Norma Juridică de Drept Administrativ

I. Dreptul administrativ.Noțiune

Dreptul administrativ se poate defini în numeroase feluri. Una dintre definițiile date acestei ramuri de drept se leagă de normele acestuia. Așadar, normele de drept ce alcătuiesc această ramură reglementează:

• organizarea și atribuțiile organelor administrației publice care alcătuiesc sistemul organelor administrației publice (guvern, ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale),precum și organele administrației publice locale;

• raporturile juridice dintre organele administrației publice, precum și dintre aceste organe și particulari (persoane fizice sau juridice)

Revenind la definirea dreptului administrativ, într-o opinie acesta „cuprinde totalitatea normelor juridice, în conformitate cu care se exercită activitatea administrativă a statului” , în alta dreptul administrativ cuprinde regulile după care statul exercită funcția executivă, precum și acelea care guvernează raporturile dintre stat și individ, născute în urma unui act administrativ” , iar într-o alta opinie „dreptul administrativ se ocupă, în special, cu determinare regulilor dupa care se exercită funcția administrativă a tuturor puterilor statului și în special a puterii executive”

Însă, cea mai completă definiție este următoarea :„dreptul administrativ este acea ramură a dreptului public român care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează organizarea și activitatea organelor de stat înființate pentru realizarea sarcinilor puterii executive, raporturile dintre aceste organe și particulari (persoane fizice sau persoane juridice), precum și răspunderea și sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea acestor norme ”

II. Normele de drept administrativ

II.1. Definiție

Normele de drept administrativ sunt acele norme juridice care reglementează raporturile sociale apărute în cadrul activității autorităților administrației publice centrale și locale.

II.2. Trăsături specifice

Normele de drept administrativ :

• reglementează raporturile sociale care apar între organele administrației publice în realizarea sarcinilor puterii executive, precum și între aceste organe și particulari (persoane fizice sau juridice)

• sunt, după obiectul lor de activitate, foarte variate, de la problemele la învățământ,sănătate, până la armată și paza granițelor, având în vedere că puterea executivă privește cvasitotalitatea raporturilor sociale ce apar între organele administrației publice și particulari (persoane fizice sau juridice)

• au un grad diferit de generalitate, astfel, unele sunt obligatorii pentru toți cetățenii (ex :cele care reglementează asigurarea ordinii publice), altele sunt obligatorii pentru o largă categorie de cetățeni (ex : elevi și studenți, cele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr 283/1993 cu privire la unele măsuri referitoare la desfășurarea învățămîntului în anul școlar/universitar ), altele la o categorie mai mică de persoane (ex :normele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 725/1993 privind stabilirea ținutei vestimentare a magistraților și a grefierilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii, de la parchetele de pe lângă instanțele civile, în ședințele de judecată ),aplicabile la câteva mii de persoane, și altele care se referă la 2-3 persoane sau chiar la o singură persoană (ex :deciziile prim-ministrului, emise în temeiul art. 15 din Legea nr. 90/2001 pentru organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, de numire a secretarului general al Guvernului, a conducătorilor organelor de specialitate ale administrației publice centrale care funcționează în subordinea Guvernului)

• cu excepția celor cuprinse în Constituție și în legi, se emit în baza și în vederea executării legii (Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 )

II.3. Structura normei juridice de drept administrativ

Norma juridică este structurată într-o dubla perspectivă:

1) perspectiva dată de logica normei- structura logico- juridică;

2) perspectiva oferită de construcția, de forma de prezentare externă- structura tehnico- legislativă.

Maria Dvoracek ne spune că norma are o structură internă, de conținut (structura logico-juridică) și o construcție externă, care privește forma de exprimare a normei (structura legislativă, tehnică-juridică).

1) Revenind la structura inițială, începem cu primul tip de structură, mai exact structura logico- juridică. Aceasta alcătuiește acea parte a normei considerată ca fiind cea mai stabilă, ea cuprinde următoarele elemente: ipoteza, dispoziția și sancțiunea.

a) Ipoteza descrie împrejurările, condițiile în care intră în acțiune dispoziția sau sancțiunea normei. Ea poate sa cuprindă definiții și principii,calitatea subiectului, obiectul de activitate al subiectului precum și alte condiții necesar a fi știute în momentul aplicării dispoziției.

În funcție de cum aceste condiții, împrejurări sunt precizate determinate ipoteza poate fi determinată sau relativ determinată. În primul caz împrejurările sunt clar precizate, situație în care autorităților administrației publice le rămâne doar posibilitatea de a lua act de acestea, de a le confirma și/sau de a le executa. În cel de-al doilea caz când ipoteza se subînțelege, împrejurările, condițiile sunt precizate în mod general lăsându-se la latitudinea autorităților administrației publice să stabilească în mod concret cum se va aplica dispoziția.

b) Dispoziția constituie partea activă, elementul rațional, miezul normei de drept administrativ, ea este în general, categorică, imperativă, deoarece raporturile sociale ce fac obiectul reglementării dreptului administrativ se desfășoară în procesul de exercitare a puterii publice.

Dispoziția normei juridice poate să ordone, să impună o anumită prestație, o anumită conduită pentru subiectele de drept la care se referă. Acest tip de de dispoziție cu caracter onerativ (imperativ) este una dintre cele mai întâlnite în practica legislativă, astfel reglementările de drept administrativ în marea lor parte cuprind obligații pentru autoritățile administrației publice (obligația de a face).

De asemenea, dispoziția normei de drept administrativ poate să prevadă obligația de a nu face (de abținere) de la săvârșirea unei fapte, în acest caz suntem în prezența unei dispoziții de tip prohibitiv. Această categorie de dispoziții interzic subiectului de a exercita anumite acțiuni.

Dispoziția normei de drept administrativ poate fi uneori și permisivă, reglementând posibilitatea subiectului de a acționa sau nu, lăsând astfel la latitudinea subiectului exercitarea sau neexercitarea unei anumite acțiuni.

La fel ca și ipoteza, dispoziția în raport de modul în care este precizată conduita părților poate fi determinată (nu este posibilă nici o derogare de la reglementările legale) sau relativ determinată (norma prevede mai multe variante posibile de conduită, urmând ca administrația sau cel administrat să aleagă una dintre ele).