Noțiunea și caracterele arbitrajului

Introducere

Relativa autonomizare a arbitrajului (conceput ca ansamblul normelor juridice care reglementează instituţia şi procedura arbitrajului), în raport cu ramura de drept matcă- dreptul procesual civil- este o realitate din ce în ce mai evidentă şi mai acceptată, în principal, pentru motivul că arbitrajul, în special cel comercial, a înregistrat în ultima perioadă o amploare, în mod indubitabil, remarcabilă în istoria practicii juridice.

Extinderea continuă a practicii soluţionării litigiilor patrimoniale prin arbitraj, mai ales prin cel instituţionalizat, are la origine renaşterea, dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului afacerilor, în principal a celui comercial, precum şi dezvoltarea fără precedent a relaţiilor de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională atât între ţările membre ale Uniunii Europene cât şi cu celelalte ţări care participă la schimbul mondial de valori.

De la început practica arbitrală s-a confruntat cu numeroase şi complexe probleme de drept a căror soluţionare a impus, adeseori, spirit novator şi îndrăzneală şi, nu în ultimul rând, reforme legislative. Tot practica arbitrală a fost cea care a pus în evidenţă natura şi specificul acestei forme de justiţie privată şi care a adus în atenţia cercetătorilor din domeniul ştiinţelor juridice o serie de probleme de drept care au făcut obiectul a numeroase studii.

Capitolul 1 Noţiunea de arbitraj. Arbitrajul comercial

Gradul de diversificare al relaţiilor sociale şi economice într-o societate din ce în ce mai complicată, dezvoltarea economică, naşterea unor noi industrii, complexitatea în creştere a tuturor aspectelor vieţii cotidiene adaugă noi şi noi tipuri de conflicte.

Ideea unor mijloace facultative de soluţionare a litigiilor, alternative procesului în instanţă nu este străină sistemului de drept românesc.

1.1. Noţiunea de arbitraj

În sens larg, „arbitrajul” se referă la soluţionarea unui litigiu (indiferent de natura acestuia) de către un arbitru, fie conducerea unei competiţii sportive În domeniul burselor de mărfuri, arbitrajul mai desemnează acţiunea simultană de vânzare şi cumpărare a unei mărfi, prin care se speculează diferenţele de preţ între două pieţe şi/sau două termene de livrare diferite

În ceea ce priveşte prima abordare, aceea de soluţionare a litigiilor, „într-o formulare laconică, arbitrajul semnifică instituirea unei jurisdicţii private prin care, astfel, soluţionarea unor litigii este sustrasă jurisdicţiilor de drept comun. Într-o formulare mai largă, arbitrajul este instituţia în baza şi în cadrul căreia părţile împuternicesc, în limitele permise de lege, una sau mai multe persoane private ca, în circumstanţele date, să tranşeze un diferend juridic care le opune, sustrăgând astfel acel litigiu din competenţa instanţelor judecătoreşti. ”

Doctrina a conturat la rândul său conceptul de arbitraj, definindu-l la modul cel mai general ca fiind „o alternativă la procesul supus jurisdicţiei statale, constând în desemnarea unor persoane particulare pe care părţile le însărcinează să soluţioneze litigiul dintre ele”

Doctrina de drept procesual civil a definit arbitrajul, din punct de vedere procedural, ca fiind „o modalitate privată de soluţionare a litigiilor dintre părţi de către o persoană aleasă de către aceasta”