Mijloace de probă - interceptări și înregistrări audio sau video, mijloace folosite în procesul penal

1.Introducere

Studiul teorectic al noțiunii de probă evidențiază corelații cu noțiunea de informație. Se remarcă, mai întâi, că proba este definitivă de lege prin sintagma “element de faptă”, care are semnificația unei secvențe din fapta ce urmează a fi cunoscută( descoperită), și soluționată. Elementul de fapt este substanța materială a probei, respective un anumit segment al faptei, ceea ce înseamnă că prin probe se ajunge la fapte, pentru a fi cunoscute, identificate, relevate și aduse pe scena confruntărilor din cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului.

Așadar, elemental de fapt ce materializează proba constă într-o secvența a faptei, care este identificată de către factorul constatator (organ judiciar, martor, etc.) și integrată în demersul logico-juridic ce duce la soluționarea faptei în ansamblu. Utilitatea practică a acestui element faptic alte probe, la stailirea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea făptuitorului și dovedirea vinovăției acestuia, precum și la cunoașterea tuturor împrejurărilor( de ordin personal, timp, loc de săvârșire, mijloace și metode folosite, circumstanțe atenuate sau agravante, etc.) care pot contribui la justa soluționare a cauzei.

1.1 Mijloace de probă

Mijloacele de probă reprezintă mijloacele prevăzute de lege prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probe în procesul penal. Practic, informatiile pe care le conține o probă - referitoare la existența sau inexistența infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o, vinovația sau nevinovăția acesteia și la cunoașterea tuturor împrejurărilor necesare pentru aflarea adevărului - pot fi folosite în procesul penal doar prin anumite activităti prevăzute de legiuitor pentru descoperirea lor.

Mijloacele de probă nu trebuie să fie confundate cu probele, acestea pot fi obținute doar prin intermediul mijloacelor de probă. În actuala legislație română ce ține de materia procesului penal, sunt prezentate o serie de mijloace de probă, precum : declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile, declarațiile rnartorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările rnedico-legale și expertizele.

De obicei, atunci când se săvârșesc diferite infracțiuni se lasă urme pe anumite obiecte de la locul faptei sau din apropiere ori chiar unele obiecte. Mijloacele prin care se găsesc aceste probe sunt denumite și “martori muți” ai înfăptuirii justiției, deoare acestea pot furniza informații mult mai exact decât adevărații martori, neridicând niciodată suspiciunile relei-credințe întâlnită de multe ori la persoanele chemate ca martori1.

Conform articolului 94 și 95 mijloacele materiale de probă sunt acele obiecte care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului.

Ca orice mijloc de probă, mijloacele materiale de probă au aceeași valoare probatorie. Dar, sunt situații în care probele materiale pot furniza informații cu valoare probantă deosebită, constituindu-se în probe directe (obiectele, respective corpurile delicate, a căror deținere este interzisă de lege în cazul deținerii de instrumente în scopul falsificării de valori, constituie probe directe de vinovăție).

Prin legea nr.141 /1996, au fost adăugate noi mijloace de probă la cele existente în Codul de procedură penală, respectiv înregistrările audio sau video și fotografiile. Aceste noi mijloace de probă sunt intercalate în cuprinsul art.64 între înscrisuri și mijloace materiale de probă, și deși pot fi clasificate destul de ușor, noua reglementare se înscrie în încercările de modernizare a sistemului de probe.

Această nouă reglementare nu face decât să dea eficiență dispozițiilor de principiu din Legea nr.51/1991 privind singuranța națională a României .Cu privire la natura juridică a înregistrărilor audio sau video, autorul Gh. Mateuț în cartea sa, În legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video, în probațiunea penală, afirmă că sunt mijloace de investigație folosite de organele judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor și a indentificării infractorilor, iar rezultatul lor poate constitui mijloc de probă care să contribuie la stabilirea adevărului.

În Franța, prin Legea din 21 ianuarie 1995 s-a legalizat înregistrarea video efectuată pecale publică în scop preventiv sau în scopul constatării unor infrancțiuni. Prin legea nr.281/2003 s-au adus modificări importante privind condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor, înlocuindu-se denumirea Secțiunii V, din titlul Capitolul 2 din Codul de procedură penală în Interceptările și înregistrările audio sau video, iar prin Legea nr.356/2006 s-au adus alte modificări.