exemplu martorul, expertul, inculpatul. În limbajul practicii juridice, cuvântul”probă” este folosit atât în înţelesul noţiunii de probă, cât şi în cel de mijloc de probă.